apar

Până acum o jumătate de secol, se credea că stelele ar fi împrăştiate ici şi colo în spaţiu (...). Găsim în spaţiu, chiar dacă ar fi mărginit, cum vrea Einstein, dar nu mai puţin nelimitat în practică, naţiuni sau popoare de stele. (...) Aceste societăţi, ca şi cele omeneşti, sunt compuse din familii: sistemele solare. (...)
O altă analogie admirabilă între aştri şi oameni este existenţa perechilor. Cea mai mare parte din fiinţele omeneşti trăiesc în perechi - soţ şi soţie, prieteni nedespărţiţi, amanţi - şi cea mai mare parte din stele sunt, cum zic astronomii, "duble"; adică ele apar ca doi aştri de mărime aproape egală, care se învârtesc împreună în jurul aceluiaşi centru de gravitate. (...)
Mai sunt şi alte asemănări ciudate între lumea omenească şi lumea astrală. Atât printre noi, cât şi printre stele, numărul morţilor întrece pe cel al celor vii;

citat clasic din romanul Gog, Stele = Oameni de Giovanni Papini (1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Covoraşe înflorate se-aştern pe câmpul odihnit
Păsările călătoare de prin zări au poposit
Iar prin lunci avem concerte, de cu zori şi până-n seară
Cum să stai acum în casă când e-aşa frumos afară!

Pădurea iarăşi înverzeşte, e moment pentru trezire
După iarna friguroasă, ce-a ţinut-o în amorţire
Şi de-a fost puţin rărită pentru prea multe nevoi
Ea renaşte cu putere, se reface pentru noi!

Apar cârduri de mioare, pe păşune, lângă sat
Mieluşeii le-nsoţesc cu mult chef pentru zburdat
Şi pe câmpul însămânţat, berzele aterizează
Obosite de la drum, loc de cuib investighează!

Sălciile din zăvoi, se împodobesc de zor
Mâţişorii cei pufoşi luând faţa frunzelor
În livada de pe deal, pomii înfloresc pe rând
Doamne, ce minunăţii, ne-ai lăsat Tu pe pământ!

poezie de Ionel Popa (24 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat!
Înger întizându-ţi aripile
Peste întreaga mea lume.
Mă supravegheai ca pe un mormânt
În care mi-am ascuns sufletul
Pe timp de noapte
Să-l adăpostesc şi să-l apăr
De fiarele existenţei.
Mi-am scos inima şi am pus-o
În palma ta.
Ai ceruit-o cu praf de stele
Şi cu iubire divină.
Mi-ai vegheat decăderea,
M-ai înălţat şi m-ai vindecat
Şi m-ai plâns
Ca un clopot un vers eminescian.
Bacovia mi-a vindecat versul
Şi Labiş a pus suflet în el...
La braţ cu Jebeleannu-am plecat
În pustiul cunoaşterii

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidari

În vremurile acestea, cu multă tensiune
Când violenţa frate, e în ascensiune
Şi zilnic apar ştiri, de prin alte state
Despre lupte grele, cruzime, atentate

Iar la noi în ţară, vedem suferinţă
Sărăcia frate, pe mulţi ameninţă
Pământul se pare, ajunge la străini
Iar noi între noi, suntem tot mai haini

Este câte unul, de-averi obsedat
Nu-i ajunge o casă, vrea întregul sat
Alţii din lăcomie, îşi construiesc palate
Trăiesc ca hârciogii, de semeni, departe

Dezbinarea frate, loveşte în naţiune
La câte-om face faţă, de-i multă fricţiune?
Eu am îndoieli de n-om schimba ceva:
De-am fi mai solidari multe-am rezolva.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie scrisă pe pragul unei nopţi cu Lună plină!

(Veronicăi Micle)

Mă iartă că te-am atras pe-a poeziei pantă,
Privighetoare blândă, cu-al tău serafic cânt,
Venit, cum a vrut Soarta din Lumea mea Atlantă
Să-ţi apăr strălucirea, din fermecat cuvânt.

Nu mă lua în seamă, vor fi furtuni de stele,
Când liniştile-n suflet vor lăcrima cuminţi,
Lasă-mă-n pădurea dorinţelor rebele,
Să te compun cu vraja luată de la sfinţi.

De gânduri obosită, visează, iar, pragmatic,
Într-o lume sumbră ce nu te preţuieşte,
Dar să nu uiţi, iubito, că îţi sunt fanatic
Admirator în versul care te defineşte!

Mă iartă că te-am târât, fără măsură,
În visul meu, albastru, tivit cu zurgălăi,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-voto

În zare, începuturile de drum
Apar ca sugestii sensibile la fereastra mea
Iar pietrele de ciocolată sunt sentimentele
nopţii de obsesie ale unui zeu
cu suflet fără chei.
Un ritm de o frumuseţe şi o o voluptate veninoasă
cântă rodul durerii şi suferinţei
unei flori ce respiră umiditatea din văzduh.
Soarele ce nu-i, e simbolul regelui singur
şi dragostea mâinii mele într-a ta se topeşte
prelingându-se într-o continuă tensiune
la plumbul din grădini... rugăciune.
Imaginea, de frica unui zbor fericit
se sinucide în tainica lumină a fantasticului
ruinând şi nucleul de diamant al sărutului
din icoană. De ce acest oraş e un paradis pierdut
în ploaia de timp de afară?
Totul e atât de simplu şi lin în natură
că-mi stăpunge inima cu suliţa amintirilor...
Cruzimea mesajelor din natură şi de la tine

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernare

Pe drumul iernii, dezgheţat de paşi,
mă târâi, trist şi obosit, în gloată
şi-mi strâng la piept mantaua de ocnaş
să-mi apăr focul inimii de zloată.

Sub zare trupul s-a făcut covrig
iar în adâncul cărnii vlăguite,
în loc de nervi coboară şerpi de frig,
în loc de oase urcă stalagmite.

Pe cuşmă ninge vânăt şi tăcut,
zăpezi topite mi se scurg pe piele,
bocancii, rupţi în părţi, s-au desfăcut
şi colcăie mocirla prin obiele.

Sudorile pe trup mi s-au lipit,
cămaşa – scoarţă – s-a muiat în spate.
în fiecare muşchi câte-un cuţit
aduce-o veste vieţii-njunghiate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dimineaţă

Lumea
este creată
în fiecare dimineaţă.
Sub săgeţile

portocalii ale soarelui
grămezile
de cenuşă-ale nopţii
redevin iarăşi frunze

şi se prind de ramurile-înalte- - -
şi iazurile apar
ca nişte haine negre
pe care sunt pictate insulele

de nuferi ai verii.
Dacă este în natura ta
să fii vesel,
vei înota departe-n lungul unor siaje catifelate

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăgăduiri

Arbori cu crengi tăgăduitor aplecate
fac scoarţă în jurul unui launtric suspin.
Pe toate potecile zilei
cu surâs tomnatic
Cristoşi înalţi pe cruci de arin.

Grele din înalţime cad ciocârlii
ca lacrimi sunătoare ale dumnezeirei peste ogor.
Pe drumuri pornit
iscodesc semnele
întregului rotund depărtat:
pretutindeni e o tristeţe. E o negare. E un sfârşit.

Pe urmele mele coapte
moartea îşi pune sărutul galben
şi nici un cântec nu mai îndeamnă
să fiu încă o dată.
Fac un pas şi şoptesc spre miazănoapte:
Frate, trăieşte tu, dacă vrei.
Mai fac un pas şi şoptesc spre miazăzi:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!