Serioase/triste despre citat joaca, pagina 20
L'indifferent
Ce-mi pasă că ochii tăi
mint și altora,
că pașii tăi se împletesc și joacă
în pasul lor,
că suflul tău se dăruie
profanelor chipuri,
că mâini străine
ți-au cuprins șoldurile?
Ce-mi pasă că un ritm păgân
te-nlăntuie și te poartă
impură și candidă
din inimă-n inimă?
ce-mi pasă că inima ta bate
în ritmul jazzului
atât de aproape de pământ?
poezie de Ion Vinea din Ora fântânilor (1982), traducere de Dan Ion Nasta
Adăugat de Madalina Mantu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Terorismul semnifică, pur și simplu, că distrugerea ființelor umane nu contează, că nu există nimic indestructibil în ființele umane, că totul este materie și nu poți ucide materia, nu poți decât să-i schimbi forma. Atunci când omul este considerat doar o combinație de materie și nu se dă credit vreunei ființe spirituale în el, atunci a ucide devine o joacă.
citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața, o frumoasă poezie
Viața e ca un val de mare
Care se izbește de un mal stâncos.
Ea este o rază de soare
Care luminează un chip frumos!
Viața e extaz și agonie
Care continue la infinit.
E o frumoasă poezie,
Scrisă pe o lamă de cuțit!
Viața e un spectacol,
Unde joacă un singur actor.
E și o bună carte....
Citită de un simplul muritor!
poezie de Vladimir Potlog (9 august 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
- terorism
- Terorismul este în mod esențial o tactică, o formă de luptă destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate și descris ca un război purtat la limita minimă a spectrului violenței, război în care conotațiile politice, economice și sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puterea militară convențională.
definiție de Frank Carluci (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
- iubire (vezi și dragoste)
- Iubirea nu înseamnă să-ți lași sufletul să fie un teren de joacă pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie să te oprești, unde trebuie să reziști până la capăt, indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent că-ți place sau că nu-ți place, că ai obosit, că-ți este frică... În infinit nu există popas. Dacă ai obosit, îți tragi răsuflarea din mers.
definiție de Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Retrăire
Un dor ce a murit demult,
Aș da orice să îl mai simt,
Dar stând mai mult și cugetând,
Pot spune că greșesc profund.
Căci atunci când e vorba de tine,
Îmi amintesc că nu mi-a fost deloc bine,
Și-a trebuit să îndur iadul și focul,
Și să aflu că îmi joacă feste norocul.
Și am căzut în marele abis,
Sperând că-i doar un îngrozitor vis,
Și am murit de multe ori,
Până să simt o rază de soare ieșind din nori.
poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!
De raportul dintre copil și adulți ține și comicul minimalizării, căruia îi corespunde situarea adultului la nivelul copilului. Nu există pentru copil o plăcere mai mare decât aceea de a vedea că un adult renunță la superioritatea sa copleșitoare și se joacă de la egal la egal cu el. Această ușurare, care-i produce copilului plăcere pură, devine la adult, ca minimalizare, un mijloc al ridiculizării și o sursă a plăcerii comice.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea când am avut cerul la picioare
însera fantomatic
stelele alunecau printre nori
una câte una
ca într-o joacă
de parcă dumnezeu ar fi vrut
să ne pună cerul la picioare
înainte de sosirea întunericului
stelele acelea păreau vii
se prindeau de ramurile copacilor
de genele tale
străluceau
abia atunci am înțeles
cum se nasc licuricii
iar tu zâmbeai
cu mâinile sub ceafă
întinsă peste universul redefinit
poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniștea... (4 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
În momente de criză ale societății, Teatrul joacă un rol fundamental: criza poate crea anticorpi, care să îndrepte lumea spre lucrurile mai sigure, iar cultura este unul dintre acestea. Bucuria sufletului și a minții într-o sală de teatru poate compensa supărările diurne, pentru că Teatrul rămâne pururi interesant, bogat, semnificativ și cald. Indiferent de context, Teatrul se reface prin el însuși. El nu va dispărea, va fi mereu în căutare.
citat din Ion Caramitru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Karl se juca; lua bucăți de gheață netede ca niște tăblițe și alcătuia cu ele tot felul de figuri, așa cum se joacă la noi copiii cu cuburile. Jocul lui era însă așa-zisul joc de gheață al înțelepciunii. În ochii lui figurile de gheață erau frumoase și de foarte mare însemnătate și asta din pricina ciobului de gheață pe care îl avea în ochi. Așeza bucățile de gheață în așa fel încât să formeze un cuvânt, dar niciodată nu izbutea să formeze cuvântul pe care îl voia și care era "veșnicia".
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!