unitati de masura

Cântecul prieteniei

cu prieteni lângă mine viaţa e o rapsodie
sufletul se-nveseleste şi emoţiile-s dulci
din regrete şi tristeţe pot să fac o parodie
când îmi extrag energia din tăria de la stânci.

cu prieteni lângă mine timpul îmi e frate
îmi împărtăşeşte minunile lumeşti
îmi pune pe creştet lumini înstelate
bunule Dumnezeu ce mult mă iubeşti!

cu prieteni lângămine nu ştiu ce-i amarul
iubirea pentru ei creşte în anvergură
cânta-mi lautare, mi-am umplut paharul
cu elixirul vieţii să-l sorb cu măsură.

prietenii sfinţi mi-au dăruit harul
de a scrie versuri spălate de ură.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ad nauseam

să ne atingem dimineaţa

copacii ca noi
să se înalţe
zebre spre cer pe care trec îngerii

funambulescul umanism
din canalele metropolei,
arterele înfundate şi scrumul
afacerist - ace în perna tuturor
până ce vor fi croiţi,
pe măsură ce poeţii
sunt bieţi de umor -
tăcute
în zâmbetul
nepăsării pacifiştilor,
depărtări cărturăreşti de infarct
plesnind din dorinţe postmoderne
umbrele fracturilor filosofului,
cartof îngrăşat

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (3)

aşa cum sămânţa se cuibăreşte în mână semănătorului
asemeni, în întunecimea confesionalului îmi şoptesc nerăbdarea
marginile cuvântului mă ascund, prunc în pântecele milostivei maici
şi liniştit las rădăcinile să-şi facă loc
lacrimile mă udă curăţindu-mă
iubirea mă-încălzeşte ridicându-mă
şi înfrunzit ies cu un semn pe fiecare umăr
aripile-mi cresc până la cer
soarele mă-întâmpină cu bucurie
vânturile mă poartă lin pe braţe
şi toate cântările mi se revarsă-n suflet
mulţumesc celui ce m-a dăruit cuvântului
şi cuvântului pentru că m-a primit la sânul său

din taina întunecimilor
mă ridic în cuvânt
co povara rodului meu
oare e pe măsură?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea... Paştele creştin

Hristos a înviat scrie-n scriptură
Şi-n fiecare an cu drag sărbătorim,
Iubirea lui Iisus e fără de măsură
Iar noi ca buni români o-mpărtăşim.

Miroase a sarmale, miroase a friptură
De berbecuţ pe jar lângă cuptor,
Ce gust plăcut de parcă-ţi plouă-n gură,
E Paştele creştin... Iisus înălţător.

E sărbătoarea noastră creştinească
Să împărţim un ou, poate primim un dar,
De la cei dragi iubirea părintească
Iar de la sfinţi poveţe şi mult har.

Să învăţăm urmaşii să iubească
Această ţară unde ne-am născut.
Să nu uităm nici limba românească,
Să nu uităm de port şi de trecut.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul femeii nebune

O biată femeie, nebună de dor
Cu gânduri ascunse în noapte
Mai scrie-un capitol şi-ncheie uşor
Romanul... cu fapte-nefapte

Destram-al său gând cu şoapte, plângând
Când lacăt pe soare îşi pune
Speranţele vii, ucise-s pe rând
De negura vieţii, ce-acum o supune

Misterul femeii, nebune de dor
Striveşte o ultima clipă
Doar vina ce-o ai, c-ai fost spectator
Răspuns pe măsura tăcerii implică

Mă iartă, te rog, dar trage-mi cortina
Actorii (cei doi) devreme-au plecat
Închide şi uşa şi stinge-mi lumina
S-a scris cu regrete, azi, ultimul act

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moarte

Nu de moarte murim, ci de lăcomia ei,
Pe măsură ce vorbea, omul dispărea,
O nălucă în zări, apoi apărea în alte-ncălţări,
La alte distanţe, stanţe şi Franţe,
Acolo nu există referinţă, ţi-e teamă, măi Niţă?
De cine, de Nizza?
Uriaşă e gura cea neagră, te-nghite, Brunhilda, întreagă.
Brrr, vai şi vai, aş vrea să adorm în tramvai,
Să mă trezesc tocma-n rai,
Ochii-i deschid, cine crede? Mefisto însuşi, de veghe
şi raiul e iad toată ziua, de aia îmi place pruncia,
să râzi şi să plângi când ai chef,
călare pe Kiseleff, că-i nume de cal, totuşi harnic,
ne-a dat Reglementul Organic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Într-o lume mai nebună
decât mine, decât mulţi,
vremea trece rea şi bună
peste noi şi-un cer de Sfinţi.

Când e umbră cerul plânge
şi plâng suflete în noi,
când e soare se prelinge
dragostea în flori... şi-n noi.

E-o minune ce se-ntâmplă
din pământ dar şi din cer,
lumea este doar adâncă
până-n mări e giuvaer.

O concluzie se trage
din frumosul viu şi simţi,
visele nişte catarge
răscolind multiple minţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crâşma lui Vasile...

La crâşma lui Vasile
E mare-nghesuială
Se dă azi de pilealaă
C-a fost închis trei zile...

Nu... nea Vasile frate
Că el e om cinstit
Pe nimeni n-a prostit
Ba chiar a dat şi-n rate...

La crâşma lui Vasile
Vin oameni cu găleata
Se-agită Doamne ceata
Sunt mulţi ce au şi pile...

Au pile de o viaţă
De când Vasile, omul
Servea la ţoiuri romul
Pe la tarabe-n piaţă...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, pentru a doua Troie

De ce-ar trebui s-o acuz că mi-a umplut zilele
De tot felul de belele sau că în ultima vreme
A îndemnat oamenii proşti la violenţă şi la rele,
Sau ca-învrăjbit centrul cu mahalaua, prin iscusite scheme?

Avut-au ei numai curajul şi dorinţa drept măsură?
Ce-anume-ar fi putut s-o ţină împăcată, să-i fi cuprins
Mintea în cercuri de lumină – fără patimi, fără ură –
Întregită-n rotunda frumuseţe a arcului întins,

Chiar dacă-ar fi părut de pe-altă lume-n zile ca aceste?
Ce-a înstrăinat-o, ce afront sau ce nevoie?
De ce? Ce i s-a întâmplat pentru a fi aşa cum este?
Mai trebuie oare arsă undeva o altă Troie?

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relicve

Ştii când spuneai că n-am să mor vreodată?
Că visul va ţinti spre veşnicie?
Ei bine, pot măcar să spun: “Am fost odată”,
Dar n-am trăit să-ţi spun şi ce-o să fie.

Ai refuzat să îmi clădeşti un piedestal,
Şi te-am urât şi te-am iubit nelimitat
Şi într-o zi, un gând patriarhal
S-a strecurat în mine nechemat.

Nu. Tu-nţelegi mai mult decât vroiam,
Tu mă cunosti şi făr’ de veşnica-mi armură
Doar tu spuneai “Ridică-te!” când des cădeam
În mine, în ei, mereu făr’ de măsură.

Ce timp cu viaţă! Ce palpite! Ce cânt edenic pe pământ!
Ce singur sunt! Ce viaţă de relicve ţinute strâns în gând…

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!