poteci

Nu-mi amintesc

Nu-mi amintesc spasmele morţii
Dintr-o altă viaţă,
Din cursul celor trei mii de rotaţii.
Nici doliul de pe chipuri străine,
Prieteni sau rude cu mine...
Frământări, modelări,
Anotimpuri sau patimi.
Carnea mea s-a-mpărţit
Multor guri... Este preţul plătit
La păcatul din mine.
Sunt o Evă-femeie,
Alunecoasă, şerpuielnică,
Împodobită cu nuri.
Nu-mi amintesc nici de
Întoarcerea mea acasă,
Printre morţii mei vii -
Un atom rătăcit pe poteci viorii.
Văd doar imaginea unei singure morţi -
A celor ştiuţi -
Chipuri înăsprite de teamă

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de flori

Miros ninsorile de flori,
Imperiul veşniciei poartă obiceiul
De-a pune în icoane sărbători
Şi-n poezia vieţii înveşmântează teiul.

Harul rotunjit de pomenire
Deschide clanţa vâltorilor în zbor,
Se rotesc domniile în mine,
Istoria renaşte în popor.

Încalec roibul desenat cu smoală
În poveşti cu tonomate reci,
Îndepărtarea-şi pierde din picioare,
Se-nalţă tronuri vechi pe noi poteci.

Mătasea ceţii trece-n cimitire
Şi haosul rămâne ne-ntrerupt
Când cerul sorţii-şi pune sânul
La gura nemuririi ca să fie supt.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mai rămân să rătăcesc prin vise

La ceasul când începe să mă cheme
Visarea şi încerc să o desferic,
Croiesc poteci prin codrul de-ntuneric
Şi-ţi scriu în grabă: Nu mă-ntorc devreme!

Eu mai rămân să văd cum arde focul
În răsăritul roşu ca un brâu,
Să văd sclipirea pietrelor în râu
Când mânjii dimineţii-şi încep jocul.

Prin pântecul pădurii de culoare
Cu fluturii speranţei să roiesc,
În jurul lumii clipa s-o-nnoiesc
Şi să-mpletesc lumini crepusculare.

Să zăbovesc la margine de lume
Aşa cum am făcut de-atâtea ori,
În cufere de dor să strâng comori
Şi fiecăreia să-i dau un nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica îngrămădire

Când era ferice se strecura printre flori,
Cânta la unison cu viaţa de mii şi mii de ori,
Ţinea curcubeul în juru-i drept centură,
Se bucura imens de tinereţea-i pură.

Zvâcnea din somn cum cumpăna fântânii,
Nu se lăsa învinsă de braţele furtunii,
Se legăna rotund în zborul către ceru-nalt
Şi-n valurile mării făcea câte un salt.

Se maturiza osos în fiecare clipă,
Purta iubirea sincer în veşnică aripă
Şi îşi dorea în ritmuri ancestrale
Să statueze luna şi stelele în cale.

Bătrâneţea-o prinse în voaluri de parfum,
În miere aurie pe lungi poteci de drum,
Îşi dorea să se strecoare ritmic printre flori:
Da-i mică-ngrămădire, de-ţi vine ca să mori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, Adriana!

Privesc din nou, tristă cum pleci,
Şi, mă întreb: "A câta oară?"
Azi, te petrec de pe poteci;
Dar, ştiu că vei veni la vară.

Aş vrea s-opresc timpul în loc,
Aş vrea să pot, să-l dau-napoi.
Iar noi, două, s-avem noroc,
Măicuţa să fie cu noi.

Departe eşti, dar, te descurci,
Însă, aş vrea să nu mai pleci.
Să nu mai stai printre străini,
Să nu fi nevoită să suspini.

Rămâi cu mine, Adriana,
Fără tine, e pustiu seara.
Mama, iată, ne-a părăsit
S-a dus şi nu a mai venit!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (14 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri în amurg

Cu ochii culeg imagini din amintiri
lăsându-le pe orizontul din priviri,
iar seara când văd zarea simt că mă înec,
dar am idei abstracte şi nu vreau să plec.

Cine cade-n valuri nu poate fi leneş,
clădim un vacarm necontrolat de-un vameş,
spânzurăm poate haosul printre rânduri.
Doar cuvinte din vers ne calcă pe gânduri.

Clopotele mişcă stâncile munţilor
cu recunoştinţa sudorii frunţilor,
sub adierea unui cuvânt din grindă.
Oare gloria o ai doar în oglindă?

Din paşii mei fac cadou pentru lumină
poteci de flori îndrăgite de-o albină,
iar lângă izvorul unde lacrimile curg
strâng alese doruri în tristul meu amurg.

poezie de Constantin Rusu (10 aprilie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Nu e glumă... nu e toamnă,
A căzut zăpadă-aseară.
Stă Negoiu-n nemişcare,
E polei, venind si ploaie.
Transfăgărăşan ingheaţă
Si aşteaptă o povaţă.
Transalpina stă si ea
Intinsă ca o curea...
Drumul Regelui numită
Când frumoasă, când hulită.

Munţii mei cu vârfuri sure
Multi au vrut ca să vă fure
Ruşi si turci, austrieci
Si-au frânt aripi pe poteci.
Si acum, nu pot să tac...
Aţi văzut picior de dac
Ducând falnic un stindard
Lupul cu un şuierat
Ca să sperie străinii

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au ierni...

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Noaptea, troienele ne-au îngropat tot satul,
Viscolu-n geam bătea zăpada spulberată,
Viforniţa-mproşca de-a lungul şi de-a latul.

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Poteci ne deschideai prin munţii de zăpadă,
Mă deşteptam în hârşâitul de lopată
Ce răzbătea în odăiţa scundă, caldă.

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Făceai cărări, măturai neaua la fereastră
Şi întunericul îl alungai îndată,
Lumina lină pătrundea în casa noastră.

Trecut-au ierni... Dar nu mai eşti cu mine, tată,
De supărare iarna a uitat să ningă,
Mi-e dor, s-au dus zăpezile de altădată,
Noi suntem bine, spune-i mamei să nu plângă!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

În curte, vrăjiţi de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi şi moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniţi de visări, de linişte şi vin.

Neputinţa lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristeţea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Priveşte cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Şi flutură pe-ncrucişate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe ziduri se aşază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Şi înnoptări din roşii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!