ploua

Liniştea senină

Plouă cu vise
peste candela aprinsă
făclie nestinsă
din poemul de dor
izvor nesecat...
stropi din râvnita nemurire
în depărtarea,
unde liniştea senină
este cântecul
pe care-l ascult
chemări răscolitoare
din univers
închid ferestre reci
din anotimpuri apuse
trăiesc visul miilor de clipe
mulţimi de forme
din spaţii astrale
umplu cerul nopţii
iubesc zâmbetul tău
când eşti aproape.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne botezăm mişcările

ea
este londoneza mea de apă
are pardesiul ţuguiat la buze

bricheta ei ascunsă în deget
trezeşte ţigara din somnul lung

parcă plouă de când m-am născut
sunt sigur că
în noaptea asta visele vor veni înot

în dormitorul nostru fereastra va da înăuntru
unde
lumânarea va pipăi galben
tavanul

numele ei va sta întins pe spătarul scaunului
al meu ghemotoc la glezna patului
vom avea o singură carapace de piele
sub bolta cearceafului

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zâmbetul adânc al primăverii

Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorinţa de a-mi umple golul fiinţei
cu zborul.
În jur e metafora neastâmpărului –
mugurii au libertatea de principiu
şi primăvara urcă peste ruinele iernii,
salvând muritorii de singurătate.
Redevin speranţă,
redevin timp curgător
în zâmbetul adânc al primăverii.
Am libertatea de a mă căţăra pe nori,
şi sângele mi se face muguri.
Deşi plouă cu flori peste mine,
nu mă mai satur de cer.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românca de la Griviţa

Un şanţ se-naintează spre groaznica redută,
În el, din zori, românii primesc ghiulele mii,
Ş-aşa ploua cu glonţuri, cât ei rămaşi o sută
Se-ntreabă între dânşii de-s încă printre vii.

Alăture-o româncă, expusă-n nepăsare
La tot ce duce moarte cu zvon nepomenit
Găteşte-o mămăligă fierbinte de gustare
Într-un ceaun de schijă sub dâmbul prăbuşit.

O-ntreabă căpitanul: "Leliţă, nu ţi-e teamă
De bombe, de şrapnele ce zboară-n jurul tău?"
Răspunde româncuţa: "Nici nu le bag în seamă.
De lucru au şi ele, de lucru am şi eu!"

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot

Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închişi,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninşi,
Să pot cuprinde lumea
Cu braţele închise,
Să pot ploua deşertul
Şi să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Şi-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranţă
În tot ce nu există

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge în inima mea

Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraş;
Ce-i tristeţea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?

O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperişe şi-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!

Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.

Un chin e fără măsură
Să nu ştii de ce,
Fără iubire şi ură,
Suferi peste măsură.

poezie de Paul Verlaine, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Vlad Chirinciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist cantec de dragoste

Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru fără un sfert

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg - nimeni - am părul ud
şi gândul cât un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
când plouă - te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu este prea departe de mormânt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

poezie clasică de Virgil Mazilescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie de toamnă

Zadarnic pulsează natura.
Nu plouă, e bocet în groapă,
şi oasele curg în morminte
când stropii sunt cioburi de apă.

Cerşind muritoare concluzii,
bătrân pare lemnul în zloată,
iar toamna loveşte adesea
cu fulger albastru-n cravată.

Costumul de negru şi vise -
covor peste oameni, afară -
îmbracă speranţa în moarte
şi urcă pe umeri povară.

Zadarnic pulsează natura.
Prin spatele frunzelor roşii
întinsul încalţă năglodul
şi cântă durerea cocoşii.

poezie de Ionuţ Popa (11 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rit

Acest tipar de carne-mi mai îndură
dogite oase, vreascuri de strânsură
şi nervii-ierbi de marmură în temple.
Tot ce-i april în mine se-nsptemvre...

Târziul e-al iubirii ne-ntâmplate
şi-al hanului în care n-ai rămas,
al diligenţei ce-n potcoave bate
sub ulmii vechi, fântâna de popas.

Şi-mi se smereşte, singur, versul până
să fie vers şi cu bătrână mână
încerc să-l fac să fie, să rămână,
duminecă să-mi pară săptămână...

Septemvre, copt, în fânul strâns căzu
devălmăşindu-şi blânda sare cu
o lacrimă ce plouă
şi eşti tu...

poezie clasică de Gheorghe Tomozei din O oră de iubire (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!