apucat

Oamenii ajung să se simtă vinovaţi că se odihnesc. Că se opresc la şapte seara din lucru şi n-au apucat să termine ce şi-au propus peste zi. Dar de ce n-au terminat? Pentru că şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut ei să facă. De ce şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut să facă? Pentru că societatea le dă senza­ţia că ceilalţi oameni fac mai multe lucruri decât ei. De ce toţi au sentimentul că ceilalţi fac mai multe lucruri decât ei? Pentru că au 5.000 de prieteni pe Facebook, iar pe wall-ul lor apare că fiecare dintre ei are succes. Dar fiecare are succes o dată pe an. Numai că, fiind 5.000, el vede în fiecare zi că unul are succes. Şi e frustrat că n-are şi el succes în fieca­re zi. Uitând să se gândească la ceilalţi 4.998 ca el, care nu au succes. Unde ajungem aşa?

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul înşira sticluţele pe dulap, pe cămin, pe masa de lângă fereastră, pe jos, pe raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că am înghiţit o stea

când alergam ca un zăpăcit pe coama dealului
să prind de roate carul mic
să-i pun piedică cu un lanţ din tulpini de păpădie
cum am văzut că punea bunicul la carul cu boii crescuţi de el
luat cu împrumut de la CAP să-şi care lemne pentru iarnă
îmi plăcea că boii încă-l cunoşteau de stăpân
şi-i ascultau cu blândeţe comenzile
când hăis când cea când hooo măi dragilor
mă scutura carul ca pe un dovleac nepriponit
cântam ca un apucat melodii auzite pe la radio
iar privighetorile se luptau să mă-ntreacă
doar bunicul număra frunzele
zicea că vine în curând toamna
mirosea deja a tămâiosă pe deal
când zburdam ziua după puful păpădiilor
ca după galaxiile nopţiilor
ca după steaua aceea care-mi bate acum
în inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu Codreanu, datorită ordinii şi disciplinei sale interioare, le-o cerea şi camarazilor lui. Atât de pătruns era de necesitatea acestor calităţi pentru lupta politică ce o începuse, încât le-a ridicat la rangul de "legi legionare". În concepţia lui, acestea erau ca nişte pietre de hotar pentru formarea oamenilor săi, absolut necesare pentru a avea izbândă în lupta în care se angajase. Dar când cere ordine şi disciplină, el nu se adresează unor indivizi oarecare, periferici şi lipsiti de personalitate. (S-a văzut cât de severă era selecţionarea elementelor, deschizându-se porţile Frăţiei numai elementelor cele mai capabile, dotate de personalitatea cea mai pronunţată). El se adresează unor oameni liberi şi constienţi de drumul pe care l-au apucat şi de misiunea nobilă ce aveau de îndeplinit.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De astăzi nu mai scriu...

M-am hotărât, de astăzi nu mai scriu,
E prea multă risipă de cuvinte.
Şi drept să spun, aproape că nu ştiu
De-or folosi cuiva, de-aci "nainte.

Nu este hotărâre de moment
Sau rezultatul nu ştiu cărui vis,
Ba, am primit chiar şi-un avertisment;
Că prea târziu m-am apucat de scris.

Dac-aş fi fost o iotă mai precoce...
Ar fi-nţeles, primeam şi ajutor,
Dar nu am har, chemare şi... nici voce,
Mi-a precizat... puţin iscoditor.

Şi plictisit, s-a-ntins în jilţul lui
Fin, aurit şi "nalt cât o cetate.
Aş fi dorit să spun, dar n-aveam cui,
Că mă simţeam jignit, fără dreptate.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul cel vechi al Oltului

Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Şi-i al nostru şi ne ştie
Şi nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.
Vine, tată, Oltul mare,
Brazi trăsniţi rostogolind.
Las să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Şi n-au inimă să-l treacă
Şi sperieţi se-ntorc şi pleacă,
Cu noi horă nu se prind.
Las să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mântuind.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimpanzeul scriitor

Un cimpanzeu, dorind s-ajungă mare
Şi renumit în junglă, într-o zi,
S-a apucat, cuprins de-nflăcărare,
Să scrie un volum de poezii.

Acolo, ca şi-n "jungla" noastră poţi
Să scrii şi când nu ai de spus nimic,
Iar scriitori pot să ajungă toţi,
Chiar dacă n-au chemare niciun pic.

Cum cimpanzeul nu avea condei
Şi versurile îi ieşeau opace,
Din alte cărţi a-mprumutat idei.
Căci scopul scuză orişice mijloace.

În loc să stea frumos, pe creanga lui,
S-a cam făcut prostuţul de ruşine,
Dar şi-ntre noi sunt "cimpanzei"
destui,
Ce-ar trebui să se gândească bine,

[...] Citeşte tot

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călăreţii, spun unii, unii spun că războinicii

Călăreţii, spun unii, unii spun că războinicii,
Alţii că navele pe mare sunt cea mai frumoasă
Apariţie pe lumea asta cenuşie şi tristă,

Însă eu spun că e imaginea a ceea ce iubeşti.
Este lesne de dovedit limpede asta oricui,
De vreme ce Elena – care eclipsa

Toată lumea prin frumuseţe, dorită de toţi
A părăsit un soţ bun
Şi a luat drumul Troiei,

Alegând dintre toţi oamenii pe cel
Care a dezonorat propria cetate,
Uitând de credinţa datorată propriului neam,

Fără a se gândi o clipă
La fiica ei, la părinţii dragi...
A apucat pe căi străine...

[...] Citeşte tot

poezie de Sappho din Lesbos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Te mai las

M-am apucat cu mâna de poala hainei Tale
Cu nici un chip de-acuma nu Te mai las să pleci
Şi dacă mi s-ar pune nălucile în cale
Eu sunt a Ta, Isuse, eu sunt a Ta pe veci.
De multe ori din ceruri nu mai aud nimica,
Pe buzele închise nu-i poate un cuvânt,
De multe ori mă doare, de multe ori mi-e frică,
De multe ori mă clatin înveşmântată-n vânt.

Dar degetele mele de Tine se agaţă,
Nu Te mai las, Isuse, să pleci nu Te mai las,
Am rătăcit în lume, am rătăcit în viaţă
Dar poala hainei Tale, ea tot mi-a mai rămas...

Nu Te mai las, Isuse, nu mă mai las de Tine,
Să-mi steie înainte tot iadul cu năluci
Şi trupul să mi-l frângă, cu mâna mă voi ţine
De poala hainei Tale şi tot n-o să Te duci...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!