a se min�i pe sine �nsu�i

Val

cu degetul umed al privirii
am migrat pe pleoapa vântului
ce-mi împleteşte ochii
pe sânii tăi
descopăr plinul lumesc
buze senine curcubeul
sărut de sine inventat
curg lin
spălându-ne-n zâmbetul verde
pe tulpina de trăire
am dospit sceptrul
iubire ca altar
descoperindu-te alerg
lin spre ţărmul numit Val
rescriu bucăţi din timpul
ce mi-a fost scris.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de înălţime

Mai poartă cu sine
Acel dar nemărginit
Rouă nopţilor senine
Inimă de infinit
Acest dor de înălţime
Numai Domnul a dăruit.

Ionii de pe înălţimi alpine
Ozonul e bine venit
Răsplată însutită ce vine
Dumnezeu a dăruit.
Acasă, la el în grădină,
Crezul său în vreme e împlinit
Har deplin să-nvingă la greu
E-un dar dat de Dumnezeu.

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea

Sub bolta cerului senin
Omenirea aleargă nebună.
Aleargă să trăiască din plin
Şi clipa cea de pe urmă.

Nu-i timp să zăbovească prea mult.
Ea ştie că viaţa e scurtă.
Şi mânată de-al vieţii tumult
Îşi pierde credinţa avută.

În continuă mişcare,
Uită de sine şi de Dumnezeu.
Uită că este datoare
să facă din viaţă un curcubeu.

poezie de Dumitru Delcă (6 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rimă către sine I

Aroma-ţi învie când răsufli durere
Nu-ţi cauţi făclie să simţi cum învie
Şi cauţi sarcasm în orice plăcere
Îţi place să simţi cum cauţi furie

N-am armă să lupt cu demonii tăi
Şi vreau să fiu laş să nu mă afund
În groapa cu demoni şi oamenii răi
Care cu toţii cu ei te confund.

poezie de Mădălin Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Ninge şi trebuie să scriu,
Că sunt poet din inerţie,
Nu c-aş mai fi-ntr-atât de viu
Să nasc normal vreo poezie.

Mă simt însărcinat in vitro
Şi nasc doar prin cezariană,
Trăiesc şi mă hrănesc doar dintr-o
Iubire nord-siberiană.

Ce se răceşte-ncet, în sine,
Privind pe cerul boreal;
Şi nevăzându-se cu mine
Albeşte septentrional.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de înălţime

Mai poartă cu sine
Acel dor nemărginit,
Roua nopţilor senine,
Inimă de infinit,
Acel dor de înălţime,
Numai Domnul a dăruit!

Ioni, de pe înălţimi alpine,
Ozonul e binevenit,
Răsplata însutită ce vine,
Dumnezeu a dăruit.
Acasă, chiar în grădină,
Crezul său în vreme împlinit,
Har deplin purtat mereu,
E-un dar dat de Dumnezeu!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De stirpea cuvintelor

Strămoaşa noastră, marea,
apa, strămoaşa noastră,
ea din care am ieşit
ea de care ne este sete
e tot la fel de mult predestinată – uscării
cum suntem noi predestinaţi cuvântului
sub flacăra aceasta
predestinată să se ardă pe sine.
Lacrima care-mi curge pe obraz
dac-aş fi plâns-o tot timpul
aş fi putut să dispreţuiesc cuvântul
ca pe ceva cu mult mai etern.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru Cătălina

Ce mai făcuşi, fiinţă,
Prin cele ţări străine,
Mai plângi, încă, în tine,
De-atâta suferinţă?

Ştiu bine,-ntr-o privinţă,
Că te-ai închis în sine...
Ce mai făcuşi, fiinţă,
Cu pleoapele-ţi divine?

De ai vreo nevoinţă,
Să te întorci la mine,
Tiptil, printre suspine,
Ca să-ţi acord priinţă...

Ce mai făcuşi, fiinţă?

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Infinite - par
treptele - înălţării
la libertate - cînd
în mine - durerea
devine
intensă durată

... poate de aceea
încerc - să închipui
din ceva/din ce este
o "formă sinceră"
care să cuprindă
toată durerea
în sine

... sau
închipuirea - nu este
decît o violare - a tăcerii
de cuvintele - devenind
presimţiri şi ecouri

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnaţi

E lumea un haos de teamă,
de furii şi lupte pierdute
cu sine, cu alţii, cu vremea,
cu vise de-orgolii strivite...

E lumea un teatru de luptă.
Noi?... doar păpuşi prinse-n sfori!
Banale omoruri din culpă -
speranţe strivite în zori.

Cu ochi rătăciţi de lumină
ne privim... Străini antrenaţi
într-un dans inutil, plin de vină!
Ne zâmbim de minciuni condamnaţi.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!