petrecere

Testament

când mă veţi diseca, îmi veţi găsi inima legănându-se ca un spânzurat de ultima speranţă. să o scoateţi cu grijă din fiecare amintire, până rămân mică, mică şi încap în burtica roz a celui mai mic vierme din grădină. pentru că trebuie să crească şi el mare. iar inima, să o lăsaţi întâi să-şi recite ultima poezie. aţi putea chiar să aplaudaţi, să păreţi emoţionaţi până la lacrimi. apoi să-i daţi să sufle în lumânările de pe colivă. după petrecere, să o puneţi la presat în albumul cu poze. mereu i-a plăcut să zâmbească prosteşte în faţa morţii.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifra neîntoarsă

Cineva m-a aruncat peste margine, fiindcă sunt vinovat: am primit un număr impar la naştere
şi nu m-am străduit să-i găsesc perechea,
nu am avut loc nici în abecedar
iar despre ce urmează de-acum nu sunt şanse;
cineva a ales cifre ce nu pot fi nicicând întoarse.

Umblat-am şi pe unde picior viu n-a călcat;
mi-s-a şoptit că am fost împiedicat de umbra unei stele.
Doar spinul mi-a plâns în călcâi,
mi-a adus aminte de marea petrecere a lumii unde astrele,
ca nişte utopice stări de zvonuri, tot aleargă înainte cu semnul.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vin

La ultima petrecere, poete!
Mi-e chipul pe jumate îmbrăcat,
Iar muzica din mine a secat,
De neumblat, picioarele-mi sunt bete!

Mi-e teamă de o spaimă repetată,
Seamană cu rugăciunea sfântă
Când heruvimi te nalţă şi te cântă
În drumul către zarea luminată!

E nebunesc! Aş vrea să-ţi cer, poete,
Să faci întoarsă calea spre 'napoi,
Să opreşti dangătul ce bate-n noi
Ca ticăitul de ceas din perete!

Nu vin la ultima ta sărbătoare,
Trimit vraja pădurii mele-n dar,
Să-ţi fie-alean când vei umbla hoinar,
Trimit şi nard, din locul un' se moare!

[...] Citeşte tot

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment liric

se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist
printre litere bătătoresc o cale
pe unde înfloresc irişi de ametist.

mă energizez cu suc de portocale
urc pe un curcubeu cu spirit fantezist
se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist.

vinul de petrecere din argintii pocale
trezeşte extazul că să nu fiu trist
în piuă stelară strivesc nevricale
să nu slujesc cu gândul un anticrist.

se scurg în clepsidre picuri de vocale
versul prinde contur veselă că exist.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasmă medievală

Hei, da, de aş fi fost boier Costache
imitându-l pe Văcărescu, zis Ianache,
m-aş fi înconjurat de nimfe, baiadere,
topindu-mă în letopiseţ de plăcere

Şi tot ca el, boier de viţă, falnic, tare,
nici eu nu aş lăsa domniţa fată mare.
iar vinul roş ar curge şipot din bărdace
nu-mi cere îndurare, că nu te las în pace

Şi i-aş şopti vers de iubire-n greaca veche
strâmb i-aş jura că-i fără de păreche
cu giuvaiere aş plăti, la graniţa ei vamă,
aş scrie spornic opul cu "Băgări de seamă"

Bătrâne, iar te amăgeşti cu vise de ietac
ţi-arată din splendoare cadâna doar un crac
şi-n toi de zaiafet, petrecere destrăbălată,
Ianache se desfată... Costache, altă dată...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecere

Pe un drum prăfos de ţară
Trece ţanţoş o fanfară
Cu alămuri şi timpane
Iar în zbor trec avioane.

Atmosfera e festivă
Trece şi-o locomotivă
Deşi drum de fier nu este
(dar asta-i altă poveste).

Dobitoace diferite
Mai isteţe, mai tâmpite
Aşteptând ziua să treacă;
Ici un cal, colo o vacă.

Vacă suprarealistă
Nu dă lapte şi e tristă
Tristă e că toată vara
N-a văzut trecând fanfara.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa (2 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea lângă femeia pe care o ucisese

mii de femei prin mii de secunde
legate de braţul crucii
mii de femei ierburi înalte treceau încet tăcute
legate de braţul crucii
li se umflaseră picioarele negre de friguri dragoste şi ură
legate de braţul crucii
Un strigăt de om condamna fluviul
care curgea alb fluturându-şi pălăria
Un altul ne strângea mâinile povestitor
Stătea lângă ea printr-o dimensiune ciudată
îndrepta legătura până când
binecuvântări drepte pregăteau o petrecere
şiruri de feţe pământii
loveau umbra aceea care curgea alb
reflexie în oglindă pierdută iremediabil
cea care lua
mai mult decât primise

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!