Ofera scaun

Nu-l dau pe azi pentru mâine

În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine...
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
"De ce te zvârcoleşti noaptea în pat?
Ştii, parchetul e şubred, şi se-aude până-n baie,
Îmi trezeşti copiii care dorm în odaie,
dorm..."

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iuliana

Asemeni tie imi este foarte frica,
Pretind ca nu imi este, dar sincer inca mi-e,
Si-am zis sa fac un pas, caci sansa cat de mica
Daca mi se ofera, pasesc spre dragoste.

Stiam cumva raspunsul cand ti-am furat o clipa,
Despre ce simt si cuget am zis sa iti vorbesc,
Despre iubirea care incet se infiripa,
Despre aceste vise ce ma imbolnavesc.

Ai zis ca tind spre nu, nici nu-ti visam iubirea,
Cum sa pretind un da stiind ca nu am sansa,
Nu te vad langa mine si simt ca fericirea
Nu mi-e la indemana, si totul e o transa.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, cine are bani duce în general lipsă de stil, iar cine are stil duce în general lipsă de bani. Pe timpuri, snobismul îndeplinea o anumită funcţie, câtă vreme exponenţii înaltei societăţi impuneau un stil care merita imitat. Dar în momentul în care membrii înaltei societăţi vizibile oferă exemple îndoielnice sau se declară deschis adepţi ai vulgarităţii, categoric snobismul îşi pierde funcţia sa de rafinare. Iar eşecul definitiv al acestei atitudini de spirit dezvăluie poate mai mult decât ar fi de bănuit.

Alexander von Schonburg în Înalta societate (noiembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visarion: Spânule, sunt chemat la minister! Vreau să-mi ţii locul până mă întorc... (Spânu se aşează pe scaunul lui Visarion.) Îţi stă bine, Spânule!
Spânu: Eu... eu, stiţi, domnule director general, nici nu îndrăznesc să sper!
Visarion: Nu-ţi fă probleme, Spânule... şi cei din urma vor fi cei dintâi. (Pleacă.)
Spânu (singur, singurel în cabinetul directorului general, pe scaunul acestuia): Scaunul! Mitul, sublimul mit al scaunului. De pe acest scaun, cred şi eu, ţi-e uşor să spui: M-ai înţeles, Spânule? Fă aia, Spânule! De ce n-ai făcut, Spânule! Du-te, Spânule! Vino, Spânule! Semnează, Spânule! Nu semna, Spânule! Ţine-mi locul, Spânule! Aleargă, Spânule! Eşti greu de cap, Spânule! Procură-mi aia, Spânule! Procura-mi ailaltă, Spânule!
Visarion (întorcându-se pe neaşteptate): Ce se întâmplă, Spânule?
Spânu: Se întâmplă, domnule director general! Se mai întâmplă!

replici din Unda veselă, spectacolul "Fericirea de a fi cal", sceneta "Scaunul" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută.

Nicolae Manolescu în Cititul şi scrisul
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa sexuală este un dar de la Dumnezeu. Omul o poate dărui lui Dumnezeu numai prin jurământul castităţii. Omul o poate oferi unei fiinţe umane, dar având conştiinţa faptului că o oferă unei persoane. Nu poate fi o chestiune de şansă. Celălalt este o fiinţă umană ce nu trebuie rănită, ci pe care trebuie să o iubeşti. Doar o persoană poate iubi o altă persoană. A iubi înseamnă a dori binele celuilalt, a te oferi pe tine însuţi pentru binele celuilalt.

Papa Ioan Paul al II-lea în Cateheze
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etc

Iubita mea dezarticulată perpendiculară, splina ta e maşină de cusut nori glasuri sunt deflaţia monetară Berlin face policeman la dreapta
Stele gri fluieră identic greşelilor de gramatică pasul tău marchează 300 yards în aerodrom la five-o'clock sandwich îţi oferă nervii de fosfor iată becurile cu mănuşi de la tâmple diagonal în vestă îmi port creierul mic ca o lampă sau un ceasornic omega prin music-hall am dansat în eprubetă albastru fenomenal salcâmii au jucat poker
în pieţe forduri stau cu mâinile în buzunar Edy îţi port sufletul prins în pioneze Luna-Park vântul e de trei săptămâni someur T. S. F. a şters cerul cu sârma de parquet

poezie clasică de Stephan Roll
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care fug de singurătate, fug de şansa care li se oferă pentru a găsi răspunsul la întrebările: cine sunt? ce caut? unde trebuie să ajung? ce mă face cu adevărat fericit? Vorbind la superlativ despre propriile sentimente sau folosind diverse trucuri care le scot în evidenţă aspectul fizic, ei vor să-i atragă pe alţii care să le ofere răspunsul la aceste întrebări. Puţini sunt cei care au găsit cele mai importante răspunsuri în singurătate, iar mai apoi au atras, ca nişte magneţi, prin frumuseţea lor interioară, oameni de aceeaşi valoare.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă prin gândire îi corespundem Fiinţei, îi corespundem neantului prin salturi îndrăzneţe în operare, căci voinţa, activitatea, compoziţia sunt răspunsuri adecvate care urmează descoperirii faptului că în neant nu există nimic de recunoscut, ci totul rămâne de înfăptuit. Se poate spune, astfel, că neantul este elementul modernităţii. La începutul său a fost şi rămâne fapta sau, pentru a folosi limbajul contemporan, întreprinderea. În neant, voinţa capabilă de operare permite instituirea unor enorme teritorii de artificializare crescândă, iar aceste teritorii îi oferă gândirii ulterioare materia reflecţiei asupra fiinţării.

Peter Sloterdijk în L'heure du crime et le temps de l'oeuvre d'art (1 decembrie 1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creaţiei

ai dezgropat un craniu bătrân
şi un mort tânăr ai descărnat
ai luat de la morgă
un ficat
un plămân
şi un ochi cu cataractă
ciroză
cancer
şi sifilis
ţi-am adus eu
pe caii roz ai lui Gauguin

le-ai împachetat într-o valiză
şi m-ai exilat să agonizez în insula asta
unde moneda mea
nu e cotată la casa lor de schimb valutar

neplătind factura la luceferi
voi orbi în flacără
vidanjează-mi canalele mânecii înfundate cu lut

[...] Citeşte tot

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!