umplut

Sonetul 78

Pentru că des ca Muză te-am chemat
Şi-a ta splendoare-n vers m-a sprijinit
Alte condeie locul mi-au luat
Şi-al lor poem tu l-ai oblăduit.
Cu ochii-l pui să cânte pe cel mut,
Pe ignorant în zbor l-ai ridicat
Celui şcolit tu aripi i-ai făcut
Şi celor nobili şarmul le-ai dublat.
Dar să fii mândru de al meu condei,
Căci tot ce scriu, din tine e născut
Altor poeţi le dai numai idei
Şi cu-al tău farmec versul le-ai umplut.

Dar tu eşti arta mea şi-al meu garant
Că mă faci cult, deşi sunt ignorant.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul primului dans

Mi-au amuţit privirile flămânde
şi s-au pierdut pe loc în ochii tăi,
pe buzele, petale sângerânde,
ce au aprins în mine vâlvătăi.

În părul tău se ascunsese-o rază
şi-ţi mângâia zulufii jucăuşi,
copii uitaţi de mama ce-i veghează
în lumi pe unde-aleargă, nesupuşi.

Şi mi-am umplut privirile cu tine
de mi s-au revărsat pe trupul tău,
şi-au tot căzut, căci nu puteam susţine
un gând atât de bun şi-atât de rău.

Cu mâinile-ţi frumoase, delicate,
am depăşit momentul de suspans
când le-am luat şi, cu seninătate,
le-am sărutat ca pentru primul dans.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde eşti?

De unde eşti, de unde ai apărut,
Femeie minunată cu zâmbet însorit,
Spune-mi din ce poem ai coborât,
Şi de ce în suflet mi te-ai cuibărit?

Căci iată, sufletul mi l-ai umplut,
Cu mii de gânduri şi speranţe,
Şi inima îndrăgostită a început,
Să-mi cânte numai ode şi romanţe.

Prin vene îmi curge fericirea,
Simt inima pulsând cu bucurie,
De câte ori îţi întâlnesc privirea,
Sau te aud rostind câte-o dulcegărie.

De unde eşti, de unde ai apărut?
Spune-mi, te rog, că nu eşti doar un vis,
Că în sufletu-mi de când te-ai pogorât,
Mi-ai transformat infernu-n paradis.

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea nu venise

În mine porţi de suflet stăteau mereu închise,
Iar ziua nu plecase, nici noaptea nu venise,
Când patima-aşteptării alunecase-ncet,
Pierzându-te în haos şi-amurgul violet.

Tu, minune-a lumii, în taină-ai apărut,
Cu frumuseţea serii, venind dintr-un trecut,
Sfioasă şi gingaşă sau poate doar părere,
Cu-o lume de poveşti, ascunsă în mistere.

Destin fărʼ de pereche, mereu de nepătruns,
De care până astăzi nu-i pot găsi răspuns,
Te simt acum, aievea, iubire şi simbol,
În casa mea stingheră, tu ai umplut un gol.

Eu îţi citesc în ochi privirile sfioase,
Când noaptea nu venise, iar ziua nu plecase.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrierile tradiţionale descriu conştiinţa ca pe un câmp, o bucată de pământ pe care pot fi semănate tot felul de seminţe - seminţe pentru suferinţă, fericire, bucurie, tristeţe, teamă, furie, speranţă. Iar memoria acestor emoţii este descrisă ca un hambar umplut cu toate seminţele strânse de noi. De îndată ce o sămânţă se manifestă în conştiinţă, ea se va reîntoarce mult mai puternică la locul său din hambar. În fiecare moment în care percepem ceva frumos şi liniştitor, udăm seminţele păcii şi ale frumuseţii din noi. Iar în acest răstimp, seminţele pentru frică sau durere se usucă.

citat din Thich Nhat Hanh (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul prieteniei

cu prieteni lângă mine viaţa e o rapsodie
sufletul se-nveseleste şi emoţiile-s dulci
din regrete şi tristeţe pot să fac o parodie
când îmi extrag energia din tăria de la stânci.

cu prieteni lângă mine timpul îmi e frate
îmi împărtăşeşte minunile lumeşti
îmi pune pe creştet lumini înstelate
bunule Dumnezeu ce mult mă iubeşti!

cu prieteni lângămine nu ştiu ce-i amarul
iubirea pentru ei creşte în anvergură
cânta-mi lautare, mi-am umplut paharul
cu elixirul vieţii să-l sorb cu măsură.

prietenii sfinţi mi-au dăruit harul
de a scrie versuri spălate de ură.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Weekend în rai

(lui Ninel şi Mihaelei)

am trăit în weekend ore blânde, calme
m-am relaxat printre maici la Robaia
mănăstirea raiului m-a ţinut în palme
cu lumini dumnezeieşti s-a umplut odaia.

m-am plimbat fericită pe colţul de rai
codrul de poveste mi-a fremătat în suflet
muntele Brădetu este vestitul plai
cu lacul Vidraru tărâm de răsunet.

prietenii de suflet Aurora, Dumitru
mi-au reaşezat armonia în cord
cu Dumnezeu alături timpul nu e hâtru
chiar dacă toamna vine dinspre Nord.

pe muntele smerit trăind ca un sihastru
nu-i loc de întristare de aspru fiord.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii frumoase

înfrunzesc în mine gânduri cu miros de primăvară
în inima s-au dezgheţat izvoare de inspiraţii
raze mistificate adânc în mine se coboară
ca în condeiul mânuit de vaste motivaţii.

am însămânţat voioasă seminţe de gânduri
un lan de floarea soarelui voi răsări setoasă
de lumina care zâmbind trece prin ziduri
şi pune peste zile amprenta preţioasă.

poemul iubirii l-am umplut cu sevă
din mărul cunoaşterii ocrotit de furtună
nu ştie de revoltă de nebuloasă grevă
emoţii frumoase în mine se adună.

glasul pământului se desprinde din lut
se urcă prin mine trece în absolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In sfarsit m-am intors sa ma privesc

Într-o oglindă mânjită de poveşti galbene...
Sufăr cumplit de o tuse uscată,
Iar visele mi-au explodat în noapte...
Schije de dor mi s-au împlântat în creier.
Am vrut să mor... şi am murit.
Într-un fel. Bun ca oricare altul.
Ţi-am pierdut moliciunea palmelor,
Dar mi-am rămas eu. Naivă.
Cu un simţ acut de lipsă perfidă.
Am luat golul şi l-am umplut cu vată.
Fără tine, mă uit la palmele mele.
Lipicioase. Străvezii. Resemnate. Mov.
Oare când voi putea tuşi a uitare?
Când voi putea vedea în galben mai mult decât mov?

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!