ploua

Vraja

Plouă cu miresme. Dinastii de vorbe
drum în piatră taie, desfrunzind cărări.
N-am zăpezi destule, să le-ngrop pe toate
albele rusalce dănţuind sub zări.

Ape se despică, nesfârşite ape,
slovele sunt oarbe, jocul e-mplinit.
Clipele-s regate şi mă-nchid în ele
pânză de păianjen, zori şi asfinţit.

Perle temătoare, în abis captive,
urcă în poeme, înflorind chemări.
Ard mocnite focuri, sacre jurăminte,
n-am zăpezi destule să le-ngrop sub zări.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăbiile mamii

Plouă pe voi, în arbori adunate...
V-aş apăra şi nu ştiu cum se poate.
Strigaţi cu toate către cer să stea
Că nu puteţi zbura,
Şi vă e frig şi foame,
Căci în april nu sunt ţânţari, nici poame.
Unde-aş găsi, vai mie, vai de ele,
O mie de mantale de-o palma şi umbrele?
Când le-a făcut cin' le-a făcut
S-a dovedit croitor nepriceput.
Uituc de timpuri, fără de-ndoială,
Le-a pus să zboare aproape-n pielea goală.

poezie celebră de Tudor Arghezi (10 mai 1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă. La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

Hans Christian Andersen în Prinţesa şi mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet întinat

Plouă iar, dar azi mă linişteşte,
Când dorul de acasă pe zi ce trece creşte.
Şi ascult în ploaie cum picurii vorbesc,
Că şi pe ei îi doare atunci când se lovesc.
Parcă am fi noi, în "zgomotul de-afară"
Iar sufletul o coală, ce o-ntinăm parcă-n neştire cu stropi din călimară.
Ploaia s-a oprit, a mai trecut o zi,
Dar sufletul neîngrijit mai are multe "bătălii".

poezie de Cosmin Leca
Adăugat de Cosmin Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă nebună (joc de cuvinte)

Când vine furtună,
Când plouă şi tună,
O mamă nebună,
Într-o noapte cu lună,
Se-aşează-ntr-o rână.
C-un urlet de mumă,
Copiii adună,
Într-o văgăună,
Cu gând să-i răpună.
Le dă mâncare bună
Flori de mătrăgună.
De băut, ţuică de prună.
Mâncaţi! îi îndrumă.
Apoi,
Fără să spună,
Cu gura în spumă,
De gât îi sugrumă.
I-astupă cu humă
Şi pleacă nebună.

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinţă

pietre tocite de timp
prin mulţimi
încet ele trec
şi-n umbre se duc
greoi
în uriaş şuvoi

râul vieţii curge
pe străzi
iar eu mut
mă lovesc
de pietre de râu
care mă dor

clădirile se-ndoaie
în mine
şi plouă cu fum-cenuşă
în picături uriaşe
din propria-mi respiraţie
care mă sufocă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare, Doamne!

aş fi vrut să-mi împart singurătatea cu voi să
vedeţi ce înseamnă când Dumnezeu
se preface că doarme
şi...

iertare, Doamne!
încă o rană închisă cu ceară
şi încă o zi în care
vă privesc de la un capăt al lumii
... voi uita totul
de cei care au fost
şi de cei care încă mai sunt

am renunţat la luptă

prin tranşeele ciobite de plumb
trec paşi cu miros de lumânare
şi câte un corb rătăcit sub cer

dar nu-i bai

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge în inima mea...

Il pleut doucement sur la ville -
Arthur Rimbaud

Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraş;
Ce-i tristeţea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?

O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperişe şi-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!

Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.

Un chin e fără măsură
Să nu ştii de ce,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă

O cafea neagră... şi-o ploaie de gheaţă
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Şi pasul mă îndrumă în dimineaţă

Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu şi de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Şi plouă cu-o părere de rău.

Am uitat dacă merg... încă tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup şi un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere... nu mai pot să vorbesc...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci cand ploua

“Asculta” imi spuse ploaia
si-mi deschise fereastra
din suflet…
si undeva in adancul noptii
se auzea clar
fosnetul unei inimi
batand ritmic
intr-un colt de univers
palpitand.
Asa ca mi-am adunat in graba
toate tacerile,
visele si amintirile
gasite pe pamant
le-am daruit celeilalte,
asteptand.
Si am ascultat din nou
Sub streasina ploii
Ecoul se intoarse
Plin de parfum
Insa mut.

[...] Citeşte tot

poezie de Monica Danila
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!