Poezii despre moartea iubirii mele, pagina 2
Pedeapsa iubirii
Dragul meu împart cu tine
Pedeapsa iubirii
Tu porți mereu
Cumplitul blestem.
Ai revărsat
Asupra minții mele
Focul iubirii,
În care te chem.
În inimă la tine
Îmi e gândul
Drumul întoarcerii
Este pustiu.
Căci ai zidit
O închisoare pentru mine
De altă iubire...
Să nu mai știu.
M-ai ferecat în lanțuri grele
Cu mult peste puterea mea
Ai înălțat ziduri până la stele
Să stea închisă veșnic dragostea...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Examen la ușa pântecelui
Cine-i proprietarul acestor piciorușe uscate! Moartea.
Cine-i proprietarul acestei fețe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-I proprietarul acestor plămâni încă în funcțiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veșmânt de mușchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puțin eficienți? Moartea.
Al acestei micuțe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moarea.
Oferit, furat sau păstrat în așteptarea judecății?
Păstrat.
Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spațiu? Moartea.
Cine-i mai puternic decât speranța? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voința? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fascinația iubirii...
îndreptățit
ca un turn înclinat
la sfidare
urlu ca un val ce mătură puntea unui transatlantic
dar când îngenunchi
ca un armăsar îndrăgostit de o frunză
la picioarele iubitei mele
șoaptele mele de dor împletesc viperele
în jurul degetului mic
al iubitei cu lumânarea-n fereastră
și fac libelulele să zboare cu burta spre soare
întâlnirea noastră a fost programată
să se întâmple
pe marginea lacului care-a-nghițit satul
într-o noapte când dictatorul suferea de insomnie
noi doi vom scrie elegia
împerecherii șerpilor albaștri din ochii mei
noaptea va dăinui cât timp ne vom iubi
și va trăi alături de noi
fascinația împerecherii
[...] Citește tot
poezie de Mihai Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutări
Sărutările noastre,
sute, mii
sau milioane, câte au fost
niciodată nu le-am știut pe de rost:
fructele mele, veverițele mele, garoafele mele,
izvoarele mele, cuțitele mele!
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În palma ta, într-un poem de jale...
M-așez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În brațe c-un buchet de iasomie.
Într-un hățiș de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Și lacrima neșansei mă irigă.
În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea și nici în palma lunii.
M-așez în palma ta s-aud cum viața,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineața
Într-un poem cu versurile noastre.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
El, primul bărbat
El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenței
Cum îmi las visele să-mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogolește ca un bănuț
Cheamă-mă îmi spune și râsul lui mă îmbracă în femeie ușoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Își lipește buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul pășeste tiptil privind în urmă
Am să înfloresc toate florile iubirii în trupul tău imi spune
Alunecând fir de apă să-mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilandu-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales sa fie seva iubirii mele fără sfârșit.
poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua iubirii
E ziua iubirii și pace
Se-așează în suflete azi,
Lucesc insipide catarge...
Pământul de cetini de brazi...
Și dorm pe-așternutul de stele,
Săruturi de taină și vis,
Arcașul iubirilor mele
Cu fluturi de jar m-a atins.
Mi-e inima ta mai aproape,
Aproape ți-e inima mea,
Nu-i nimeni iubirea să-mi soarbe,
Cât noi împreună vom sta.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mă ierți!
Beție fierbinte ce duce înnourări
În asfințitul bucuriei noastre...
Și, să mă ierți, că poți!...
Să mă ierți
când nu pot inima să-ți deschid
pierdut în dezordinea,
mărunțișurilor mele de singuratic.
De câte ori este nevoie,
să mă ierți!...
cu șoapta de binecuvântare,
a iubirii mele pentru tine,
pentru noi...
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea infiltrată
La înmormântarea mea
În al nouălea cimitir din eternitate
Armata de îngeri a tras
Cu tunuri de miere și lapte.
M-am poticnit la semaforul negru,
Prin culoarea albă nimeni n-a trecut,
Vinul curgea din budana de pâine
Pe gura decorației mele de lut.
Moartea mă onora cu-ncercări disperate,
Eram la a noua trecere-n țărână,
Îngerii mă trăgeau în rai, spre Dumnezeu,
Moartea se-ncleștase la mine-ntr-o mână.
Era slută, urâtă, trecută și neagră
La înmormântarea mea cea hazlie
Încât o mare de femei mă-nsoțeau
Lovind cu bici de foc în veșnicie.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu cred în iubire
Am crezut că am să mor și ți-am scris iubirea
Astăzi am retrăit moartea și iubirea nu se mai scrie
Rămâne amintirea unei frumoase șoapte-n noapte
Când luna era soră mai mică a ochilor frumoși
Romanul s-a scris, așa cum ni se scrie povestea
Urmează un nou serial de filme bune
Sau filmul vieții mele în căutarea iubirii
Am obosit să cred în tine, dragul meu
Și nu mai cred de mult în vorbele-ți deșarte
Ochii tăi m-au mințit în fiecare zi,
Dar soarele meu a răsărit pentru că eu cred în iubire.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!