cand te afli cu capul in nori

Pământul, ce alb sângerează!

Afară e iarnă şi nin,
Pământul e, parcă, o ţin,
Iar cerul e arcul încor
Ce tace, nu scoate o vor.

Săgeţile-s fulgii ce zboa,
Din tolbe de nori când coboa.
Pământul, ce alb sângerea!
Războiul, o iarnă durea.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-te mă lasă

Care-i nivelul de-ntuneric
în trupul tău aproape sferic

S-a făcut în tine noapte
deja pluteşti în nori pe spate

Nu-ţi pasă pur şi simplu deci
răsar cuvinte doar când treci

Mă lasă vreau să te sărut
poate-ţi găsesc raiul pierdut

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrosanct

dumnezeu tace din pământ
doar priveşte printr-o fantă
sacrosanctă
când mirat, când absent
studiind cu acurateţe
mişcările păcatelor prin atmosferă
şi carenţele spirituale

dumnezeu tace din ape
glisând spre nori uşor
iertându-ne pe rând cu vorbe mute
de bun rămas
în zori

dumnezeu tace din vremuri dispărute
minţind frumos apusul oamenilor
semnând câte o indulgenţă
pe fumul înserării
pe frunzele din noi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi satelitul

Când treceam cu nepăsare
Peste toate ca un Zeu,
Tu spuneai cu-ncrâncenare:
- Doar tu eşti Soarele meu.

Dup-o clipă de gândire
(Oi fi fost cu capu-n nori),
Am ştiut că lumea are,
Pentru tine, mii de sori.

Şi în dulcea-mi inocenţă,
Ce părea făr' de sfârşit,
Mi-am dat seama, excelenţă,
Că sunt doar un... Satelit.

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

Oamenii se-ascund în casă.
E linişte apăsătoare.
Doar o rază luminoasă
printre nori e călătoare.

Plânge cerul, lacrimi curg,
pământul e un burete.
Soarele stă în amurg,
noaptea vine pe-îndelete.

Tunete în depărtare,
nopţii îi sporesc misterul.
Pădurea-i sperietoare,
fulgere spintecă cerul.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Garderoba poetului

Din nori mi-am croit o haină
din câmpie pantaloni
şi mi-am tras pe ochi o taină
încheiată-n doi eoni

Din câmpie pantaloni
şi din munţi ehei centură
şi cum dinţii-mi sunt afoni
câte-o simfonie-ndură

Am munţii ehei centură
peste ochi colea o taină
bănuind că moartea-i dură
mi-am croit din nori o haină

Şi din dealuri ce noroc
mi-am făcut pantofi pe loc

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (17 august 1998)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă uita

Nu mai e mult şi o să pleci de tot,
Căci asta nu mai este lumea ta
Şi-o să sădesc pe-al tău mormânt, socot,
O floare-albastră de nu-mă-uita.

Şi când de tine o să-mi fie dor
La capul tău eu în genunchi voi sta
Privind tăcut, cu sufletul uşor,
La floarea-albastră de nu-mă-uita.

Iar când se va usca, n-o să disper,
Ştiind c-o floare nu va rezista,
Dar sunt convins c-acolo sus, în cer,
Tu niciodată nu mă vei uita.

poezie de Octavian Cocoş (29 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De frumuseţi

n-am avut niciodată un trup perfect
şi nici o viaţă sănătoasă
de fapt nici Blaga
El nu mai caută
iar eu
nu-mi mai iau capul în mâini
să se vadă puterea
speranţa că poate timpul nu va mai trece
când păşesc afară.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

(unde mă porţi gândule?)

Când zori mă vor trezi din somn
Şi vântul îmi va adia prin păr,
Îţi voi şopti cu buzele uitarea
Ce florile imi leagă iar suflarea....

Parfumul amintirilor rămân,
Ca briza ce o simţi la malul mării
Mă iartă atunci când îţi greşesc
E sufletul ce nu ştie de reguli.

Sub umbra teilor de altădată,
Iţi simt mirosul ce mă-mbată
Nori albi mi-acoperă durerea
E gândul meu ce zboară aiurea.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om bătrân

În colţul îndepărtat al cafenelei
stă un om în vârstă, cu capul aplecat –
singur, în faţa lui un ziar

Iar în banalitatea jalnică a bătrâneţii
el se gândeşte la cât de puţin s-a bucurat de anii
când era în putere, arătos şi plin de farmec.

Ştie că acum este foarte bătrân: vede, simte asta.
Şi, totuşi, parcă mai ieri era tânăr.
Timpul a trecut atât de repede, atât de repede.

Se gândeşte cum Bunul Simţ l-a tras pe sfoară,
cum, prosteşte, a crezut întotdeauna
în acele vorbe înşelătoare: "Mâine. Ai destul timp."

Rememorează cum şi-a înfrânat elanul, desfătările
la care a renunţat. Fiecare şansă pe care-a pierdut-o
îi ia acum în râs prudenţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!