aidoma

D-na Kessler

Cum ştii, Dl. Kessler a fost în armată,
De unde primeşte şase dolari pe lună pensie;
Stă pe la colţuri discutând politică
Sau acasă şi citeşte Memoriile lui Grant;
Eu am susţinut toată familia ca spălătoreasă,
Aflând secretele tuturor concetăţenilor
De la perdelele, cearceafurile, cămaşile şi fustele lor.
Lucrurile care sunt noi ajung vechi,
Ele sunt sau nu înlocuite cu altele mai bune:
Oamenii prosperă sau dau înapoi.
Chiriile şi peticile se măresc cu timpul;
Aţa şi acul nu pot ţine pasul cu rărirea pânzei de la purtatul îndelung
Şi sunt pete care nu dau doi bani pe săpun,
Şi sunt nuanţe care se decolorează orice-ai face,
Deşi tu vei fi cea blamată pentru distrugerea unei haine.
Batistele, şerveţelele, feţele de masă au secrete –
Spălătoreasa, Viaţa, le ştie pe toate.
Iar eu care merg la toate funeraliile
Din Spoon River, jur că niciodată
N-am văzut faţa unui mort fără să mă gândesc că arată

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefantul se-împerechează fără grabă

Elefantul, sălbăticiune mare, străveche şi deşteaptă,
se-împerechează fără grabă;
îşi găseşte mai întâi femela, apoi aşteaptă
– nu trece imediat la treabă –

un sentiment în inima lor mare şi sfioasă,
încet, încetişor să crească,
în timp ce lenevesc în albie de râu mâloasă
unde pot bea şi pot să pască,

şi de unde, panicaţi, se năpustesc în baraj viu
de pădure cu întreaga turmă;
şi dorm în liniştea compactă, şi se trezesc târziu
alături, colos lângă huidumă.

Astfel, molcom, marile inimi fierbinţi de elefant
se umplu de patima iubirii
şi marile sălbăticiuni se împerechează rezonant,
şi-ascund focul lor secret privirii.

[...] Citeşte tot

poezie de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvinte

- murmur -

în câmpul energetic
generat de creier,
adică în minte,
cuvântul
germinează.

/aidoma albinei:
polenizează alt cuvânt,
în formă de floare./

Nichita poetul
avertizează:
"cuvintele pornesc la vânătoare
hăituiesc
sau sunt hăituite"

/se metamorfozează
în

[...] Citeşte tot

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

din catacombe am ieşit
mai mult mort decât viu
mă urmăreau mugetele împărăteşti
la aprinderea focului
un fluture gigantic un singur fluture
nu avea aripile arse
dâra de polen a inefabilului
singurul lucru palpabil pe care-l urmam
quo vadis
torturile semenilor îmi oprise pasul
aidoma ideilor la ieşirea din peştera cu lilieci negri
atârnând zgribuliţi deasupra vremelniciei
nu aveam conştiinţa morţii din adâncuri
mă îndreptam spre lumină
orbitoare lumină într-o zi de miercuri
în care fusesem dat spre sfâşiere fiarelor
o clipă le înfruntasem din inerţie şi teamă
cândva fusesem un om puternic
şi nimeni dintre ai mei nu se putea măsura cu mine
ştiind că mă voi lăsa învins

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există Dumnezeu, declară ticălosul (fragment)

"Nu există Dumnezeu," spune tâlharul,
"Şi, într-adevăr, mă bucur pentru asta;
N-aş vrea să ştiu ce-ar putea să-mi facă. Mai bine
Să presupunem decât să ne trăim năpasta."

"Nu există Dumnezeu," gândeşte-un tinerel
"Sau, dacă există, nu cred că-ar pretinde
Ca omul să se comporte întotdeauna
Ca un bebeluş, atâta de cuminte."

"Nu există Dumnezeu, dar dacă-ar exista,"
Îşi spune negustorul, "ar fi prea, prea de tot
Să fie supărat pe mine că scot frumos profit
Din marfa scoasă pe tarabă – aşa socot."

"Dacă există sau nu," zice bogătanul,
"Contează foarte puţin sau chiar deloc
Pentru mine şi ai mei, har astrelor,
Care nu ducem lipsă de hrană şi de foc."

[...] Citeşte tot

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cum auzi, sări din aşternut, se îmbrăcă, luă undiţa şi se duse la pârâu gâfâind. Aruncă undiţa şi nu trecu mult, şi văzu pluta undiţii mişcându-se. Trase undiţa: când, ce să vezi? un peşte mare, cu totul şi cu totul din aur. Doară că nu-i căzu leşin de bucurie. Darămite când îl văzu împărăteasa? Ea fu şi mai oleoleo. Găti împărăteasa singură cu mâna ei peştele şi mâncară. Ea îndată se simţi însărcinată. Roaba care ridică masa văzu pe talerul împărătesei un os de peşte şi o bătu gândurile să sugă acel os, ca să ştie şi ea gustul bucatelor gătite de împărăteasa. Cum supse osul, se simţi şi ea însărcinată. După nouă luni născu împărăteasa, ziua, un copil frumos, frumos, ca un îngeraş. Peste noapte născu şi roaba un copil, aidoma cu al împărătesei, încât nu aveau deosebire unul de altul. Cum era copilul împărătesei era şi al roabei. Semănau, cum se zice, ca două picături de apă. Fiului de împărat i s-a dat numele de Busuioc, iară fiului de rob, Siminoc. Crescând împreună şi făcându-se mari, i-a dat la carte, şi învăţau într-o zi cât învăţa alţi copii într-un an. Când se jucau ei în grădină, împărăteasa se uita cu drag la dânşii de pe fereastră.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem halucinant

şi am plecat pe drum alunecos
să caut altceva în alte sfere
ceva ce nimeni şi nicicând nu cere
la alde mine. Numai lui Hristos

şi se făcu-se că rostogoleam tiptil
picioarele în formă de şenile
va-nchipuiţi, nişte şenile-aşa subtile
pe un background rece şi ostil

ploua cu pietre albăstrii şi cerul
numai a cer nu seamăna - a fantezie
un cer senin cu inima pustie
acoperind şi răsuflarea mea şi flerul

din puncte de reper am stat s-aleg
o stea, pătrat de-a lui Malevici, neagră
şi cu simptome concludente de pelagră
ce molipsea nevrând, un tot întreg

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria mundi

Din văzduhul cuvintelor
străbătând abisul,
ai putea crede că eşti stăpân
al prezenţei în lume,
aidoma luminii începătoare de stea –
însă nu-i totdeauna aşa.

Judecata dreaptă -adevărată,
în alegoria vieţii se face
cu limpezimea oglinzii imaculată.

Prins în lesa nimicului,
nu vezi cât de repede
trece gloria lumească;
privind mereu înainte,
precum hoţii de timp,
ar trebui mai întâi să ai curajul
de-a gândi cu propria minte.

Aşa trăind,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi toţi suntem Sinele care nu se schimbă, dar găzduieşte în el delirul minţii evolutive, doar rătăcirea gândului crede că e un drum de făcut pentru a ajunge undeva. Sinele e de o veşnicie Aici şi Acum. Chiar şi ideea ego-ului de superioritate sau inferioritate este văzută în EL. Chiar şi întunericul şi lumina sau dorinţa ego-ului de a-i învăţa spiritualitatea pe alţii pe care el, ego-ul nu poate vedea că sunt totul din întreg, ci îi crede ca şi el biete gânduri handicapate este văzută în Sinele tău. Înainte de a pretinde că poţi învăţa pe alţii dezvaţă-te pe tine de rătăcirea în dualitatea lumină-întuneric. Ego-ului îi e frică de întuneric pentru că el crede că în lumină poate vedea formele, el nici măcar habar nu are că adevărata ta identitate este veşnic nenăscută. Jnaninul însă este dincolo de nevoia de lumină şi întuneric, veşnic nenăscut. Identitatea lui nu e o persoană care aidoma unui copil de 5 ani doarme şi caută lumina pentru că "Dumnezeul" lui gândul l-a învăţat frica de întuneric. De ce îi e frică ego-ului de întuneric? Pentru că atât forma lui cât şi alte forme iluzorii se dizolvă în el. Întunericul nopţii şi al morţii îl înfricoşează pentru că el, ego-ul pretinde "evoluţia" cu lumină, pe un drum care nu există, pentru că nu e nicăieri de ajuns.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie!

ploaie nu mai trage sforile
nu-ţi mai căuta nurorile s-au dus după soare
fiecare cu sprinteneală vezi tu baţi în turle şi-n cruci şi-n năluci
fii mai veselă că văduvă eşti în furtuni citeşti ca-n evanghelie
de sfântă te ştiu dar cât de târziu te răzbuni faci ravagii
în suflete naufragii ce-ai ploaie cu noi
neam de eroi fără să ne facem bine
mai mult cârtim şi nu mai ştim de iubire
nelegiuire ni-e ziua sau anotimpul
aha strânge pumnii pentru nebunii care mai scriu pe bălţile tale
infernale într-o lume lipsită de tact diplomaţie şi-un fir de iasomie
mă doare de picăturile tale care-ajung în pământ
vrând-nevrând şi pe sub pleoape de frustrări mioape
mai las-o-n poveste de bocăneală câtă cerneală să curgă pe frunze
călăuze de sentimente iminente dar fără vreun ţel
pe table de-oţel paşii tăi step dansează
pustiul vibrează până la nori seniori ne zgâlţâie ne dă fiori
dintre crengi jumulite de vântul hain se-arată un pui de soare calin
hlizindu-se prin fereastra albastră cu limba scoasă mieroasă
de toamnă cu gust de pastramă şi dulce must

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!