presa cainele de paza

Profeţii

Profeţii ne-au deschis calea,
Noi am venit să dezvirginăm istoria,
Care este o matroană cu experienţă,
Ea strigă, m-aţi nenorocit, m-aţi dezonorat,
Noi nu o credem, nu vrem să o credem,
Bem bere, râdem, aruncăm bombe de presă,
suntem mereu imberbi, deşi
există pietre cu lumina lor proprie,
zilele şi nopţile sunt precum adevărul şi speranţa,
precum minciuna şi disperarea,
simt în lucruri cum creşte o stavilă,
dragonii meditează şi ei, statuile meditează şi ele,
uneori se prăbuşesc din cauza meditaţiei.
Am întâlnit un gnom, l-am străpuns cu un ac,
Regret, era multiplicabil.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cuvântului

s-a trezit mai întâi trezirea
m-a tras după ea într-o zi de luni
îngerul meu încă dormea
odineşte-te
i-am şoptit să nu mă audă

începea săptămâna la amiază dar nu l-am apostrofat
i-am sărutat doar cu ochii albeaţa penelor
şi gândul a întrecut aşteptarea
aripile-i erau mai mari
în sinea lui nici nu se vedea
cum devenise cuvânt
şi înţelesul îl trezise din somn

atunci am început să cred în
îngerul meu
în paza lui din acele ore
rămase din zile şi în cele din toate nopţile
ca o sare ce-mi lipseşte peste ceva dintr-un vers

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Entuziasm verde

precum o tuberoză suplă şi mlădie
e amintirea mea de asta vară
când dansam în ritm de rapsodie
şi aşteptăm în tihnă luceferi să răsară.

un cer de stele sunt visele mele
cu aripi de fluturi pe a nopţii eşarfă
cu serenada lunii trecută prin perdele
cu dansul muzelor pe corzi de harfă.

tristeţea s-a sfârşit, viorile cântă
lumini se nasc în pântece de frază
pronia cerească iubirea cea sfântă
de la sfinţii care stau pururi de pază.

trec prin bătrâneţe plină de emfază
cu melancolia înflorită pe-o rază.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea sfântă...

Nectar ceresc se-alintă pe pleoape,
Tămâie răzbate
Din brazii cu verdele-n crengi.
E cer înstelat şi lumina-nfioară
Drumul aştrilor,
Ce la iesle coboară.
În veghe,
Stau de pază ca odinioară,
Suflete treze s-atingă Lumina,
În straie albe îngeri I se-nchină,
În ceruri, bătrânii,
Înaintea-I 'şi-aruncă coroana
Într-o rugă sublimă.
-E foşnet stelar!
Bucurii sfinte în Duhul!
Şi ceru-i pământ,
Pământu-i în cer!
La naşterea sfântă,
Sfânţii se-adună
Să trăiască veşnic prin El!

[...] Citeşte tot

poezie de Sanda Tulics (decembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul nimic nu mai are

ANAFura măsi... de viaţă,
De legi... şi-nstituţii de stat,
Cu mintea îngustă şi creaţă
Ce totul... în ţar-au stricat.

ANAFura măsi... de javre,
De viermi şi slugoi puturoşi
Ce calcă nebuni pe cadavre
Servindu-şi stăpânii... jegoşi.

ANAFura măsi... de vreme
De şmecheri şi hoţi tehnocraţi
Ce-şi caută rostu-n... blesteme
Ca ultimii schizo... frustraţi.

ANAFura măsi... de critici,
De presă vândută pe un leu,
La cei ce se cred... a fi... mitici,
Dar au caracter... derbedeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

S-a închis geamul trenului vieţii, ca o pleoapă
s-acopere visuri, rămase-n peron
de-o gară, efemer bântuită de multe plecări
pe linia dublă, ce înşiruie apă
căzând printre văi, sau schiind prin jalon,
se-oprind câteodată prin halte, sau mări.

Rămâne un clip, sau un film dintr-o dramă,
în camera obscură a retinei din minte,
plecată şi ea undeva, fără adresă
şi totul derulă periplu' înspre vamă...
nimic nu opreşte din goană, zadarnic mai zboară cuvinte
în eterul ce nu mai cunoşte înţeles, nici scris pe bilet... ori anunţul din presă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine...

Sunt un trecător prin viaţă,
Ca şi alţii, ca şi tine,
Depăn firul meu de aţă,
Nu ştiu dacă mă mai tine.

Sunt actor şi joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.

Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul şnur.

Sunt un om ca orişicare,
Aşa mi-aş dori să vezi,
Dăruiesc şi câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind la poarta cerului

Ning amintiri păşind azi printre cruci,
Of Doamne, dealu-i plin şi încă tu mai chemi
Se înnegriră crucile de lemn
De-atâtea lacrimi ochii mi-i usuci.

Umplui trăistuţa azi cu nuci si mere
Şi cozonac am pus că ştiu că lor le place,
Şi-n lumea asta de nespusă pace
Am să le cânt încet colindele acele

Ce-n vremi trecute cu drag mă învăţară
Cei ce aici îşi dorm azi somnul dulce
Drept pază au alături sfânta cruce

Demult nu le mai pasă de gerul de afară;
Cum dor mi-e să-i revăd aceasta fie-mi plata
Pentru al meu colind deschide-n ceruri poarta.

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blând ca o jucărie

Somnul păi somnul copiilor nu ştiu cum
să vă spun dar este sfânt intangibil aş putea zice
cum este îngerul de pază pentru fiecare
dintre noi uite eu cred că şi cuvintele au câte-un
înger vreau să spun că ar cam trebui
să avem grijă cum deschidem gura
cel plecat călător se numeşte iar cine
se întoarce oaspete al amintirii va fi de
pildă şi eu încep să văd copilăria prin
ochii unui tată însă nu-mi dau seama dacă
vreun copil într-adevăr mă vede
şi pe mine sau vede numai jucării
mi-e somn cât de blând poţi să fii Doamne

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copilăria (28 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele galben

Cu inima în mână, am mers prin oraş,
păşind pe prima zăpadă din anul ăsta.
Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet,
continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani,
în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului.
Oasele singure nu mă puteau salva.
Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinţei.
Numai un câine mare şi galben s-a îndurat de mine,
a venit spăşit şi mi-a mâncat inima, fără grabă.
Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.

poezie de Doina Ioanid
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!