fiul risipitor

Maria

Maria se preumbla,
Vreun locaş a-şi căpăta.
Jos, în sus şi iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veştmânt de-argint
Căci va naşte Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ţi voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las să naşti în pace".
Maria atunci plecă
Ieşi-n cale şi-alergă
Şi-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi spuse lui Făt-Frumos, şi el nu crezu. Fata, prefăcându-se mâhnită că nu ştie în ce îi stă puterea, păţi însă ca şi rândul trecut, apoi zmeul îi spuse încă o minciună. Daca văzu şi văzu că fiul de împărat nu crede, vezi că ştia el ce ştia, ea se făcu bolnavă. Când veni zmeul a treia zi de la vânat, găsi pe fată în pat. Zmeul trase fetei şi de astă dată o calcavură de auzi câinii în Giurgiu. Atunci ea se prefăcu aşa de bolnavă, încât zmeul crezu că o să dea mâna cu moartea.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, şi, deşi democrat prin naştere, el face parte din aristocraţia inteligenţii, a meritului, ştiinţei, artei, culturii ş. cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevăraţi boieri, cari au ştiut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunţând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat...

Ion Luca Caragiale în Moftangii, Românul (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul Efrem Sirul a spus: "Nu poţi suferi jignirile? Taci!". Atât se cere: taci şi te vei linişti îndată. Iar înţeleptul Isus, fiul lui Sirah, a zis: "Dacă vei sufla în scânteie, ea se va aprinde; dacă vei scuipa, se va stinge." Dacă sunteţi jigniţi, prin tăcere şi linişte îl veţi dezarma cu desăvârşire pe cel care vă defaimă şi vă jigneşte: el va amuţi aşa cum se stinge scânteia când scuipi în ea, ceea ce se poate vedea şi din vieţile multor sfinţi.

Sfântul Luca al Crimeei în La porţile Postului Mare.Predici la Triod (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce tempus

Numai în arbori inelele anilor
mereu se lărgesc.
În trupul meu timpul sporeşte subţire
de la o zi mai firav - la alta, subt crugul ceresc.

Tinere sînt încă, tinere toate popoarele -
eu, fiul lor, cît de bătrîn!
Munţii mai cresc, cu umbrele lor, din adîncuri.
Nici frunte, nici inimă n-am să-i îgîn.

Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul sulf
de subt scoarţă în lamură dau.
Stihiile, ele mai cred în obşteasca poruncă.
Eu trepte în sus - nu reiau.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul începu a se ruga să-i spuie cum să facă să le ia, iară bătrâna îl povăţui cum să umble şi cum să se poarte, şi daca va izbuti, l-a jurat pe tinereţele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate şi ei acele rodii, după care s-a prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulţumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, şi ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d-o săptămână şi mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer şi cu alta în pământ.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când alunec în prăpastie, alunec năprasnic, cu capul în jos şi cu picioarele în sus, ba chiar simt o plăcere să mă prăbuşesc aşa, gândindu-mă ce frumos îmi şade în poziţia asta umilitoare... sunt blestemat, sunt o lepădătură, un ticălos, dar să ştii, şi mie mi-e drag să sărut marginea odăjdiilor pe care le îmbracă Dumnezeul meu; chiar dacă în momentul acela mă las târât de diavol pe urmele lui, sunt totuşi fiul tău, Doamne, şi te iubesc, şi simt tresăltând în mine bucuria, fără de care lumea n-ar putea să existe...

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul vorbind maicei sale

Maică, jale, măicuţă,
regina a nopţilor melc,
de ce pier tinereţile, clare cântăreţele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuţei, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioşia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri şi ape sihastre
şi tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregăteşte,
aşterne de moarte măsurile,
făclieri şi steaguri şi alaiuri tocmeşte.
Ah, totu-i tăcere,
şi zidul uitării tot creşte şi creşte.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele ştime.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul vorbind maicei sale

Maică, jale, măicuţă,
regina a nopţilor mele,
de ce pier tinereţile, clare cântăreţele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuţei, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioşia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri şi ape sihastre
şi tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregăteşte,
aşterne de moarte măsurile,
făclieri şi steaguri şi alaiuri tocmeşte.
Ah, totu-i tăcere,
şi zidul uitării tot creşte şi creşte.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele ştime.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!