Epigrame despre unirea de la 1859, pagina 2

Unirea că-i aniversată,
Gândesc românii-abia şoptit:
Ce bravi străbuni aveam odată,
Dar parcă noi... ne-am cam prostit...

De când soacra şi soţia
S-au unit în contra mea,
Ştiu ce-nseamnă "bucuria"
De-a purta în spate-o şa!

Picioarele de la muiere,
De-i numai unu' n-au putere,
Dar unde două se-ntâlnesc,
Fac praf din tot ce-i bărbătesc...

Din patru-n patru ani, partide,
Unite într-un scop ocult,
Îşi fac programe, spre-a decide,
Cum să ne fure şi mai mult!

Cât în două ţări vecine
Guvernanţii o duc bine,
Hai să dăm mână cu mână
Că Unirea se amână!...

Voi, cu inima română,
Puneţi mână de la mână
Ca să beau, la o adică,
Astăzi o "Unirea" mică!

De-un secol România e întreagă
În existenţa-i multimilenară,
Dar plânge după fata ei cea dragă,
Moldova, care-ntârzie pe-afară!

De două decenii la Prut "se fac valuri",
Unirea rămâne un sfânt ideal,
Avântul e mare pe ambele maluri
Dar ne înecăm ca ţiganul la mal.

Moment, în sinea sa, sublim,
O iarnă nu-i, deloc, risipă,
Cu ea, se pare, ne simţim
Uniţi în cuget şi în... gripă!

O, Doamne, ce divini conducători
Au făurit UNIREA ROMÂNEASCĂ...
De ce ne pui şefi, astăzi - impostori
Ce nu-s capabili nici să-i maimuţească?!?

<< < Pagina 2 >

unirea de la 1859