tina

Urare de Sfânta Maria Mică

Marie, Marie, Marine, Marine
Ziua voastră începe cu mine,
Împărţim totul cu bune şi rele
Date de Domnul din tină la stele.

Câmpie de flori sub paşii grăbiţi
S-aveţi, în crezul iubirii în veci să trăiţi,
S-aveţi sănătate, rod în gânduri bune,
Să vi se împlinească dorinţele străbune.

Să-i înălţaţi Preasfintei Maria Născătoare
Crinii purităţii spre razele de soare,
S-o slăviţi prin rugi şi prin credinţă,
Smeriţi sub crucea sfântă să aveţi voinţă.

S-aveţi răbdare-n toate Marie şi Marine,
Lumina ei ne-aduce în suflete doar bine,
Pacea şi iubirea-i pavăză orişicând
În tot ce stă-n puterea noastră pe pământ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de lumină vie

Dacă puterea de a şti mi-ar fi deplină
şi cugetul asemeni unui snop,
aş cere vântului să mă disipe-n tină,
iar norilor să mă prefacă-n strop.

Şi-atunci, când dincolo de vreme, eu
îmi ţintuiesc cununa gândului pe frunte,
strivit de greul zalei, Stâncă-n Prometeu
renasc prin Moartea Morţii umbra din grăunte.

Iar tu, uimindu-te de starea voinţei de-a fi lut,
îmi sapi cu unghii roze sub miezul slăbiciunii,
cătând străpunsul moale – nălucă din trecut –
scăpată-n dor de soartă, sub bolta raţiunii.

Dar nu-i asprimea certei mai naltă decât cerul
nu-i strigătul ascuns mai tare ca iubirea,
lăsându-mă să-ntrec, din urmă, efemerul
speranţa de-a fi tu, deodată cu noptirea.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

şi iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-şi achite ultimele conturi
dintre venire şi dintre plecare

doar echilibru între bine şi-ntre rău
mai ţine candela nestinsă-n raţiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
şi mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
aşa cum am iubit şi-n alte vremuri

şi când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici aşa din fugă
şi las în tină umbra de schelet
şi Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închiderea ce se deschide

căror picioare li s-ar potrivi
ghetele lui Van Gogh?
poate tălpilor lui Durer
ambele, respiră un aer mistic
apoteotic, indicând un drum
-drumul către nemurire-
ambele se deschid către nemurire
îi voi aduna în perechi
precum multcredinciosul Noe
şi îi voi încălţa pe rând
pe toţi încercaţii pământului
frământat cu lacrimile azurului
şi rubinul cărnii lunare, pe toţi
cei care au călcat prin lumină
şi prin miejii stelelor de tină
preumblându-se prin vremi
şi pe deasupra vremilor...
doar lumina suferinţei
te ridică către raza nădejdii
şi slavei viitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muţeşte, cu mâna sufletului mă închin

O tăcere cu graiul de smoală sparge pereţii trupului meu
se umblă goală în văzul tuturor
şi-al înserării.
Am aţipit în ochiul lunei.
Toată noaptea le-ai certat degetelor mele nemângâiul.
Ai fost prima şi ultima inimă-a mea.
Să-mi ţină de cald mă acopăr cu vechile-ţi rime.
CĂCI VEZI TU, EU NU AM ŞTIUT PÂNĂ AZI CĂ FĂRĂ TINE-I PĂCAT.
În ţărmul meu izbesc cuvinte mute, cu groase furci de gânduri.
Ah ce târziu se face-n mine.
Gura începe o cântare.
De ascunzişul depărtării, Doamne, atârnă vajnic norii.
O clipă, prin aspre-odăi, mi-e sânge gângurit de vrăbii.
Sunt pom?
MUŢESTE, CU MÂNA SUFLETULUI MEU MĂ-ÎNCHIN.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează

Păstrează ochii fără vină,
o clipă nu-i lăsa furaţi.
Plutind pe valul greu de tină,
stă nufărul ca o lumină.
Păstrează ochii fără vină,
mereu pentru Isus curaţi.
Păstrează pentru El urechea,
să n-o laşi pradă nimănui.

O şoaptă, cea dintîi, străvechea,
a smuls din Paradis perechea.
Păstrează pentru El urechea
sfinţită pentru glasul Lui.

Păstrează buzele curate,
potir de rugi şi de cîntări.
Jertfind un trup mai sfînt ca toate
Isus ne vrea ca nestemate.

Păstrează buzele curate

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nec plus ultra

Ţin în mână hăţurile propriei fiinţe,
Nu mă port cu mănuşi cu mine însumi,
Ca o torţă mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câştig, dar nici nu pierd,
Moştenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte ţărmuri,
ştiu că atârnăm cu toţi de-o aţă,
dracu' ştie cât o să mai ţină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiţi cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai ştii, doar El mă ştie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de lemn

Se îngroşase umbra sub nucii cu răcoare,
Brusc lunecând pe casă cu nori de mucava,
Şi picuri kamikaze loveau cu-nverşunare,
Iar curtea părăsită părea a abdica...

Ardea aburul iute o frunză resemnată
Dintr-o timidă viţă ce-a îndrăznit să crească
Scrutând jur–împrejurul, acum nemângâiată,
În van pierzând nectarul din vatra părintească.

Umbre de ieri, plecate, crescuseră cicoare
Acolo, pe poteca ducând către grădină,
Iar greierii din grindă cântau cu întristare
Pământul ce rodise, iar astăzi e doar tină.

Sub o perdea, butucul, ridat de o secure,
Îşi înflorise viaţa cu o ciupercă dalbă,
Cioburi de lemn, rămase din ce a fost pădure,
Horeau tăcut în juru-i, unindu-i cu-a lor salbă...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cincizeci de ani

Casa-i goală, iar inima bătrână şi plină
De umbre şi ecouri care nu fac decât să amăgească;
Nu-i nimeni s-o salveze, dar ea-ncearcă să-mpletească
Cu degete oarbe plase care nu au cum să ţină.

Odinioară toţi bărbaţii întindeau mâinile spre ea
Se-îngrămădeau ca porumbeii să ciuguleasc-o desmierdare:
Ar fi putut avea câte-o coroană pentru fiecare
Fir de păr şi pe fiecare deget o nestemată ca o stea.

Oglinzile sunt martore, acolo ea a crescut şi a trăit
În vise din alte vise, care i-au împrumutat
Graţia, încoronată cu păr mătăsos, bogat.
Cu inima legată, cu ochii aplecaţi smerit

Şi orbi, el îi simte prezenţa ca pe-o mireasmă şi un clei,
Iar ea-l ţine trup şi suflet în capcana ei.

poezie de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina omenească

Atunci când marea bate-n val
Şi vâsla-ţi trece-n şoaptă,
Speranţele când le simţi pal,
Tu te împaci cu toate!

Când cerul este răvăşit,
Şi inima-ţi se zbate,
Şi ai un vis nesăvârşit,
Îţi aminteşti de toate!

Strecori pe rând mii de poteci,
De obstacole nu-ţi pasă,
Să ieşi învingător încerci,
De arzi, tu nu te lasă!

Şi lumea toată de-i pe dos,
De nu-ţi aprobă pasul,
Te vrea cu nările în jos?..
Tu mergi corect ca ceasul!

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!