potop

Piano

Si iar toate-s triste.
Si azi ca si ieri --
Potop de dureri.

Si visul apune
În negrul destin...

Si vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,
Si azi ca si ieri..

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să existe un colţ de lume în care viaţa e frumoasă. Fericirea trebuie să existe. Sau poate e nevoie de un potop, de un cutremur, de nişte mâini uriaşe care să zgâlţâie globul, şi totul să înceapa din nou...

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Potop, cad stele albe de cristal
Şi ninge-n noaptea plină de păcate;
La vatră-n para ce abia mai bate,
Azi, a murit chiar visul meu final.

Şi ninge-n miezul nopţii glacial...
Şi tu iar tremuri, suflet singuratic,
Pe vatră-n para slabă, în jăratec, -
Încet, cad lacrimi roze, de cristal.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Andreea C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar la drum

În drumul spre eden
Vuiam ca apa
Unui diluviu
Însufleţită de taifun
Doamne de unde atâta apă
Pe sufletul meu sterp
Apă de ploaie
Apă sărată
Apă din izvoarele adâncului
Apă ce suie în mii de trombe
Spre orizonturi
Am început să visez
O clipă de secetă
Undeva în deşertul cu dune
Aproape de oaza fericirii
În final am cerut spăşit
Ajutor la îngeri
Să mă scoată din potop
Pe un tărâm cu apă vie.

poezie de David Boia (14 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa cuvântului

Moralistul elocvent
Deplângea pe neavuţi,
Sincer şi inteligent,
Te-nvăţa cum să-i ajuţi.

El vorbea de-al vieţii scop,
De umana demnitate,
Arunca dojeni potop,
Peste-odrasle-mbelşugate...

Cuvânatrea-i curgătoare,
Minunata pledoarie
Şi întreaga adunare
O sorbea cu lăcomie:

Pentru-a sălii mulţumire,
Doi calici sunt puşi pe goană:
Cu glas tare,-n tânguire,
Sub fereastră cer pomană...

poezie clasică de Nikolai Alexandrovici Dobroliubov din Antologie de poezie rusă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de toamnă

Cerul sufletului plouă cu lacrimi reci,
mă inundă un potop de vagi sentimente,
s-au depus în mine precum sedimentele,
mă duc în valea cu suspine şi tristeţi.

Amintirile tale sunt frunze îngălbenite,
desprinse parcă din pomul timpului perfid;
S-au aşternut în mine sterpe dorinţe,
aud ecoul toamnei...

poezie de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii

Pantofi de aur, expuşi în vitrină,
Veţi sta sub dantele, în nopţi de baluri,
Şi-n ale valsului leneşe valuri
Veţi râde prin săli,- potop de lumină.

Pe trist catafalc, cu tristă regină,
Veţi sta în piciorul de gheaţă, şi sfânt,
Şi-n trecerea vremii veţi arde-n mormânt,
Pantofi de aur, expuşi în vitrină...

poezie celebră de George Bacovia din volumul, Cu voi - 1930
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privatizare umedă şi curbă

Plouă pe căile ferate.
De vină-s cei de sub umbrele;
Natura singură nu poate
Să tragă linii paralele.

Ca un sărut forţat, pe şine
Cad buzele de ploaie, reci;
De vină-i vinderea ce vine,
Plătindu-ţi plecăciuni, să pleci.

Plouă pe căile ferate,
Vândute straniu, strop cu strop,
Şi răspicat răscumpărate
Când creşte potul, c-un potop.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

***

Cădea o lacrimă
din cerul gurii tale,
urmată de o alta,
apoi de încă una,
şi tot aşa, continuându-se
parcă la nesfârşit.

Buzele-ţi, umbrele rupte,
mă protejau de potop
ca de-o ură
ce creştea în venele făcute mătci,
şi vâltori îmi închideau
cărările ce odată au dus spre tine.

În norii aceia negri
ploaia a păstrat gustul meu
de când mi-ai sărutat pleoapele
fără să respiri a pagubă,
şi limba ta mă ascundea
ca o umbră în deşert

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde plec

Oriunde plec, tot sper s-ajung la tine
Şi cred, pe cât în drumuri mă afund,
Că orizontul meu e mult prea scund
Ca să distrug ce ancoră te ţine.

Îmi dă o veste cine ştie cine,
Şi eu de-aceste şocuri mă ascund,
Atâta timp cât pe-un pământ rotund
Am parte de atâtea serpentine.

Aşa, probabil, viaţa mea va trece
Şi voi spera în fiecare zi
Că ne vom întâlni şi regăsi,
Ca după un potop de apă rece.

Acum, pe ţarm, mă cert cu tine şi
Cu marea ce era să te înece.

poezie celebră de Adrian Păunescu (ianuarie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!