Poezii despre conjuga, pagina 2
Cândva...
Erai cândva din sufletu-mi bucată
Pe brațe fericirea ne purta
Dar nu știu cum, din mine-ai fost furată...
Și-am să-mpietresc fără caldura ta.
Un cântec fredonat pe două voci,
Doi fluturi ce dansau pe-aceeași floare,
O inimă ce palpita-ntre roci
Și lutului i-mprumuta culoare.
Lujer și floare înnobilând grădina,
Parfumul florilor dansând în vânt,
Sărutul ce îl așeza lumina
Pe pleoapa cerului, ca legânânt.
Eram cândva, noi doi, o poezie:
Eu verbul ce te conjuga tăcut,
Tu rima ce cânta atât de vie
În versul ce ne-mperechea-n sărut.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru tine-s...
Pentru tine este roua dimineților divine,
Să-ți învioreze trupul, clipele să ți le-aline,
Pentru tine bate-n raze toată ziua mândrul soare
Să te umple de căldură, să te scalde în candoare...
Pentru tine-s toate cele, că e lucru sau ființă,
Că e iarbă, pom sau suflet, că-i lucrat într-o știință,
Pentru tine-i luna, ploaia, cheia solul și cu versul,
Oricare-ți conjugă viața, pentru tine-i universul...
Pentru tine sunt istorii cu finaluri fericite,
Țesături de caractere elegante și-ndulcite,
Pentru tine ce nu este, într-un mod sau altu-n care,
Eu o spun cu fermitate, tu nu ai asemănare!...
Pentru tine e iubirea și firește-ți aparține,
Dar mă rog în a mea sine... pentru tine... pentru mine...
... să fac parte și-eu din tine... pentru tine-s eu... știi bine...
poezie de Vasile Zamolxeanu (17 martie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dispariții
Nu mai știu dac-am făcut școală,
nu se vede, nu se mai cunoaște.
Nu știu de ce? De la vreo boală,
ce-n ascuns mă pândește, mă paște?!
Nu mai îmi amintesc bine de-ai mei...
o estompată imagine, ștearsă,
doar de-o rugăciune de zei,
pe un altar sfânt, cu Biblia arsă.
Nu mai am nicio veste de ce-o să fiu,
parcă am înghețat, nu mai e cald.
E din ce în ce mai târziu
să înot amintirile, să mă scald.
Nu mai am nicio vocală, onomatopee,
să strig asilabic dureri
asumate... Că am început în femeie
și m-am iubit, aproape să pier... până mai ieri.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ora iubirii mai încape o viață!
Are ianuarie de conjugat la trecut
o mie de vămi,
de spun că nu mai e loc de nici o poveste!
de... un păr despletit, de-o eliberare de răni
Crezând că numai
de-o singură ninsoare mai este...
sunt precum calul ce se-ncurcă-n lanț
sau în pana căpăstrului
și nu-i răcorește nimeni această arsură!
degeaba strig ca-n fața unui pericol
Dacă nu caut ceasornicul( care să-mi schimbe)
dreapta măsură!
Se-ntâmplă ceva cu așteptarea femeii
înainte de sfântul sfârșit...
în duminica ei de zăpadă!
pe-un cer lăuntric( de) ți se cântă prohodul
N-ar fi trebuință de-un un nou ticăit,
cum viața de o nouă eladă?
ianuarie se conjugă la trecut mai mereu...
[...] Citește tot
poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi (8 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici vântul
luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopților verii
privesc pe cer și punctele de reper mă înșală
am poposit în carul mare
nu știu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri
tu mă găsești la hanul cu sălcii
la care drumeții se așteptă
și vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezați și ei în sângele voinicului
în cristelnița răsăritului de soare
încă din pragul înroșit al dimineții
tu n-ai decât amintiri și eu ți le fac
să are prin suflet
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calcanul (Scophthalmus maximus)
E-un pește dintre cei ciudați,
Pe care îi privim mirați:
Natura parcă i-a greșit
Tiparul când i l-a croit.
E-un pește cu o viață lungă,
Dar care parcă-i într-o dungă*:
Cu corpu-n formă de disc plat,
La fel de lung pe cât de lat,
Cu aripioare laterale
Ca niște franjuri corporale.
La-înot, această arătare
E-o "farfurie zburătoare".
Îi este capul rău pocit,
Pe partea dreaptă mult turtit,
Iar ochii-s mari și bulbucați,
Pe partea stângă așezați.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Peștii, pescarii și pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea tace, viața face...
Mă seduce, mă traduce, toamna cu mireasma-i dulce.
Ea zeloasă, stă să-mi coasă, din flori, rochie de mireasă
Și din nuanțe de aramă,-n largă gamă, la năframă,
Peste care să îmi pună, mama nună, o cunună.
În neștire, dragu-mi mire, spune vorbe de iubire,
La ureche, moda-i veche, numai vorbe nepereche.
Ce arsură, când îmi fură, un sărut strivit pe gură.
Când mă-ncinge, când mă stinge, ca un fluture m-atinge.
Dorurile nu-mi alungă, să-mi ajungă-n noaptea lungă.
Stetele din Perseide, pier timide-n văi aride.
Moartea tace, viața face, stelele dorm în hamace.
El să mintă când m-alintă și privește-n ochii-mi țintă?!
Panglicile îmi dezleagă și nu neagă nici în șagă,
Că iubește, pătimește și după mine tânjește.
Că din toamnă-am să-i fiu doamnă și-asta dragoste înseamnă.
Inima-mi în piept se strânge, trupu-mi frânge-n strop de sânge.
Nu tu larme, seri să sfarme, dragul meu pe braț m-adoarme
Și îndrugă-n ritm de rugă, verbul a iubi-l conjugă.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revistă de front
motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de pușcă,
Dormitează conștiința într-o cușcă
Și pe umeri o purtăm tot noi.
Ziua bună, veri soldați,
Cum o să ajungeți voi
În postura de eroi,
Fără tați adevărați?!
Nu curajul vă lipsește
Și nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi pește;
În zadar priviți cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între mine și mine
rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârșească
un țipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
și inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescărușilor în trupuri alterați
cuvintele intră insidios în semnificație
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi țin tâmplele respirația plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată
ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârșite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat o casă atât de singură!
corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat își pierdea memoria
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai frumos poem
dacă mai suntem și nu am plecat pe drumul fără de întoarcere
se întâmplă pentru că l-am visat pe eugene ionesco
în vis
începusem să-i dau dreptate
păsări de pradă planând de la foarte mari înălțimi
dând răspunsul cuvenit speciei
trecând vămile zilei de azi
răspunsul acesta nu are putere de lege
în vis
se deslușea felul în care voi scrie
cel mai frumos poem din lume
alcătuit după legea hiperboreilor
începutul va fi deja sfârșitul
petrecut la marginea râurilor
verile contemplându-le
curgerea leneșă dinspre izvoare
răsfirându-ți viața
de acolo
de la hiperborei
n-ar mai fi trebuit să ne mai întoarcem
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!