teme

Această pâine pe care-o rup

Această pâine pe care-o rup a fost cândva ovăz;
Acest vin, printr-un lăstar străin,
A plonjat în fructul lui;
Omul în timpul zilei sau în vântul nopţii
A masacrat plantele, a curmat fericirea strugurelui.

Odată-n această lume vinul, soarele verii,
A pătruns în carnea care împodobea viţa;
Odată-n această pâine
Ovăzul dansa fericit în vânt;
Omul a stins soarele, a doborât vântul.

Această carne pe care-o rupi, acest sânge pe care-l risipeşti,
Creează un deşert în vene,
Acolo unde ovăzul şi strugurele
Au luat naştere din rădăcină trupească şi sevă;
Vinul meu îl bei, pâinea mea o frângi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, "Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, 1:18-25
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boboci de şcoală

BOBOCI DE ŞCOALĂ

Ca într-un buchet, bobocii
de băieţei şi fetiţe
păşesc pe drum nou al vieţii,
la şcoli sau la grădiniţe.

Îmbrăcaţi ca de sărbători,
îşi duc emoţii în ghiozdan.
Ducând bucheţele!
păşesc timizi în primul an.

Iar în fragedă mlădiţă,
cu vis de emancipare
duc măreaţă năzuinţă
în performanţe şcolare.

În vacarm de gălăgie
prin clasă şi pe coridor,
îşi consumă energie

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Visele copilăriei (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme

La vreme, Domnul trimite înger de lumină
să-ţi picure pe gene clipiri suave, dulci…
când oboseala zilei şi grija cea de mâine
întârzie odihna cu teamă de năluci.

La veme, Domnul trimite binecuvantate ploi,
peste ogorul negru o bură tremurândă.
La vreme e-o primavara în straie tot mai noi.
La vreme mieii zburdă şi ciocârlia cântă.

Nu te teme de valurile vieţii izbitoare,
în fiecare greu e-o pronie cerească,
când Tatăl Sfânt în mâna Sa te are,
nu-i vrabie să cadă, nu-i păr să se clintească.

La vreme, Domnul te scoate la liman,
când marea se răzbună şi se frământă valul.
La vreme, se răceşte şi lava din vulcan,
se linisteşte marera şi se arată malul.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, linişte!

Adio linişte, adio
Vecinii mei fac un bairam
Mai sunt trei ceasuri pân' la ziuă
Şi-mi vine să m-arunc pe geam:

Mă plimb prin casă de vreun ceas
Vibrează lampa şi tavanul
Ascultător să fi rămas
Şi nemişcat, măcar divanul

Stau încordat precum un arc
Dar n-am ce face, mă supun
Mai bine ies s-alerg prin parc
Să creadă lumea că-s nebun

Văzusem eu cum ieri, devreme
"Prinţesele" din cartier
Veneau, că n-aveau a se teme
Şi defilau pe palier,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama! Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla, pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria umană poate fi privită ca pe o conştientizare care încet începe să răsară, că noi suntem membrii unui grup mai mare. Iniţial loialităţile noastre erau doar pentru noi şi familia noastră imediată, după aceea, pentru grupurile rătăcitoare de vânători-culegători, apoi pentru triburi, aşezări mici, oraşe-state şi apoi pentru naţiuni. Am lărgit cercul celor pe care îi iubim. Acum, noi am organizat ceea ce sunt modest descrise drept super-puteri, care includ grupuri de oameni din medii etnice şi culturale divergente care într-un anume sens lucrează, împreună - cu siguranţă o experienţă de umanizare şi formare a caracterului. Dacă vrem să supravieţuim, loialităţile noastre trebuie extinse în continuare, pentru a include întreaga comunitatea umană, întregul Pământ. Mulţi dintre cei care conduc naţiunile vor considera această idee ca fiind dezagreabilă. Ei se vor teme să îşi piardă puterea. Vom auzi multe despre trădare şi lipsă de loialitate. Statele-naţiune bogate vor fi nevoite să îşi împartă bogăţia cu cele sărace. Dar alegerea, după cum a spus odată H. G. Wells într-un context diferit, este clară: UNIVERSUL sau NIMIC.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghiţă

Deşi nu am avut ocazia să ne cunoaştem niciodată
în sângele nostru se vorbeşte acelaşi dialect.
Pe aici încă se mai moare din greşelile altora.
În lumea aceasta pe care tu nu ai apucat să o distingi
toate dezastrele poartă acelaşi nume: OMUL.
Mama Lucreţie, deşi nu recunoaşte, încă te mai visează.
Uneori, ochii ei de un albastru infinit ascund de ochii celorlalţi lacrimi.
Gheorghiţă, stropii aceia de suflet sunt rugăciuni pentru tine
şi deşi nu îţi mai pronunţă de mult numele
abia aşteaptă să te revadă.
Satul şi-a schimbat doar faţa. Cămările oamenilor au rămas aceleaşi.
Şi cu toate că am plecat cu toţii din el
într-un fel am rămas acolo.
Tată Oane încă se mai teme de injecţii.
Odată a făcut preinfarct şi aproape că ţi-a simţit degetele pe mână.
Cândva te va legăna din nou cu aceeaşi neştirbită afecţiune.
Dar nu încă, dar nu încă...
Gheorghiţă, probabil astăzi ai fi fost un bărbat bine,
cu casă, cu familie şi cu copii.
Uneori am fi pescuit împreună din prăpastiile vieţii absolutul.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă veselă cu morţi

Că morţii-mi sunt prieteni – bag de seamă,
Doar printre ei mă simt mai liniştit
În cimitir când intru-n prag de toamnă
Cu frunze moarte-mi strigă "bun-venit".

Salcâmii de pe gropi mi se înclină
Şi oţetarii-mi râd prietenos
Iar eu le spun că vreme o să vină
Când printre ei mă voi culca sfios.

Sub un salcâm, cam ostenit de vreme,
Bunica mea m-aşteaptă cu poveşti
Şi-mi spune că nu am de ce mă teme
Şi că despre cei vii aşteaptă veşti.

Cam plictisiţi, oftând lângă consoarte,
De-o vodcă beţivanilor li-e dor
Şi spun că setea-i supără în moarte,
Că beţi le-ar trece vremea mai uşor.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartirea de ea

La ce mi-ai scris in asta seara,
Ce-as mai putea adauga?
Am fost si-am stat la o tigara,
Si m-am gandit:"-Mai bine-asa!"

Am observat de ceva vreme,
Ca te racesti si nu mai vrei,
Oricum n-aveam de ce ma teme,
Caci sunt capabil s-o inchei.

Odata ce-ai vazut potopul,
Restul iti par doar ploi de vara,
Lacrimi ce-au ars candva ca focul,
Oricum n-au cum sa mai apara.

E bine cand traiesti de toate,
Stii orice greu sa nu -l mai simti,
In loc sa urli:" Nu se poate!"
Stai si zambesti, nu-ti iesi din minti.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!