Serioase/triste despre Dudau florin poezii, pagina 19
Doar pământul are viață
Cât pământul se-învârtește
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrănește
Cu roadele din câmpii.
El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.
În Universul infinit
Doar pământul are viață.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeață.
Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găsești în Univers.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
La limita dintre singurătatea normală și cea patologică se situează persoanele mai retrase. În orice comunitate găsim și oameni mai rezervați, mai tăcuți. Majoritatea, din timiditate. Pentru că, dacă-i văd pe cei foarte vorbăreți că se bagă în față, ei se jenează. Astfel, încă de la grădiniță, unii nu pot spune poezii, nu pot juca în scenete, iar mai târziu, nu pot participa la manifestări din astea mondene, fiindcă sunt mai puțin comunicativi, mai singuratici. Nu înseamnă că ei ar fi condamnați fără drept de apel la singurătate. Dimpotrivă, cei mai mulți reușesc să formez cupluri cu persoane compensatorii. De exemplu, dacă el e mai rezervat, ea e mai vorbăreață. Și lucrurile merg bine.
Aurel Romila în Formula AS, interviu (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezii
Lumini curgand in dansul lor de sticla,
Prin inima cu pasii lor fragili,
Iubirea din culori o infiripa,
Din florile pe care le admiri,
Si se revarsa-n geam cu dimineata
Cu tot parfumul lor ametitor,
Cu cerul care coloreaza viata
Si ratacirea stelelor ce mor.
Fugare adieri ne-mbratiseaza,
Prin noi purtandu-si pasul lor descult,
Cu focul zilelor spre amiaza,
Si vorbele rostite sa le-asculti.
Purtam pe talpi cenusile de stele,
In ochi lumina, freamat de argint,
Si toate dorurile noptii grele,
Ce-au ratacit in florile de mirt.
poezie de Ion Vanghele (15 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!
Supliciul revederii tale
Citeam cuvinte împreună
te-am recunoscut de-atunci
de-atunci de la ultima noastră întâlnire
de-atunci dinainte de noi de acum
de-atunci de când am inventat iubirea
te iubesc în limita literelor
care pot forma o infinitate de cuvinte
îți decupez privirea și
mi-o cos pe încheietura mâinii
pentru a scrie poezii...
pătrunzi pe holul prelung
răpit în fiecare privire
de infinitatea iubirii mele
de fiecare dată când te văd
te reflecți în pupila mea
asta înseamnă că te port în mine?
poezie de Mălina Elena Grigoriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se întoarce iarăși vara
Se întoarce iarăși vara,
A uitat să mă sărute,
Nu pleca ea cu povara
Sentimentelor pierdute.
De din zori și până seara,
Cu căldură și cu soare,
Se întoarce iarăși vara
Că-i sunt drag, așa se pare.
Îmi fac planuri la Amara
Să-mi tratez arsuri de burtă
Și-apoi merg la Mărioara
Să-i fac o vizită scurtă
Că se-ntoarce iarăși vara.
poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Facticitate
găsind cu mintea limpede
și vie
o contemplare lungă între drumuri
într-o frântură de ataraxie
dihotomiile se ard în scrumuri
din vertical
monada dezgolită
în sine
recitându-și monologul
ca un fonem cu coama rotunjită
pe brațe îmi adoarme inorogul
murim atât de singuri
prima oară
am decupat sub talpa mea angoase
nisipuri roșii care se pogoară
pe umbrele cu pielea de mătase
privește-mă din nou
[...] Citește tot
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Recviem (11)
Mă doare carnea ta. Prin mine trece,
E lup flămând. Mi-e osul mort și rece,
Nu plânge. Sunt o osie străină
Și pielea grea se zbate sub rugină.
Cu zâmbetul pictat de curcubeie,
Iubeam s-ating icoana ta, femeie,
Și, sărutându-ți glezna ca o miere,
Îți dezbrăcam cuvântul de tăcere.
Inundă ploaia orele-ntr-o doară,
Prea calmă, prea cernită, prea amară,
Curând, simți-vei boarea de tămâie,
Și crucea mea crescându-ți sub călcâie...
poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul heraclid
la temelia vechilor cascade
zădărnicia o frângeam în două
cănd nu aveam în pribegie rouă
ca să topesc albastrul din ciclade
și mă schimbam cum se schimba lumina
pe florile cu frică de răcoare
iar pentr-o clipă m-am crezut pe soare
un grădinar ce-și mângâie grădina
ce gust de fier au vorbele-mi scăpate
pe-ncrucișate drumuri ce mă- nchid
în istovirea trupului-cetate
pe povârnișul muntelui lichid
și dăruit dorințelor deșarte
am să mă-ntorc ca ultim heraclid
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
In doi
hai sa faurim o lume in doi,
sa fim in ea numai noi,
sa nu lasam in ea
decat fericirea, nimic altceva.
asa ne-am simti bine numai noi doi,
sa nu fie nici zmei, nici eroi,
sa nu trebuiasca sa lupt
cu fosti inamici din trecut.
hai sa cladim acum temelia,
cand ne stapaneste doar veselia,
si daca o construim indrazneata
ne va fi cea mai buna fortareata.
nu spune nu inainte sa vezi
ce se ascunde in ochii-mi verzi,
da-mi o speranta numai atat,
sa pot sa rezist si sa lupt.
poezie de Florin Deroxas
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde e casa?
Din fiecare casă sunt gata să plec
sub al oglinzilor tainic înec,
pot pleca oriunde, dar mai ales nicăieri
ori, poate sub arcada zilei de ieri.
Gol, zvârlit în frigul cumplit
Dați-mi măcar poeziile cu care-am venit,
desperecheate, purtate, oricum,
dați-mi sonetele mele de fum!
Dați-mi măcar de pe margini de farfurii,
rimele ultimei poezii
și dați-i poetului, din blidul de prânz,
fructele ce pentru voi le-a plâns!
Unde e casa
cu pașii din urmă și cu mireasa,
gata din drum să mă-ntoarne?
O simt și de lacrimi
mi se albește
Scheletul, sub carne...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!