Ofera scaun

Esenţa sufletului

Şi dacă-n palme îmi va curge rouă
Din ochii tăi frumoşi, cuprinzători,
Atunci voi ştii, din inimă îţi plouă,
Şi sper că norii fi-vor trecători

Pot încerca măcar atât a-ţi spune
Poate voi reuşi să îţi arăt
Atâta timp cât teama e în tine
Ca să te fac să înţelegi, nu pot,

Iubirea se oferă, nu se cere,
Abia atunci, o să pricepi c-o ai,
Abia atunci n-o să mai simţi durere
Când n-o aştepţi să vină, dar o dai,

Ea nu va fi nicicând doar o monedă
Ce fericire poate cumpăra
E fericit acela ce-o posedă
Şi doar o dă, fără nimic, a vrea

poezie de Adi Conţu (10 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modificari in ploaie

Si ploua ca o mie de lentile
pe toate-aceste asezari umile
ce stralucesc, de ploaie incarcate,
cu totul altfel ca-n realitate.

Ce fel de carnaval ofera plansul,
ce bal mascat cu dioptrii intr-insul,
si nici un fel de amanunt nu scapa
de arta picaturilor de apa.

O cruce-n pirostrie se indoaie
de-atat rasfat al spicelor de ploaie,
garoafa pare-un mic proiect de bata,
iar tu, frumoasa mea, devii urata.

Prin ploaia ca o mie de lentile
cresc toare -aceste asezari umile,
biserica in ceruri parca scapa
pe un talpici de raza si de apa.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (26 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă..., acela...,sunt eu

Dacă iubirea linişteşte sufletul,
acela care o oferă, sunt eu.
Dacă dragostea suportă vinovăţia,
acela care o poartă, sunt eu.
Dacă timpul îşi cântă eternitatea,
acela care ascultă, sunt eu.
Dacă pământul îşi arată comorile,
acela care le adună, sunt eu.
Dacă viaţa învinge moartea,
acela care câştigă, sunt eu.
Dacă cerul îşi deschide porţile,
acela care intră sunt eu,
muritor plecat la Dumnezeu.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducându-se şi nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulţumească, îi sărutară şi ele mâna. Când voiră însă a scoate şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate, încât nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii, şi se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor ca să se schimbe, fiindcă nu mai era chip a mai sta aşa îngălate la nuntă. Atunci mulţimea, cu mic, cu mare, şi împăratul împreună cu dânsa, strigară într-un grai, că aceşti soţi să-i domnească de aci înainte. Împăratul se coborî din scaun, şi se urcă fiul cel mic cu soţia sa. Această împărăteasă cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpătată, se făcu de o iubiră până şi cumnatele ei. Iară fiul împăratului, cu agerimea minţii lui, cu înţelepciunea cea firească şi cu poveţele împărătesei, soţia lui, domni în pace, în linişte şi în veselie toată viaţa lui.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Intr-un scenariu de iubire
Eu sint singurul actor
S-ai sa-mi poti citi-n privire
O dorinta de amor.

Sint nebunul ce ofera
Dragoste unei femei
Prea frumoasa-n asta Terra,
Prea frumoasa-ntre femei.

Preamarita intre muze,
Prea iubita pe Pamant,
Fructul ei oprit pe buze...
Pentru asta sint ce sint.

Am sa-mi joc rolul ce doare
S-am s-o fac cu buna-stiinta,
Pana-n clipa grea in care
Am sa trec in nefiinta.

poezie de Alexandru Marius Fugăreţu (2009)
Adăugat de Alexandru Marius Fugăreţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul care îşi sapă singur groapa, în timpul luptei, are şansa de a scăpa nevătămat. Această tranşee individuală, această nişă în care îşi găseşte un adăpost efemer, îi oferă combatantului speranţa şi încrederea de care are nevoie pentru a putea să o părăsească şi să avanseze în bătaia focului sau spre lama baionetei. Milioane de astfel de gropi vor fi fost săpate de-a lungul veacurilor, martore tăcute ale încleştărilor nemiloase, ale victoriilor şi înfrângerilor, ale speranţei şi abandonului, ale vieţii şi ale morţii. În căuşul lor s-au împlinit destinele tragice care au făurit istoria.

Mihail Mataringa (19 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana a lui Manole zidita

pacatuim numai cu auzul,
ranim numai cu privirea,
nimeni nu poate sa te simta,
nimeni nu are sa te mai minta!

lasa zidul sa se ridice,
asculta linistita cantecul de joaca
care iti este cantat

nu uita sa zambesti,
pana ultima caramida nu este pusa...

frumoasa inchisoare a sufletului
iti ofera oamenii pe care ii iubesti,
te inchid, te roaga sa ramai,
te plang, te vor inapoi

au pus ultima caramida de la

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te omori decât dacă ai fost, prin unele laturi, totdeauna în afara tuturor lucrurilor. E vorba de o nepotrivire originară de care nu poţi să nu fii conştinet. Cel chemat să-şi ia viaţa nu aparţine decât accidental acestei lumi; el nu ţine în fond, de nici o lume. Nu predispus, ci predestinat eşti să te sinucizi, sortit încă-naintea oricărei dezamăgiri, oricărei experienţe: fericirea într-acolo te-mpinge, ca şi nefericirea, ea chiar mai mult, căci, amorfă, improbabilă, ea-ţi cere un istovitor efort de adaptare, în vreme ce nefericirea îţi oferă siguranţa şi rigoarea unui ritual.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea ca predestinare. Sinucigasul este un ins aflat intr-un dezacord ireconciliabil cu lumea. El nu investeste in lume si pierde, [...] | Citeşte tot comentariul

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

Îmi străbaţi toate drumurile,
mi te-ntinzi pală-n bărcile cearcănelor,
te ghemuieşţi în inimă,
o faci să tresară în zori cu bătaia celor dintâi clopote,
la masă când privesc spre pustiul scaun vişiniu, spre seară când devin nisip şi scânceşte
în mine un câine gata să se prefacă în lacrimă.

Eşti în mine ca un fâlfâit
necontenit de aripi.
Nu pleci niciodată, te întregeşţi de pretutindeni:
din ochiul fântânilor în care ne-am oglindit,
dinspre marea pe care o iubeşţi,
din munţii pe care ţi-am sărutat fruntea rece,
din cuvintele înţelese numai de noi,
din unghiurile casei unde lumina-şi mişcă păianjen
din ochii crengilor privite ultima oară,
dinspre străzile unde-ţi aud paşii,
tocurile grăbite să ajungă acasă.
Pe toate drumurile vii,
pe cele de pământ, şi de văzduh, şi de apă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!