+ce +este +cartea

Nave înconjurate de mare

Nave înconjurate de mare,
Albastru nemărginit în continuă expansiune,
Vânturi şuierătoare şi muzica valurilor, a valurilor dominatoare,
Sau strigătul singuratic al balizelor în evaporaţia marină,
Unde, cu voioasă încredere, întinzând albe vele
Corabia spintecă eterul prin strălucirea şi spuma zilei
Sau sub bolta înstelată, noaptea;
Şi eu, lângă bătrâni şi tineri marinari, o reminiscenţă-a pământului,
Al cărui raport va fi poate-n sfârşit citit în întregime.

Aici sunt gândurile noastre, gândurile călătorilor,
Aici nu-i doar pământul, pământul ferm, cum spun unii,
Aici se văd arcadele cerului, simţim cum se mlădie sub noi puntea,
Simţim prelungi pulsaţii, fluxul şi refluxul mişcării necontenite,
Şoaptele tainelor nevăzute, fantomaticele şi vastele sugestii
Ale lumii apelor sărate, curgerea lichidă-a silabelor,
Parfumul, suspinele stinse-ale frânghiilor, ritmurile melancolice,
Perspectiva largă şi orizontul îndepărtat şi subţire-s aici,
Iar acesta este poemul oceanului.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

Ce este o carte? O trebuinţă de singurătate a omului neliniştit şi curios, însuşirile insului militant. Înainte de a deveni o filozofică amărăciune, cartea e o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi.

definiţie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Neamţu

Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer.

Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,
Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,
Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare
Lutul palid, fără suflet, să-1 depunem în pământ.

Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!
Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?
Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

Si-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată,
De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,
Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,
Sufletul (dacă există) pintre nori îşi face drum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai nevoie de timp şi de tine

În strălucirea primelor raze de lumină,
mergi pe marginea abisului
în calatoria hipnotică întinsă la infinit.
Nu există nicio cale, calea o parcurgi pas cu pas.

Aproape imperceptibilă, prin fiecare mişcare,
viaţa respiră într-un puls continuu,
însoţită de sunete îndepărtate.
Asaltat de flacără, de dorinţe confuze, de iubire,
răspunzi la provocări,
asculţi până la incandescenţă glasul imuabil
al tăcerii prăvălite în curgeri vulcanice,
sămânţa fecundă străbate sideful
claviaturii de culori estompate.
Prin tonuri grave, uneori opace,
departe de imagini, refugiu şi sanctuar,
strânsoarea speranţei sălbatice străpunge cuvintele,
dincolo de sârma ghimpată, pentru a deveni
pură uitare, orbire sau iluminare.
Halucinant cer din care cad

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuraşul şi morcovul

Sunt un iepuraş frumos
Şi am un botic pufos.
Eu de fel nu-s arţăgos,
Dar sunt tare pofticios.

Văzui dis-de-dimineaţă
Un morcov cu frunza creaţă.
Ce mi-am zis? E arătos:
Dulce, galben, siropos.

Şi uite cât ai clipi,
De îndată-l cotropi.
Rupsei frunza de pe faţă,
Barba rară şi mustaţă.

Cum se vede: din nimic,
Făcui rost de un picnic.
Şi-o să cresc voinic şi mare:
Tu, copile, ce spui oare?

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Carte Pentru Copii / Poveşti din Călimară, Poezie publicată în Revista Constelaţii Diamantine / n.5 (129) (mai 2021)
Adăugat de Radu Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Vara şi-apucă zborul spre ţărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Şi galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simţiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte şi acei ce doresc!

Unde atâţi prieteni plăcuţi de tinereţe?
Unde-acele fiinţe cu care am crescut?
Abia ajunşi în vârsta frumoasei dimineţe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimeşte!
Ce deşărt se arată, ori încotro priveşti!
Întinsa depărtare se pare că uneşte,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cereşti.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul este probabil cea mai grozavă invenţie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetăţeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărţile rup cătuşele timpului. Cartea reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este în cartea învăţăturilor despre viaţa lumească o scurtă învăţătură: binevoitorii de multe ori ne sunt spre stricare şi răuvoitorii spre folos.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!