teme

Ascunsă dar stăruitoare, mila alcătuieşte cea mai adâncă rădăcină a eului meu. Totdeauna mi-a fost dat să văd latura dureroasă în omul care cade în ridicol sau în mânie, latura tragică în omul care cade în păcat, şi latura tristă în omul înrăit, şi totdeauna mi-am dat seama de nemărginitele greşeli făptuite de oameni când se judecă unii pe alţii. Ei niciodată nu privesc până în inima lucrurilor, şi nu pricep adevărata şi tainica lor obârşie. Plutesc pe deasupra adevărurilor şi lămuririle şi judecăţile lor se opresc la suprafaţă, parcă s-ar teme de turburarea care le-ar aduce o deplină înţelegere. Născocesc formule, se ascund după principii învechite, singura lor temelie morală de la care simt că n-au voie să se clintească, deoarece îi apără vijelia unor realităţi mai adânci şi mai aspre, realitatea făurită de Dumnezeu!

Regina Maria în Povestea vieţii mele, cap. II, Tinereţea
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întăreşte cu liniştea Sa.

Arsenie Boca în Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doare, da...

Doare, da, când se deschid bobocii.
Altfel, primăvara cum s-ar teme?
Altfel, dorul s-ar înfiora,
când răsare şi pe ger, devreme?
Iarna ocrotit a fost bobocul.
Ce putere vrea să-l spargă, oare?
Doare, da, când floarea se deschide,
şi-apărându-se, de-asemeni doare.

Doare, da, când de pe crengi cad picuri,
tremurând ca lacrime, cu teamă,
şi de ram se-agaţă şi se umflă,
şi-altă forţă spre pământ îl cheamă.
Grea-ndoiala, greu necunoscutul.
Când te-atrage-adâncul către sine,
greu s-aştepţi tremurător pe-o creangă;
să rămâi e greu; să cazi, e bine?

Şi când nu mai poţi răbda, deodată
ţi se sparg toţi mugurii în soare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga lui Ştefan cel Mare către urmaşi ("Fraţilor, rămâneţi fraţi!")

Fraţilor, rămâneţi fraţi.
Într-o ţară, într-u nume,
Că suntem puţini pe lume,
Asta vă doresc anume.
Fraţilor, rămâneţi fraţi.

Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!
Că se bucură străinii,
Îşi arată colţii câinii,
Se visează-n tron asinii!
Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!

Fraţilor, nu vă trădaţi.
Că trădarea naşte ură,
Pune lacăte la gură
Şi ne strâmbă la făptură.
Fraţilor, nu vă trădaţi.

Fraţilor, nu vă trădaţi!
Ridicaţi iubirea-n steme,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc (18 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pleci...

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preţ în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopţii.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porţii.

Să nu pleci, ochii mei nu mai ştiu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum ştii tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospăţul stelar amintiri
– Să nu uiţi, să nu uiţi să le dai trandafirii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin bine înţeleg orice fel de bucurie;şi, mai mult, tot ce duce la bucurie;în primul rând, ceea ce satisface o nevoie, oricare ar fi ea. Prin rău înţeleg orice fel de tristeţe;şi în primul rând, ceea ce lasă nesatisfăcută o nevoie. De aceea, fiecare judecă şi apreciază, potrivit afectului său, ce este bun şi ce este rău, ce este mai bun şi ce este mai rău şi, în sfârşit, ce este foarte bun şi ce este foarte rău. Astfel, avarul crede că mulţimea banilor este ceva foarte bun şi că lipsa lor este ceva foarte rău. Ambiţiosul râvneşte mai mult decât orice gloria şi dimpotrivă, de nimic nu se teme mai mult decât de ruşine. Pentru invidios, nimic nu e mai plăcut decât nefericirea altuia şi nimic mai supărător decât fericirea altuia. Astfel, fiecare judecă, potrivit afectului său, ce lucru e bun sau rău, folositor sau nefolositor.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inimă

în foşnetul de cifre să dispar,
n-am fost decât o urmă de tăcere...
viaţa ne îmbracă-ntr-un chenar,
unde ne sfârşeşte din durere.

"cândva" mi-a fost o vreme fără vreme,
sincopa mi-a cântat de două ori...
şi de atunci ea nu se mai teme,
zâmbind prin milioane de fiori.

tresaltă anotimpuri în culoare,
dintr-un pastel scrisori cum reapar
le scrie taina vieţii, sau taina noastră, oare...?
cum au murit, acuma trăiesc iar.

n-am vrut să ştie cât eu l-am iubit,
inconştienţa doare când te minte...
din prea multă iubire, el s-a plictisit,
iar eu rămas-am surdă la cuvinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag

Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeţi de mult uitate,
Vechituri şi gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.

Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre şi povară fără rost.

În jilţul fericirilor trecute,
Cu câlţii scoşi afară,
Doarme somnoros "odinioară"
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)

Treze stau prin colţuri drame doar schelete,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!