minciuna are picioare scurte

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toţi cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obişnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Şi cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna şi Adevărul

O Minciună frumuşică
Ochi dulci face fără frică
Unui Adevăr goluţ
Şi-apoi ea-l aruncă-n puţ.

pamflet de George Budoi din Adevărul şi Minciuna: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (20 octombrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, vara e mireasă

Zile tot mai scurte,
Rochii tot mai lungi,
De-i faci toamnei curte,
Vara o alungi.

Zile tot mai scurte,
Rochii ca de popi,
De-i faci toamnei curte,
Vara o îngropi.

Zile tot mai scurte,
Rochii de mireasă,
De-i faci toamnei curte,
Vara nu se lasă.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

Adeseori Minciuna, printr-un perfid tertip,
La fel cu Adevărul îşi construieşte-un chip
Şi, meşteră la vorbă şi fără de sfială,
Nici nu-i minune mare că pe creduli i-nşală.

poezie de George Budoi din Adevărul şi minciuna (21 iulie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai multe picioare

picioarele-i stau sub cap
în falnică rezemare! a
capului nu
i-ar fi pe moment foarte greu
să gândească vioi cu propriile picioare - a
cum se face că totuşi
gândeşte
mai repede limpede cu
cât mai multe picioare?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile scurte, de veghe

Ca o masă de lumină asfinţeşte pământul
sub cer lipseşte apa dătătoare de viaţă,

cântecul armonios al ciocârliei.

Nopţile scurte, de veghe,
timpul aşezat pe talerele în echilibru
va trece nepăsător peste ramele lumii
uitând că Dumnezeu există.

Sunt prea albastre de catifea simţurile
ce mă cuprind prin sângele răcoros,
voi înnopta în cuvinte cu sensul în bucle
argintii şi bogate.

Între cer şi pământ norii-s albi şi goi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizar sezon

În zilele de iarnă, scurte,
Se moare în "part time" ce e fire
Înspre nopţi lăsând, nefiind să-nvârte,
Himere morţii... s-o inspire.

Cum vis fugar topit real e
Şi negrul cer în alb topeşte,
În fasturi sfinte ne e cale
Ca să îmbune geruri-peste.

E-un concentrat de suferinţă
A tot ce-i viu în vârf de suliţi,
Cu mult amar de neputinţă
Se înglodând, murind pe uliţi.

Speranţa ar fi doar inedit
În aşteptări înfrigurate
Topite-n dorul de sfârşit
De zile scurte îndelungate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipitori

călcăm pe fluturi şi timpane de mătase
strigând sloganuri din două cuvinte
scurte muşcături de vipere alienate
plutim în iluzii convenabile pe marea de
Nimic

mă întorc din nou acasă înnoit de
lumea nouă
mobila veche nu mă mai iubeşte
decât în amintirile pânzelor de păianjen

vâslaşi cu normă întreagă, fără plata
şerpaşi de căţărători, pierduţi în fundal
epuizaţi între veşnice plecări şi întoarceri
spre acelaşi punct fix ce nu există

risipim ieftin zilele scurte de pe pământ

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul mutilatului de război

Se leagănă odaia lunecând...
Parcă-ar avea picioare, odaia...
Desigur, are...
Nu le zăreşti... dar să se mişte
cum ar putea altfel?
Odăile-au picioare
ce-l poartă uşurel...

Se leagănă odaia lunecând
spre râpi de-oglinzi ce curg,
râpi de oglinzi,
cu line râuri care merg şi ele
( nu-i rău să meargă fără de picioare )...
....

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai lumea... (parodie) Să ai lumea la picioare, S-o striveşti ca pe-o castană Şi în clipa următoare Să-i storci [...] | Citeşte tot comentariul