+sun +tzu +munti

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi
Şi flori şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi
În capete savante!...
Poeţii ritmului sărac
Slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac
Pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi
Iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt,
Expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri
Şi tuturor dau veste

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel la reîntregire

Popor român, urmaş de daci
Trezeşte-te din amorţire
Nu mai cerşi la sfinţi şi vraci
Aspiră la re-întregire

Popor român, popor viteaz
Refuză ruga idolatră
Ţine visul unirii treaz
Recheamă-ţi oastea de la vatră

Aprinde foc pe vârf de munte
Nu contempla cum curge Istrul
Clădeşte peste Ţară punte
Ca Tisa să uneşti cu Nistrul.

Tulnicele în munţi să sune
Adună-ţi oştenii sub armă
Ca steaua ta să nu apună
Când vrea o putere infamă.

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Ciuca din Chemarea la judecată (13 martie 2012)
Adăugat de Virgil Ciuca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Eu prezent, tu viitor
Eu un nor şi tu un dor.

Eu un sunet surd în ceaţă,
Tu lumină şi speranţă.

Eu un spasm şi-o încleştare,
Tu o muză ce-mi apare.

Eu un gând purtat de vânt,
Tu un înger pe pământ.

În raza ta eu simt iubire,
Tu ce atingi devine fericire.
Vino, şi stinge al meu timp finit,
Şi du-mă din prezent, în infinit!

Vom merge impreună pe cărări,
Fără timp, din zări în zări,
Vom fi munţi, vom fi-nălţimi,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (14 martie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXIV

– "Stindardul regelui din Iad e-n drum
spre noi"; aşa-ncepu Virgil cuvântul,
"priveşte, deci, de poţi să-l vezi de-acum."

Cum pare seara, când e sur pământul,
sau când o ceaţă dă să se răsfire,
departe-o moară ce-o-nvârteşte vântul,

aşa-mi păru că văd ceva clădire.
Şi-atunci după Virgil eu mă dădui,
neavând de vânt alt loc de-adăpostire.

Eram şi unde, şi cu groaz-o spui,
stau umbre-n gheaţ-adânc acoperite
şi-aşa se văd ca-n geam un nod al lui,

o seamă drepte şi-altele trântite,
şi multe-n creştet, sau cu chipul feţei
la tălpi adus, ca arcu-ncolăcite.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea la rădăcini

De oriunde-ai fi în lume,
întoarcerea la rădăcini
te arde ca un cărbune,
să vii acasă din străini.

Copil, aicea te-ai născut.
De ce-ai plecat din ţară?
Aici prieteni ai avut.
Şi pâinea nu-i amară.

Aici sunt părinţii tăi,
fraţii şi surorile.
Tot aici sunt munţi şi văi
să le calci cărările.

Aici străbunii au luptat
ca să avem libertate.
Când au murit, le-am adunat
oasele împrăştiate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi au fost, eroi sunt încă!

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne’ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleison Me Ton Amartolon [Miluieşte-mă pe mine păcătosul]

Doamne, credinţă am avut de neclintit
când valurile negre mă trăgeau in jos,
semeţii munţi i-am clătinat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,
căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios,
cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, pentru Tine m-am lăsat osândit,
pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,
ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,
cu Tine am gustat din bice pân’ la os
şi oasele-mi zdrobite au fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste optimistă

şi despre lumea mea cu pietre alintate
dintr-o poveste despre Caribda şi Scila
se vor cânta romanţe şi cantate
in care benevol se va dansa cu sila

şi despre ţara mea cu munţi şi mare
dintr-o poveste cu ciclopi setoşi de sânge
se vor şopti balade cu mioare
în care nici un baci nu va mai plânge

şi numai în memoria plecată
într-o poveste cât un hău de largă
se va păstra privirea aplecată
sub tremurânda sabie. Sau vargă...

poezie de Iurie Osoianu (10 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!