joc de cuvinte

Florile se-nchină toate

Florile se închină toate

Florile se-nchină toate
Sus pe cer îţi duc polenul
O cunună de cuvinte
Pe petale scriu poemul

Îngerii-s tot mai aproape
Pe aripe-nalţă dorul
Cu tăcerea dintre şoapte
Inima curbează cerul

Şi-mpleteşte-n mine gândul
Lampioane de cuvinte
Iar tu să-mi veghezi penelul
De înfloreşti în cer la noapte

Şi asterne-mi peste ganduri
Sânziano dintr-o carte
Să înflorească dintre rânduri

[...] Citeşte tot

poezie de Bologa Nicolae (26 iunie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surori de cuvinte

Vrei să zburăm? mă-ntreabă o carte,
Şi file-şi întinde până-n departe,
Şi cuvântu-i mă saltă până-n tării,
Scriindu-mi poveşti pe ale nopţii hârtii...

Vrei să dansăm? Visătoare mă-ntreabă,
Şi filele ei mă coboară în iarbă,
Şi-n tăcerea firavă a sevei ce curge
Ascultăm poezia cum râde, cum plânge...

Vrei să vorbim? Mă întreabă sfioasă,
Iar şoaptele-i dulci mă întoarnă acasă...
Căci inima ei în mine-acum bate
Ca două surori de cuvinte legate...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cuvinte şi noi

Am pentru tine cuvintele pe hârtie
rânduite frumos în pagină
asemenea unor bobi de rouă pe corola florii
arome rispirând.

Între cuvinte şi noi sunt fagurii de dorinţe,
mierea lor s-o guşti cu ambrozie,
şi trupul mlădios de sălbatic.

În salon lumina îmbrăţişază
clapele sidefate ale pianului vechi,
ce sublime fug clipele colorate
subţiri cu nuanţe de carmin,
mişcările
sunt asamblate în roluri
cu jocul dragostei în ele.

De fapt tot ce se scrie
capătă înţeles de metaforă în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

mirosuri de rufe plimbate pe sârme
zgomote agăţate de urechi
balcoane spânzurate în aer
unghiuri de calcar ciudate
spasmul zilei urcă pe geam

albastrul tace paralel cu vântul
între două cuvinte începe o iubire
un ochi uimit cade pe-o maşină
cuvinte pătate destramă o lumină
chemarea se află-n ceşti de cafea

absenţa ta e iarăşi cu mine
trec peste urme de paşi fără nume
dau frigul rotund la o parte
din turlele vechi curg ţurţuri de gheaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neologismul e de obicei un cuvânt abstract şi general. El e lipsit de seva cuvintelor neoaşe, care de veacuri şi-au tot îmbogăţit cuprinsul şi s-au încărcat de acea tainică viaţă pe care nu o poate avea un neologism sfrijit. Sunt unele cuvinte vechi, care deşteaptă în sufletul nostru rezonanţe atavice inexplicabile. Dacă au răsfrângerea unui context potrivit, ajutorul unei vecinătăţi unice, abia atunci ele dau la iveală toată bogăţia lor nebănuită şi impalpabilă.
Iar Eminescu a avut, ca nimeni altul, norocul să găsească asemenea geniale învecinări de cuvinte.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne facem, Doamne?

Întinăm cuvinte,
Spunem la intamplare
Fără să ne pese,
Vorbe care dor.

Întinăm iubiri,
Nu contează care:
De iubit, de frate, de parinţi, copii;
Întinăm mai grav.... dragostea de ţară.

Ne întinăm credinţa,
Pentru care moşii şi strămoşii noştri
Şi-au dat a lor viaţă,
Pe altarul ei.

Întinăm pe Domnul
Prin purtarea noastră,
Prin nesăbuinţă, vorbe, fapte rele;
Intinăm cuvinte, iubiri si credinţă
Dragostea de ţară.

poezie de Angelina Nădejde (17 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mers ascuns în cuvinte până poezia-nfloreşte cu numele tău

Totul
mai altfel e aici
pe muchia aceasta deslipită
de ochi şi lumină

cernut
aici timpul
înfloreşte cu fiecare surâs
scăldat
în roua-nflorită de
cuvintele tale

doar
cuvintele ne sunt la îndemână şi
fiecare ne lăsăm coloraţi
de
zâmbetul timpului ce aşa de bine ne prinde într-un mers
ascuns în cuvinte
până
poezia-nfloreşte cu numele tău

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (20 aprilie 2017, Cluj-Napoca)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Linişte, ceea ce oferi este Fiire, însă după ce ai oferit Fiire, nu vorbi despre ceea ce ai oferit, deoarece faci zgomot. Totul vine de la Sine, fără a fi necesar să adaugi ceva, pentru că, practic, nu poţi adăuga nimic Liniştii, deoarece tot ceea ce adaugi deasupra Liniştii, este o formă de sunet, care te va separa de Linişte. Niciun sunet nu are potenţialul de a vorbi limbajul Liniştii, la fel cum niciun cuvânt nu poate să vorbească limbajul tăcerii. Însă, dacă nu poţi vorbi prin tăcere, cu greu o vei face prin cuvinte, căci tot ceea ce vrei să transmiţi nu se află în cuvinte, ci în spaţiul dintre cuvinte, care modelează forma şi ordinea cuvintelor. Niciun învăţător nu predă informaţii, ci cunoaştere, iar dacă învăţăceii ascultă cunoaşterea în Linişte, cunoaşterea devine înţelepciune. Spaţiul sacru al Liniştii se poate vedea şi în privirea celui care nu face risipă de cuvinte, pentru că omul care păstrează măsura, nu îşi va consuma firea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria cu zări turtite

Patria mea de cuvinte turtite,
ce stai agăţată, aşa, pe pereţi,
ne-ai repus iobăgia pe frunte,
şi ne-ai alungat aiurea-n boscheţi,

şi, printre atâtea zdrăngăneli,
şi printre atâtea slugi tâmpite,
ne chinui dorul cu hăhăieli
şi c-un absurd de cuvinte turtite.

Înainte, mereu înainte
Zări ticsite-n două clase,
dar spuneţi şefului de tren,
măcar dorul să ni-l lase.

poezie de Octav Bibere
Adăugat de J. Louis Mash
Comentează! | Votează! | Copiază!