lumineaza-n ceruri luna

Oh! suflet orb

Oh! suflet orb m-absorbi întruna
Şi nu mă vezi, nici nu m-auzi,
Rămâi, cu ochii morţi şi cruzi,
Şi reci, mai reci de cum e luna.

Veghez asupră-ţi totdeauna...
Visez, vibrez şi nu m-auzi,
Rămâi cu ochii morţi şi cruzi,
Şi sunt arcuş, — şi nu eşti struna.

Şi reci, mai reci de cum e luna
Sunt ochii tăi şi morţi şi cruzi,
Şi nu mă vezi, nici nu m-auzi,
Şi sunt arcuş, — şi nu eşti struna.

Iar suflet orb m-absorbi întruna,
Te simt, te-aud, şi nu m-auzi,
Şi ochii tăi sunt stinşi — şi cruzi,
Şi reci, — mai reci de cum e luna.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Flori sacre (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti liber sub soare, sub lună şi sub stele; eşti liber chiar şi atunci când nu există nici soare, nici lună şi nici stele; însă eşti sclavul celui care te iubeşte, căci te iubeşte, şi sclavul celui pe care îl iubeşti, căci îl iubeşti.

Khalil Gibran în Darul iubirii
Adăugat de carmen daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ocean de vise

Din ocean de vise ferice, strălucitoare
Ai apărut în viaţa-mi femeie răpitoare,
Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare
Din înstelata mare!

În ocean de visuri din ce în ce pierite,
Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii fericite,
Cum luna melancolică şi palidă dispare
În înstelata mare

Pe-a gândurilor câmpuri din ocean de vise,
În sânta mea junie al tău chip îmi surâse,
Femeie scumpă mie, cum luna-ncet apare
Din înstelata marel!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de zbucium

Iubita mea, te simt aşa departe...
Mi-ai pus pe frumte mâinile subţiri,
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti,
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!
Eu chem osânda care mă omoară,
Sălbatic vântul patimii să bată,
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.
Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele încercări teoretice de a descrie şi explica universul conţineau ideea că evenimentele şi fenomenele naturale erau controlate de spirite cu emoţii umane, care acţionau într-o manieră foarte umană şi imprevizibilă. Aceste spirite locuiau în lucrurile naturale, cum sunt râurile şi munţii, inclusiv pe corpurile cereşti, cum sunt Soarele şi Luna. Ele trebuiau îmbunate şi trebuia cerută bunăvoinţa lor pentru a se asigura fertilitatea solului şi trecerea anotimpurilor. Treptat însă trebuie să se fi observat că existau anumite regularităţi: soarele răsărea întotdeauna la est şi apunea la vest, indiferent dacă se făceau sacrificii zeului Soare. În plus, soarele, luna şi planetele urmau pe cer traiectorii precise, care puteau fi prezise cu o precizie considerabilă. Soarele şi Luna puteau încă să fie zei, care ascultau de legi stricte, aparent fără excepţii, dacă nu se ţine cont de poveşti de felul celei în care Iosua a oprit Soarele.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nebună

Nu voi cânta un cântec pentru luna mai.

Asemenea cântec ar trebui să fie drăguţ. Merci.

Voi aştepta până-n noiembrie
Şi voi cânta un cântec gri.

Voi aştepta până-n noiembrie
Aceasta-i anotimpul meu.

Voi ieşi afară-n aerul îngheţat şi voi cânta
Cum cântă,-întunecat, un bulgăre de minereu.

Iar omuleţii mă vor privi miraţi,
Spunând " veniţi şi-o ascultaţi cu toţii, hai!
Ea este Femeia Nebună
Care nu cântă-n luna mai".

poezie de Gwendolyn Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă, dor de ţară

Am plecat demult afară
Ca un cântec de chitară
Sub un cer rotund de seară
Cu fiori de primăvară.

N-am plecat ca marea-n spume
Către maluri cu renume,
Am plecat să-mi fac un nume
Într-un colţ frumos din lume

M-am trezit ca o albină
Printre trântori în stupină,
Eu muncesc pe-orice colină
Pân' mă poticnesc în tină.

Ei sunt precum o furtună,
Nu le pot cânta în strună
Chiar dacă nu-mi dau arvună
Zi de zi, lună de lună.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea vede toate, chiar şi pe cele din Ceruri. Şi nimic nu o întunecă fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este neînţeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputinţă de exprimat.

citat din Sfântul Antonie cel Mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna trăieşte în cearşaful pielii tale.

citat clasic din Pablo Neruda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama

Dacă nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea uşor se rătăceşte
La vorbirile deşarte.

Şi de nu se odihneşte
Mila păcii întru noi,
Vom găsi mereu pricină
De gâlceavă şi război.

Iar când nu ne dăm silinţa
Spre cunoaşterea de sine,
Cântărim mai totdeauna
Numai faptele străine.

poezie de Sfântul Ioan Iacob
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!