fiul risipitor

Sfânta Dreptmăritoare

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,
în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea.
Maică, apa ta e bună, din piept stins-a durerea,
păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.

Ca fiu risipitor de taine azi mă-ntorc suflet amar,
mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,
pâinea caldă, masa plină, curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,
ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană.
Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,
apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin înţelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înţelegere a întărit cerurile. Prin ştiinţa Sa a deschis adâncurile şi norii picură rouă. Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi; păstrează înţelepciunea şi buna chibzuială, căci ele sunt viaţa sufletului tău şi podoabă pentru gâtul tău. Atunci tu vei merge fără teamă pe calea ta şi piciorul tău nu se va poticni. De te culci, nu-ţi va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemnare la fapte bune. Lauda înţelepciunii - 3:19-24
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

Voinicelul de şapte ani
se căleşte lângă cei bolovani
la marginea satului.
Ca-n marginea lumii şi-a leatului.

O şoaptă trece printre oameni ades,
şi-alunecă zvonul pe limbile pomului:
El e cel chemat? El e cel ales?
Frunza verde - Fiul Omului?

Soarta lui scrisă-i pe aripi de vultur,
Dar văzduhul încă nu vrea
să i se adune, să i se-nchege subt zbor.
El se deprinde. Cu o rădaşcă. Cu un nor.

Lupta de astăzi fu lungă şi grea.
Spada i s-a tocit de-o stea.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta din vis

Iubito,
Vino să intrăm în noapte,
s-adunăm sub clar de lună,
de pe cer, stelele toate,
pe frunte să-ţi pun cunună.
Păşind pe Calea Lactee
spre biserica cerească,
lângă noi, îngeri să steie,
luceferi să ne-însoţească.
Dumnezeu să ne cunune,
Fiul Lui să ne năşească.
Muzica-n cer să răsune,
că-i nuntă împărătească.
Iubitule,
Nunta asta-i doar un vis.
Visul tău nu se-împlineşte.
Ştiu că vrei în Paradis,
Suntem pe pământ. Priveşte!

poezie de Dumitru Delcă (august 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii căreia educaţia nu i-a arătat ce înseamnă binele, Dumnezeu aproape întotdeauna îi deschide două cărări ce o duc spre tărâmul binelui; aceste cărări sunt durerea şi iubirea. Amândouă sunt spinoase; acelea care o apucă pe această cale îşi sângerează picioarele, îşi rănesc mâinile, dar îşi lasă, în acelaşi timp, în mărăcinii de pe drum gătelile viciului şi ajung la capătul lui în acea stare de goliciune de care nu te ruşinezi în faţa Domnului.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de Denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kamadeva

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mândru,
Călărind pe-un papagal,
Având zâmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plâng pe patul meu deştept…

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pricina păcatului, omul piere fără contenire şi are nevoie de un Mântuitor statornic, de fiecare zi. Acesta este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Roagă-te de mântuire, din lăuntrul tău, numai Lui, fă-o cu credinţă vie, limpede văzătoare şi Acela te va mântui. Aşa m-a mântuit şi pe mine în chip minunat, de mai multe ori. Mântuirea pe care am primit-o a fost tot atât de vădită ca şi cum m-aş fi găsit în temniţă şi mi-ar fi venit un izbăvitor să mă scoată de acolo.

citat clasic din Sfântul Ioan de Kronstadt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru fiul meu

Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-şi verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.

Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-şi verse peste rană
O lacrimă de miere.

Dar socoteşte-n taină
După tipicul minţii
De ce se sparge gheaţa,
De ce ne mor părinţii.

Şi-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găinăreasa, cum văzu pe fiul de împărat, îşi aruncă ochii asupră-i cu o căutătură aşa de mângâioasă şi aşa de plină de dragoste, dară cu smerenie, încât feciorul de împărat se fâstâci oarecum, dară îşi ţinu firea. Simţi că obrajii îi arde, o sudoare rece îl trecu, şi inima începu să-i tâcâiască, de părea că o să-i spargă pieptul. El însuşi nu-şi putea da seama ca ce poate să fie istoria asta. Plecă ochii în jos, nu zise nici cârc, şi se întoarse acasă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimit de primul pas

O mamă îşi strigă fiul
Pe numele de făt,
Un tată îşi plânge fata
Ce pleacă îndărăt,
Iar cel dintâi cuvânt de smoală
Se-ntinde peste glas
Căci simte iarăşi
Emoţia unui pas
Şi pumnul fraged de mireasmă
Ce iese din pământ
Îl simte astăzi o mireasă
Ce merge în mormânt,
Iar sufocat de fum şi zgură
Un zâmbet a rămas
Pietrificat de întuneric
Uimit de primul pas.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!