Poezii despre ciclul vietii, pagina 27
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Labirintul voinței
Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!
Noi necazuri zilnic ispășesc
Temeri fără rost, grea răscumpărare...
Trec prin viață sincer și firesc
Timpul netrăit... amar, amar mă doare!
Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!
Sunt prea mândru, prea orgolos,
Nu dau din trufiile mele celorlalți...
Mă tem să nu trăiesc fără de rost,
Să nu ascund pururi mie noii talanți!
[...] Citește tot
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Eforie-n miez de toamnă
Marea e marea minune a vieții
Și'n orice anotimp e ca un vis,
Dar toamna, toamna'n timpul dimineții
E-un vis ce nu mai poate fi descris.
Plaja primește-ncet sărutul mării,
Ca un amant pe-amanta lui
Și în beția dulce a'ncleștării
Se lasă lin în voia valului.
Străluce soarele ca'n toiul verii
Deși în miez de toamnă ne aflăm.
Și valul, dând de gustul mierii,
La plajă vine. Să-l lăsăm.
Plămânul submarin al mării
Respiră lung prin ceața ceții...
Eu simt pe buze gustul sării
Și'n suflet apriga dorință-a vieții.
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul vieții
Viața este ca o călătorie cu trenul, cu toate opririle, ocolurile și accidentele. Continuăm, ne întâlnim cu părinții și credem că vor călători întotdeauna cu noi, dar la o anumită oprire vor coborî și trebuie să ne continuăm călătoria fără ei. Dar vor fi mulți pasageri în tren, frații, verii, prietenii noștri, chiar și dragostea vieții noastre. Mulți vor ieși și vor lăsa un mare gol. Cu alții nici nu vom observa că au renunțat. Este o călătorie plină de bucurii, dureri, salutări și rămas bun.
Succesul constă în: a avea o relație bună cu toată lumea.
Marea enigmă este: nu știm niciodată la ce oprire să coborâm.
Prin urmare, trebuie să trăim, să iubim, să iertăm și să dăm mereu tot ce putem! Pentru că atunci când vine momentul în care trebuie să coborâm și locul nostru este gol, ar trebui să rămână numai gânduri frumoase despre noi și să călătorească pentru totdeauna în trenul vieții!!!
Îți doresc ca și călătoria ta să fie mai frumoasă în fiecare zi, să ai mereu dragoste, sănătate, succes și bani cu tine.
Multe mulțumiri tuturor călătorilor din trenul vieții mele!!! Oamenii puternici știu cum să-și mențină viața. Chiar și cu lacrimi în ochi, poți spune zâmbind: SUNT OK. Postez doar pentru a spune: E frumos că existați.
Adăugat de Marius Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu...
Eu nu hălăduiesc prin lume,
În mine însumi am răspuns,
La întrebările ce-anume,
Mereu în cuget s-au ascuns...
Și nu tânjesc după locații,
Ce-ale-omenirii fală poartă,
În mine dorm reverberații,
Ce tihnă-mi picură în soartă...
Nevoie n-am de etalare,
Prin perimetrele mondene,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și totuși iubirea
și totuși iubirea doare câteodată
când valuri de suspine vuiesc în adâncuri
când frenezia zilei este suspendată
când credința pierde mirabile tâlcuri.
și totuși iubirea îngroapă extaze
când candorile vieții tremură a pustiu
când ceața din zori acaparează raze
și sufletul străbate decorul arămiu.
și totuși iubirea se transformă-n lavă
când trădarea sfinților trece în profunzime
când speranța moare ucisă de otravă
când spiritul simte a vieții cruzime.
și totuși iubirea e un cântec de slavă
în raiul inimii în izvor de limpezime.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asteptare
Ajung mereu la-ncrucisari de drumuri
Desi tin drumul drept si nevazut.
In urma mea se-nchid in amintire,
Dorinte stinse, patimi si trecut.
Ferec in casa inimii, in suflet
Acel dor de iubire nesfarsit
Ce ma-nsoteste-n noaptea-ziua vietii,
Din primii zori si pana-n asfintit.
Singuratate in tumultul vietii,
Destin pecetluit de Dumnezeu
Rani ce se-nchid si se deschid in suflet
Sperante ce renasc si pier mereu.
Astept un maine. Orice om astepta.
Astept de-atunci si pana spre tarziu.
Astept o stea. E steaua mea Polara?
Sau alta calauza din pustiu?
(mai 2000)
poezie de Iulia Comaniciu
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul vieții
Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopții mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Și ne bucurăm că oameni mai suntem.
Și iarăși ne luăm crucea în spinare,
Și ne pornim din nou pe al vieții drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii și nu suntem scrum!
Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Și nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.
Căci nimeni nu ne așteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aștepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârășit
poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfântă ești natură
Sfântă ești natură, în cartea vieții mele,
Ca o icoană veche, ca luna între stele.
Ca doina, cusută pe ia țărănească,
Ca dragostea sfințită, în casa părintească.
Ca bucuria vieții, în suflet omenesc,
Ca razele de soare, pe trupul pământesc.
Ca ploaia cea măruntă, ce cade peste toate,
Ca holdele bogate și coapte peste noapte.
Ca armonia vieții pe strune de vioară.
Ca valsul primăverii, pe coarde de chitară.
Ca dansul feciorelnic, între ferestre mute,
Ca gândul înțelept, cu fapte mult mai multe.
Ca părul cel mângâie cu dragoste zefirul,
Ca tinerețea, în sân cu trandafirul.
Ca hărnicia zilei, de toate aducătoare,
Ca înserarea nopții, ce îmbie la visare.
Ca gerul iernii, ce râde pe țurțurii de gheață,
Ca soarele zâmbind, în prag de dimineață.
Ca sfânta rugă în pragul adormirii,
Ca o recunoștință, pe marea mulțumirii.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (24 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare noi chiar existăm?
[realitate paralelă]
ieșim din noapte la lumină, primele palme, primul țipăt
și apoi totul se scurge monoton către final
septembrie prima zi de școală
octombrie cu ploile lui, noiembrie friguros
decembrie e luna luminoasă când cerurile se deschid
și ne umplu brațele cu dulciuri și cadouri și colinde și festin
apoi anul se dă peste cap și reluăm ciclul ce trece prin iarnă, primăvară și vară
ne agățăm de amotimpuri pentru că zilele nu mai sunt suficiente
câte o carte, multe tăceri, amintiri exfoliate, suflet tot mai gol
canale de știri, filme, surogaturi,
o existența mecanică
repetitivă
cenușie
[...] Citește tot
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!