apar

Valsează liniştea-n tăcere

Pe fruntea gândului de plăsmuire,
Domol se-nalţă soarele în răsărit,
Când visul mângâiat de Izbăvire
Adoarme-n două inimi cuibărit.

Suspinul strigă degerat de fericire,
Cuprinde fulgul liniştii trimis de cer
Şi caută să se-ascundă-n Împlinire,
De viforul răbdării supărat de ger.

O aripa şi-a frânt în zbor avântul,
Când patima plana spre infinit,
Tăcerea a vrăjit cu toleranţă vântul
Să nu răcească farmecul rănit.

O linişte duios se roagă lângă Lună,
Fidel s-o apăr de ninsori şi ploi,
Aud încet cum clopoţelul fericirii sună,
Crivăţul asprelor poveri e-n toi.

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce tot ce există şi se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conştiinţa sa şi nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispoziţiile conştiinţei sunt ele însele lucrul cel mai important şi că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoţeşte în singurătate şi ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalţi. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală graţie propriilor gânduri şi imaginaţiei sale, în timp ce un prost se plictiseşte chiar dacă îşi petrece timpul numai în spectacole, serbări şi ieşiri în lume. Un caracter bun, blând şi moderat poate fi mulţumit în circumstanţe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău şi plin de invidie nu va fi mulţumit nici dacă este acoperit de bogăţii.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criminalii sunt insensibili la dureri fizice şi de aceea sunt lipsiţi, şi de compasiune faţă de alţii. Moartea le este indiferentă, iar distrugerea unei vieţi este lipsită de importanţă în ochii lor. Faţă de străini, în mod aparent, manifestă compasiune, sunt flexibili şi liniştiţi. Alcoolul este mai puţin gustat de ei decât jocurile de noroc sau plăcerile senzuale. Sunt mândri de isprăvile lor, în care dau dovadă de mai puţină inteligenţă decât de forţă fizică şi curaj. Ceea ce apare la ei ca mare abilitate nu este altceva decât efectul unui îndelungat exerciţiu. La toate acestea se poate adăuga că cei mai mulţi criminali au putere de judecată şi de anticipare redusă, voinţa lor este slabă, iar viaţa afectivă este centrată pe efecte foarte puternice (mânie, sete de răzbunare, invidie, ură), care le domină conduita. Trăirile simpatetice sunt o raritate, iar dacă apar, atunci vor avea o semnificaţie practică minoră.

citat clasic din Cesare Lombroso
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumirea, frustrarea, furia, invidia, gelozia - toate sunt creaţia minţii tale. Ele apar fie pentru că ai vrea ca lucrurile să fie altfel decât sunt - deci nu trăieşti în acceptare, fie că porţi războaie în interiorul tău de care nu eşti conştient, iar apoi le cauţi, inconştient, şi în exterior. De fapt, ceea ce îţi lipseşte ţie este pacea interioară. Dacă te-ai simţi liniştit şi împăcat cu tine însuţi, nimic din exteriorul tău nu ar mai putea să îţi declanşeze stările negative pe care le simţi. Şi nu, liniştea interioară nu se obţine prin războaiele pe care le porţi cu ceilalţi sau cu viaţa. Pacea interioară provine din acceptarea ta, a vieţii şi a celorlaţi - fără pretenţii, aşteptări, judecată sau critică. În mod paradoxal, acceptarea fără judecare este precursorul schimbării. Astfel, vei observa că de cele mai multe ori, nimic din exteriorul tău nu trebuie să se schimbe... ci doar gândirea, percepţia, atitudinea şi comportamentele tale.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremuri tulburi de şovăială sau de tranziţie, întotdeauna şi pretutindeni apar tot felul de indivizi. Nu mă refer la oamenii aşa-zişi "avansaţi" care se grăbesc întotdeauna să fie înaintea tuturor (preocuparea lor principală), deşi adesea cu scopul cel mai stupid, în orice caz însă cu un scop mai mult sau mai puţin precis. Nu despre aceştia este vorba, ci mă refer la canlii. În orice vremuri de tranziţie se ridică această pleavă ticăloasă, care există în orice societate şi nu numai lipsită de orice scop, dar neavând nici cea mai palidă mijire de idee, ci doar purtând în ea clocotul unui neastâmpăr şi al unei nerăbdări intense. Ei bine, drojdia aceasta, fără să-şi dea seama, aproape întotdeauna se lasă condusă de acel grup neînsemnat de "avansaţi" care acţionează cu un scop precis şi care dirijează tot gunoiul acesta unde-i convine, dacă nu cumva el însuşi format numai de nilte idioţi sadea, cum de altfel se mai întâmplă în viaţă.

Dostoievski în Demonii
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi fac impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viaţa unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. Mulţi oameni, cei mai mulţi, trăiesc toată viaţa în cămăruţele cele goale şi veşnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, şi cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoşat ca şi întunerecul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar şi comorile sunt înşelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvneşti pe cele mai ascunse? Poate cea mai de preţ nu ţi-o dezvăluie decât moartea, şi totuşi o doreşti cu lăcomia avarului? O fi deşartă chiar râvna aceasta? Fără ea însă viaţa n-ar mai avea nicio valoare şi nu s-ar deosebi întru nimic de viaţa unei gângănii!? Azi simt c-am descoperit o comoară nouă şi trebuie s-o apăr cu orice jertfă!

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filmul vieţii

Ne naştem aici probabil
Posibil şi întâmplător
Trăim adesea lamentabil
Mărşăluind spre viitor

Noi călători de cursă scurtă
Şi fiinţe veşnic efemere,
Ce locuim în cort sau iurtă
Toţi, trecem ca o adiere

Actori care jucăm cu stres,
Mai mult în roluri secundare
Spre propăşire şi progres
După cum poate fiecare,

De multe ori disimulaţi
Şi-n roluri de senzaţie
Aproape dezinteresaţi,
Chiar facem figuraţie

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (2 iunie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădere

Smulge-un fir de iarbă, mestecă-l în dinţi şi vei înţelege,
Vei înţelege complet ceea ce exprim eu acum incomplet.
Tânjesc să fiu o rădăcină,
Urmând, ca o sevă, doar propriile mele senzaţii....
Mi-ar plăcea să am toate simţurile – inclusiv
Intelectul, imaginaţia şi inhibiţia –
Pe pielea mea, astfel încât să mă pot rostogoli pe solul zgrunţuros
Şi să-i simt mai acut asprimea şi denivelările.

Aş fi nespus de mulţumit dacă trupul ar fi sufletul meu,
Pentru că numai atunci aş simţi cu adevărat
Toate adierele de vânt, toţi sorii şi toate ploile.
Aşa ceva este însă imposibil, iar eu sunt disperat, furios,
Îmi vine să-mi rup hainele cu dinţii
Şi cu gheare-ascuţite de leu să-mi sfâşii carnea
Până când va curge sânge, curge, curge...

Sufăr pentru că toate acestea sunt absurde,
Ca şi cum eu aş putea speria pe cineva
Cu sentimentele mele de ostilitate către destin, către Dumnezeu,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!