tina

Despărţire

Rămas bun ţarină a belşugului
Şi-a copilăriei mele cuib de cuc!
N-o să mai cresc, n-o să mai cânt pe drumul plugului
Şi smuls de lângă boii blânzi, mă duc, mă duc...

Dacă mi-ar creşte umbra-n câmp altoii,
Precum tot câmpul îmi va creşte-n gând.
Prin tină şi pe trup cu biciul ploii
Pe drumul toamnei aş porni cântând.

Ştiu: plugu-n şură mi s-a rugini,
La poartă doi părinţi bătrâni vor plânge,
Sub cer strein şi mohorât voi rătăci
Fără de ţintă, fără soare, fără sânge...

Pe-aici va arde vara înăbuşită-n buruiană,
Un loc în strana dreaptă va fi mereu pustiu.
Mama va duce flori şi-a plânge la icoană
Şi satul va fi trist că nu mai viu...

poezie de Emil Giurgiuca din Anotimpuri (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paiaţa

Ca un clown priveşte lumea
Saltimbanc fără scăpare
Tu să râzi, să râdă alţii
Râdeţi toţi în gura mare.
Viaţa este ca balonul
Îndesat cu aer, plin
Vesel se înaltă-n sfere
Fericit de-al lui destin
Dar ajunge-un vârf minuscul
Dintr-un ac plin de rugină
Şi, cu-o găurică mică,
Îl aruncă jos, în tină.
Acul nu-i ce-a fost odată.
E acrit, bolnav şi rău
Nu mai are nici ureche
Dar a-nfrânt destinul tău.
Tu apropiete-n grabă
Saltimbanc cu râs pe faţă
De balonul care moare
Şi insuflă-i din nou viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Jan Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă să adorm

Departe mi-e somnul în noaptea pustie,
Plutesc în nelinişti, în albul ei rece,
Năvalnic dă gândul s-aştern pe hârtie
Ceva despre dorul încins ce nu-mi trece.

Mi-e frică s-adorm, să nu mă chinuie-n vis
Singurătatea ce-ar vrea să mă cuprindă,
Zburăm, să ne visăm pe-un ţărm de paradis,
Pe mări albastre iubirea să se-ntindă.

Ne-arunce marea în valul desfătării,
La sânu-ţi cald să mă apropii, să mă strângi,
Voal de mireasă va ţese spuma mării,
Din ochii tăi senini tristeţea s-o alungi.

Licăre stele pe-a cerului cărare,
O salbă-ţi împletesc şi facem legământ,
Călăuză s-o alegem pe cea care
Îşi va dori să ne mai ţină pe pământ.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt Frumos

Ştiţi voi povestea cu un Făt
Frumos, deştept, bogat, dotat
Cel mai visat erotic, hăt...
Dintre amanţi, cel mai votat!

Şi-avea un cal cum altul nu-i,
Frumos, deştept dar şi dotat
Cât timp stăpânul bate-un cui,
El sta de şase, devotat.

O Cosânzeană-l aştepta
Pe Făt Frumos, ca de-obicei,
El, punctual, se înfrupta
Din nurii ei... nuri cei mai cei...

Dar nu gândiţi că numai ea
Îl aştepta... nuuuu, mai erau
Vreo douăzeci, stea după stea,
În aşteptau, visau, doreau...

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu (7 iunie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni n-o să poată spune

Nimeni n-o să poată spune
că el n-a putut să vină
că el n-a ştiut Cuvântul
şi el n-a putut să-l ţină
— căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toţi Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăţi pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi şi-a face bine
— căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputinţă
a fost viaţa pământească
a trăi-o prin credinţă
— căci la fel de generos
ne-a dat har la toţi Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu regret că trec dansând pe apă

Eu nu regret că trec dansând pe apă
ştiind că cinci minute nevorbite
sunt cratere de ochi ce-n mine sapă
mutând un corp cu umbre-acoperite.

Eu n-o să plâng în neştiutul codru
când, despuiat de verdele mister,
suspin în ne-ntreruptul nostru şmotru,
zăpada să ne-acopere, atât mai sper.

E albă de cuvinte, ascunsă într-un zbor
un dans aprins în ruguri de fluturi de lumină
în lume călătoare, în paşi cuminţi de dor
şi-astup în amintire un vis şi o copilă -

Azi doar cu gândul mai vorbesc, încetişor.
Deasupra e zăpadă. E albă, inocentă,
dar îngropate-n tină aşteaptă mărţişor
albeaţa neînfrântă cu ceru-mi congruentă.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când strigi cuvinte, cad şi mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabuşesc, sleită.

În jurul meu nimic n-aud,
E doar o linişte-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.

Şi rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.

Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom şi mă avânt
Spre toamna rece şi pustie.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea neputinţei

... E un strigoi ce bântuie doar pe-unii
care susţin că-s doi, precum nebunii
şi nu pot piept să ţină frîu destinului...
N-au niciun mijloc, chiar cu rugi divinului.

E-un tot nefast, de tine nu depinde
oricât ai fi de cast şi orice-ai intreprinde...
E-un joc d-independenţă-ntâmplătoare
de-un pur noroc care când naşte, moare.

E-n fond nenorocirea, n-ai cum ajuta,
fiindcă menirea n-ai chiar şi de-ai încerca
şi doare suferinţa... a celui ce-l iubeşti
şi nu ştii să-i dai "fiinţa"-ţi... ce-i doreşti.

Oh, cumul trist e-n ochii cu sclipire
ce şiroiesc tăcutul drept mărturisire,
cu-ntoarceri repezi la ce e credinţă
sperând minunea-leac la... "neputinţă".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!