lumineaza-n ceruri luna

Pe ceruri ...

Pe ceruri luna se iveste
Eu o privesc cu ochi uimit,
Iar gandul meu te urmareste
In drumu-n care te-ai oprit.

Drumet esti tu, ca ea pribeaga
E viata si ce-n lume sunt,
Abia o clipa de ne leaga
Iubirea de acest pamant.

Pe tine si pe mandra luna
As vrea din mers sa va opresc
Si in extaz ca o nebuna
Un veac intreg sa va privesc.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legându-mi, doritoare, colan de braţe moi,
Mă-ntrebi: "E luna nouă alunecând prin foi?"
— Iubito, nu e luna, ci chipul tău îmi creşte
Pe ceruri, în oglinda răsfrântă peste noi.

rubaiat de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

În lumina lunii doarme
Casa dragii mele,
I-au cuprins pridvorul tainic
Ramuri de zorele.

Dulci chemări nelămurite
Tremură departe.
Draga mea a dat sfioasă
Crengile-ntr-o parte.

Şi pridvorul parc-aşteaptă,
Oaspele grădinii,
Dar mă bate luna-n faţă
Şi mă ştiu vecinii...

– Lună albă, lună mută,
Lună călătoare,
Cum te-aş smulge de pe ceruri

[...] Citeşte tot

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna e de aur barcă

Când cu versuri se încarcă,
Luna e de aur barcă –
Fără vâsle, fără vele,
Plutitoare printre stele.
Trage-n portul unui vis
Şi-ţi şopteşte ce-ai de scris.
Când pe foaie ţi se-aşază
Sprijinită într-o rază
Şi te-aştepţi s-o prinzi, ei bine,
Printre stelele-albine
Vechea barcă aurie
E... de pepene-o felie,
Fiindcă, uite, vrăjitoare,
Şi-a luat altă-nfăţişare.
Lună nouă, lună plină
Scrie-n ceruri cu lumină
Şi-ţi surâde bucălată
Ca un chip ştrengar de fată.
- Ei, e gata poezia?
Te zoreşte durdulia.

[...] Citeşte tot

poezie de Passionaria Stoicescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Pe ceruri, în noapte, un înger zbura
Şi-un cântec din ceruri cânta.
Şi lună, şi stele, şi norii pe vânt
Uimiţi ascultau acel cânt.

Cânta despre drepţii cu albe veşminte
Din umbrele raiului sfinte.
Cânta despre Tatăl ceresc, lăudându-l -
Şi neprihănit era cântul.

Ducea către lumea aceasta de jale
Un suflet în braţele sale;
Iar cântul rămase în sufletul crud
Uitat în adânc, neştiut.

Şi vreme-ndelungă, prin lume, cu dor
Tânji într-un chin arzător,
Nestinsă de tristele omului plângeri,
Cântarea aceea de îngeri.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înnebunit salcâmii

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Tudor Gheorghe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic...

Soare, lună, lună, soare,
Ornice nemuritoare,
Ce ne plimbă de la scutec
Şi ne duce-n rece pântec...
Lună, soare, soare, lună,
Împletindu-vă cunună
Ne-ncântaţi pe-al vieţii freamăt
Pâna la ultimul geamăt...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ecuaţii roz, de flori...

Iubitul meu, e Luna plină
Iar basmul suie-n Ceruri nori
Tu vânt îmi eşti, eu sunt grădină,
Cu ecuaţii roz... de flori...
Îmi curgi prin lujer verde chinul
Îmi pui în sânge rădăcini
Eu sorb din suflul tău veninul,
Mi-amesteci iarba cu ciulini
Respir, mă cerţi, m-adormi buimacă
Şi mă alinţi încetişor;
te strig, mă cânţi, m-alungi, ce dacă
am chipul roşu de bujor...
Cu suflul şoaptelor din urmă-
câte grădini n-ai frânt aşa?
Şi-n palma ta cresc ţepi ce curmă
Parfumul meu, de catifea
Pe boabe mari de rouă-n gene
Joci miza ta, pierdută ieri
Şi treci pe trupul meu alene
Necunoscutele sa-mi ceri...

[...] Citeşte tot

poezie de Shanti Nilaya
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă din anul 340 î. Cr. filozoful grec Aristotel, în cartea sa "Despre ceruri", a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc. În primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună. Umbra pământului era întotdeauna rotundă, ceea ce putea fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic. Dacă pământul ar fi fost plat, umbra ar fi fost alungită şi eliptică, în afară de cazul în care eclipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!