nemurire

Închiderea ce se deschide

căror picioare li s-ar potrivi
ghetele lui Van Gogh?
poate tălpilor lui Durer
ambele, respiră un aer mistic
apoteotic, indicând un drum
-drumul către nemurire-
ambele se deschid către nemurire
îi voi aduna în perechi
precum multcredinciosul Noe
şi îi voi încălţa pe rând
pe toţi încercaţii pământului
frământat cu lacrimile azurului
şi rubinul cărnii lunare, pe toţi
cei care au călcat prin lumină
şi prin miejii stelelor de tină
preumblându-se prin vremi
şi pe deasupra vremilor...
doar lumina suferinţei
te ridică către raza nădejdii
şi slavei viitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul vieţii

(poezie dedicată poetului Constantin Triţă)

Tu, poet in nemurire,
Lasă-mi unda de iubire
Pentru tot ce e frumos
Pentru versul tău duios.
Ai scris despre nopţi cu stele
Prinse-n şiruri de mărgele
Despre merii albi in floare
Despre veri dogoritoare
Despre toamnele cu struguri
Primăverile cu muguri.

Ai plecat si-n urmă laşi
Lanuri largi pline cu maci
Casa, curtea, trandafirii
Si-ai plecat in legea firii
Prea devreme, prea departe,
Cerul astăzi ne desparte...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Tristeţea a-ntâlnit căderea...
Nu ştiu de ce le-asociem
căci dacă... ne-nălţăm,
ne pierdem şi contact şi prevederea,
necaz nu mai disociem
şi "avortăm"...

... Eliminaţi, suntem nimic,
întregu-i la întâmplare;
în pierdere de-adrenalină
supus de limpic,
nu găsim scăpare!
Şi avem vină?...

... Neimportant a cui,
n-avem ieşire,
ne prăbuşim pe zi ce trece...
Pierdut, îţi spui;
ah, nemurire
îs deja rece...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

ascunde toate cadourile
ascunde toate poveştile de dragoste
ascunde toate amintirile vesele
lasă să plouă toată tristeţea lumii
pe ramurile copacilor din grădina Paradisului
prinde-mă de mână
atât cât să nu-mi fie frică
nici de mine, nici de tine
am să-mi spăl faţa în apele limpezi ale realităţii
am să mă reconstruiesc
din dimineţi noi
voi parcurge
o altă nemurire
voi păstra o altă amintire
mă voi contopi cu noaptea
mă voi contopi cu ziua
voi aluneca de pe un val pe altul
spre câte un mal
unde voi îngropa câte o parte din mine
într-un târziu

[...] Citeşte tot

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri sărutate

Pe ţărmul vieţii mele,
Innobilându-mi chipul,
Aprind pe cer candele
Să ardă-n ele timpul.

Şi pe nisip scriu "dragă"
Iar marea mi-l culege
Şi în abis aleargă,
Misterul să-i dezlege.

Din valuri închinate
Cu sare şi argilă,
Pe spume ne-bronzate,
Se naşte-a mea copilă.

Din floare de coral,
De mare tăinuită,
O sfântă-n sfântul Graal,
Dar încă ne iubită.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai am tentaţia de a întoarce ceasul

de altfel e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez apoi la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
oricum azi nici clepsidrele nu se mai întorc
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu clipesc în încercarea de a-i surprinde
trecerea
apoi mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac
deşi îmi întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
fără să mă întreb de ce nu mai e nevoie de remontor
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nemurire

Te-am adorat mereu sfinţenie
Îmi torni în cupa inimii iubire
Din prima te-am iubit femeie
Născătoare fericită prin unire

Tu-mi picuri stropi de fericire
Curgi prin sufletu-mi însetat
Martor mi-e cerul a lui sclipire
Eu norul ursit am insistat

Tu străluceşti la braţ puternic
Mă ameteşti cu al tău sărut
Să fiu eu norul cel prielnic
Picur iubire de când ai aparut

Esti femeia visurilor serii
Pluteşti prin aburul divin
Esti chipul din oglinda Lunii
Eu gândul tău vreau să devin

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra lui Eminescu

Picură din cer o noapte senină
în mine răsună setea de lumină
Şi-mi conturează acelaşi vis din nemurire
Vibrez o clipă, tânjesc după iubire,
Mă zbat în nesupunere ori ascultare
Şi cui să strig eu toate astea oare?
Când orizontul mi s-a limpezit cu tine,
Iar paşii-mi rătăcesc la porţile străine?
Mi-e atât de rece şi-un tremurat în piept
Îmi tulbură liniştea şi uit să mai aştept
Trăiesc adesea altfel şi mă simt
Prizoniera acestui ceas, la fel de prigonit,
Cum tu priveai spre constelaţii fără sens
Tăcut şi tirst, şi mult prea neînţeles,
Mi-e greu şi nu mai ştiu nimic de mine
E-aşa pustiu în astă lume fără tine!

poezie de Lusiana Drăguşin (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştia sufletul meu

Nu ştia sufletul meu, cănd umbla prin sanctuare
Şi-n cetăţi de gheaţă verde, culegea flori de lumină!
Nu ştia că focul arde, nu numai în felinare,
Dar şi în talpa în umblet prin pădurile de-arină

Şi în mâna, care-n munţi, pe stâncile-ncremenite,
Sculpta ca să prindă viaţă precum Phoenix din cenuşă,
Versuri de amor şi fluturi de muşchi verzi acoperite-n
Tămăduitoare linişti, străjeri păzind a lor uşă!

Nu ştia sufletul meu, negustor de evantaie,
De ce iubesc eu pământul! Culegând flori de lumină
Semănam sămânţa vieţii, cerul şi stropii de ploaie
Botezând apoi lăstarii, în cânt lin, de violină!

Nu ştia sufletul meu, că zborul spre nemurire
Este-al,, animei" plămadă, aluat de fericire...
Nu ştia sufletul meu!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!