Serioase/triste despre citat joaca, pagina 21
Autumnală
Plutește ceața peste munți
Și în visare te coboară,
Acoperă cu vălu-i frunți
Acum ca și odinioară.
Ascunde-n sipete de-argint
Zvâcnirile de vară toate
Văzduhul scaldă-n asfințit
Culori de toamnă patinate.
Și Doamne cât e de sublim
Ca bucuria să ne cheme
Și nesperat să-ntinerim
Ca aurite crizanteme!
Se joacă soarele pe munți
Alungă ceața vălurită,
Te-ndeamnă toamna să săruți
O crizantemă aiurită...
poezie de Gabriela Gențiana Groza (6 octombrie 2008)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc
La cât de serioasă-i lumea,
chiar cât de gravă,
până la omor,
mai practică joc... până lunea,
când iar se pune pe ispravă
de aneanti vreun om, popor...
și lasă în fond să se creadă
că-i doar un joc,
de artificii
în pas de marș, ca la paradă,
cu puțin foc,
ceva suplicii...
Imens noroc că totu-i joacă,
o trecere din plus în minus...
pârlit de meci,
făcut să placă;
unde-i un ars și altu-i... "Primus".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară
Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.
Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.
Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
cari de luminoși ce-ți sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară
Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.
Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.
Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
veșnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
-cari de luminoși ce-ți sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trairi contradictorii
In mine am doar sentimente desfigurate...
Iubirea o confund cu ura,
Frica de viata imi clantane gura,
Si ma hranesc cu trairi importate.
Nu mai stiu ce-i rau si ce e bine,
Nici ce e urat sau ce e frumos...
Intregu-mi suflet buruienos
Pluteste confuz printre identitati straine.
Mi-s sentimentele desfigurate
De-atatea trairi contradictorii...
In mine joaca doar actorii
Ce au roluri mici si neinsemnate.
poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de Andra Mihaliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiat lux
Demiurgul, intr-un cadru sferic,
Tot eboșa un punct pe întuneric
Și se gândea, în sinea Sa, la un Pilat
Care va ridica, la cub, un Pi pătrat.
Sămânța cuvântului viu
Călătorea prin beznă și pustiu,
Lovită de dorința prinderii în vers,
La răsărit de univers.
Era și Timpul, și Sorocul
Ca Joe să sfințească locul
Și puse punctul pe abscisă,
Pentru-ntâlnirea... nedescrisă.
Dorința gândului de Zeu
S-a trasformat în Prometeu!
Din cer cădeau petale de lumină...
Și-abi-atunci a început joaca divină.
poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că nu există un actor care să nu aibă farmec. Nici măcar cei care joacă roluri de antipatic, de anti-eroi, personaje diabolice. Fiecare trebuie să aibă șarmul lui. N-am întâlnit antipatici perfecți. Farmecul este un har și în această meserie nu poți trăi dacă nu-l ai. În general, actorilor li se pune o etichetă, de la primul spectacol jucat pe o scenă profesionistă: inocență, ingenuitate, bonomie, actor de dramă, actor de comedie etc.
Dinu Manolache în revista "Teatrul Azi", nr. 1-2 (1997)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aici
Aici au trăit străbunicii,
Aici au trăit și bunicii.
Aici îmi trăiesc și părinții,
Aici mi-au dat lumina, zeii și sfinții.
Aici îmi trăiesc cinci copii,
Aici se joacă și fac năzdrăvănii.
Aici îmi trăiesc toți nepoții,
Aici vor trăi și strănepoții.
Aici este locul celor plecați,
Aici noi îi plângem, pe cei îngropați.
Aici ne hrănește și râul și ramul,
Aici a trăit, trăiește și va trăi, tot neamul.
poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conversație cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătății. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondență decât în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască. În cărțile sale, Nietzsche joacă un rol, se... erijează în judecător sau profet, își atacă prietenii și dușmanii și se plasează - orgolios - în centrul viitorului. În schimb, în scrisori se plânge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărât, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruțătoarele sale verdicte și imprecații, adevarată însumare de diatribe.
Emil Cioran în Scrisori către cei de-acasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elementum Veritatis
Tu,
Înger cu păr alb și inimă de monstru,
De-ai ști tu câte nopți te-am blestemat,
Și pămătuful zace în feșteală oacheș
Cu care pe-al meu suflet ai pictat.
Eu,
Doar o fantoșā aruncată fără milă
Și pulbere se așeză pe sfori
Blestem, blestem cu gura-nchisă monstrul
Ce-mi apăru în vise deseori...
Noi,
Duet de indivizi cu caracter flegmatic
Și dragostea pesemne ne-a unit
Tu, monstru ce se joacă în iubire
Eu, păpușă ce pesemne, te-a iubit....
poezie de Cuciuc Dumitru (20 iunie 2017)
Adăugat de Cuciuc Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!