cosit

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar din vol. "Călăretul orb", 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Wasson

Oh! Iarba udă de rouă de pe păşunea din Carolina de Nord
Prin care Rebecca se ţinea de mine plângând, plângând, plângând,
Cu un copil în braţe şi cu alţi trei alergând alături, plângând,
Prelungind despărţirea – eu plecam la războiul cu englezii;
Şi-apoi anii lungi şi grei până în ziua bătăliei de la Yorktown.
Şi-apoi căutarea Rebeccăi,
Pe care am găsit-o într-un târziu în Virginia,
Doi copii muriseră-între timp.

Într-un car cu boi ne-am dus în Tennessee,
De acolo, după nişte ani, în Illinois,
Pentru a sfârşi aici, în Spoon River.
Am cosit iarba bizonului,
Am doborât păduri,
Am ridicat şcoli, am construit poduri,
Am croit drumuri, am cultivat câmpuri,
Singuri cu sărăcia, cu calamităţile, cu moartea –

Dacă Harry Wilmans care a luptat în Filipine
Nu are un drapel pe mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să te scriu...

Când îmi ţipă tăcerea prin dor
Şi-ntre linişti... durerea m-adie,
Numai tu mă poţi trece uşor,
Şi-aş fi vrut... să te scriu, poezie.

Te-am văzut la un poale de munte
Clipocind picături de izvor,
Se săltau ciocârlii să asculte
Cântul tău, din cuvânt, 'nălţător.

Te-am zărit, peste lumea uitată
In iubiri, de perechi, pe alei
Intr-un picur de vânt, agăţată,
Peste ramul cu florea de tei.

In demultul cuvintelor tale...
Unde floarea plăpândă, de mac.
Adunase tot roşu'-n petale
Să trezească iubiri, care tac.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia lui Alexandru Vlahuţă este expresia resemnării caracteristice sufletului românesc - o resemnare potolită, corectă şi demnă, cu care orice raţiune normală şi disciplinată, trebuie să întâmpine un act al fatalităţii. În poezia lui Vlahuţă, admirăm bogăţia variată a unеі vitrine, închinată exclusiv producţiei nationale. Ea tronează în vârful unui car cu fân de curând cosit, însufleţeşte firul de lână pe care îl toarce ţăranca pe prispa casei şi dă glas fluierului, cu care ciobanul îşi adoarme turma cu oi, odată cu asfinţitul soarelui. Poezia lui, pluteşte totdeauna în imediata vecinătate a pământului, nu se ridică niciodată peste nivelul subiectului vizual şi nici nu se aventurează până spre adâncimile fatale de unde sufletul artistului nu se mai întreabă de ce origină este. Ori, marele merit al poetului este tocmai această atitudine, dictată de cea mai perfectă conştiinţă artistică. Alexandru Vlahuţă nu este un poet român, ci un român poet.

Ion Minulescu în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Un român poet"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

O betie cu Marx

Batrine Marx tu pe aceste meleaguri
vei fi degraba barbierit si trimis la reeducare.
Pina si faptul ca vacile estice
care au pascut pe lângă linia ferata
se cred vagoane de locomotiva si nu mai dau lapte,
ti se pune tot tie în circa.
Bine-ar fi să cada orasul pe mâna negustorilor,
să nu mai puta piata atât a retorica,
să vina berarii, pastramagiii, laptarii
cu dialectica orzului fermentat
si a brinzei inchegate.

Deocamdata taranul ar cam iesi la cosit
sepia verde din parul punkistilor,
deocamdata, banuind ca esti mort,
noii filosofi se imbata cu ideea ca polemizeaza cu tine.
N-au nas să simta cum colcaie drojdia
ce umfla societatea
si pune în functiune alambicul
prin care razvratitul Con Bendit

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gutuie-n vers! Cu scorţişoară!

În ziua-n care-ai înviat
Erai copil, erai bărbat
Erai şi toamnă şi durere
De revedere.

Şi-n ziua-n care-ai apărut
La poarta dorului tăcut
Erai şi ploaie şi-ntâmplare-n
bazarul meu. De tâmple goale

Când plopii se jeleau de frunze
Pe banca viselor nespuse
Cerneam priviri întrebătoare
Cu resemnare.

Belşugul de smochine triste
Cafeaua care, se răcise
N-aveau nici gust şi nici savoare
N-aveau culoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trudise mama

Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare şi se coace grâu-n lan,
Măicuţa din greu munceşte, să adune în hambar
Pâinea care se dospeşte, învelită în ştergar.
Cu mâna dusă la frunte, priveşte mama spre sat,
Ştergând faţa cu marama, uşor scapă un oftat.
Ea aşteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să şi-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul şi la mama au ajuns,
Mama priponeşte calul şi de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcoreşte,
Dă traista la un băiat şi la muncă iar porneşte.
Copiii se-întorc acasă, sărind şi ţipând pe drum,
Mama asudă la coasă şi-n privire are fum.
Tot aşa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârşit, a reuşit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un episod de viaţă

În zori a plecat de-acasă să cosească pentru boi
Iarbă bună, iarbă grasă, cu lucernă, cu trifoi,
Otavă din cea aleasă pentru vite, pentru oi.

Carul scârţâie alene, omu-ndeamnă la urcuş:
- Hai, Cezare! Haide, tată! Uite, ajungem acuş.
O să paşti liber băiete, nu te mai ţin la ţăruş.

Când ajunge sus, bătrânul slobodă calul din ham,
Strânge hăţul, ia mâncarea, o agaţă într-un ram,
Prinde coasa şi se-nchină către cerul ca de geam.

Să mai trăiască ar vrea, câţi ani cucul îi cuvântă.
Cântă coasa în trifoi, omul fluieră şi cântă,
Munca pentru el a fost, totdeauna treabă sfântă.

Cum culcă la pământ otava, brazdă după brazdă,
Se-opreşte. Priveşte sus şi nu-i vine ca să creadă
Că pe cerul cel senin se-adună norii grămadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (6 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!