minciuna are picioare scurte

Gothic 16

drumul ce duce la temniţa unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ţinem strâns de mâini ca să nu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
şi el ne urmăreşte încercând să fie primul mort dintr-un şir nesfârşit de nenăscuţi.

la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiţi să ne agăţăm armele de ramurile unor copaci uscaţi.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârşită
şi să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereţi risipite.

ne repetăm minciunile la lumina unei speranţe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naşte din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A părăsit-o încă o frunză
Creanga tremură confuză
A fost ea neiubitoare
Simţind un sărut pe picioare

catren de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeta cu rotundu-i sân
Să aibă splendide picioare
Că pentr-un critic mai bătrân
Acestea sunt doar literare!...

catren de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O debutantă ca o floare
Ce face-un vers de modă nouă
Încurcă numai trei picioare,
Dar se descurcă, iar, cu două...

catren de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi muri cu pana-n mână...

Le iert nebunilor beţia şi rătăcirile în vis, dar n-am să pot ierta prostia şi ignoranţa şi de mi-s cuvintele neînţelese, răstălmăcite, ard pe rug toate poemele alese, din care lacrimi, azi, mai curg.
Voi vreţi să pun în vers minciuna, s-o preaslăvesc şi osanale să îi închin şi eu şi luna, când mi-au rămas braţele goale?
Prea orbi pentru-a vedea prin ceaţă, ca prin seninul vorbei mele, toţi neuronii vă îngheaţă şi aruncaţi cu pietre-n stele.
Şi orice gând, ce-abia se naşte în toamne cu poveri de moarte, îl transformaţi în armă albă, în ură şi poveri deşarte.
Nu-i vina mea, că geme ţara, eu vinovată sunt de vers, de-i siluită primăvara, investigaţi un univers, prea năclăit în răutate şi în scenarii de doi bani! Priviţi în stânga şi în dreapta, în ochi priviţi-i pe orfani!
Şi pe bătrâni ce-ascund durerea şi neajunsurile-n teamă şi nu-ndrăznesc măcar să plângă şi nu-ndrăznesc măcar să geamă.
Sătulă-i ţara de morminte, va evada dintre hotare şi vinovaţi vom fi cu toţii... Şi unde-i România Mare?
Călcaţi-mă şi în picioare, nu-mi pasă-n moarte, într-o rână, mă voi târî cu poezia şi adevărul într-o mână...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reconsiderare

În pădure, sub o frunză,
într-o zi de toamnă tristă,
tot scâncea o buburuză-
mare-artistă pointilistă.

Dimineaţa, când pictase
aripioare, la surori,
un picior i se-agăţase
în... parfumul unei flori!

Se zbătuse, disperată,
să îşi tragă picioruşul,
dându-şi seama, de îndată,
că nu-i mai ieşea urcuşul.

N-o durea piciorul lipsă,
însă, cu greu se târa,
derutată de-o eclipsă
ce lumina omora.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

am mers în repetate rânduri
prin locurile satului de vis
tărâmul parcă-i rupt din Paradis
să dăinuiască la mine în gânduri.

aud parcă şi-acum câinii cum latră
mă uitam cu jind la fiecare poartă
poveşti cu sătenii au intrat în soartă
cu mirosul proaspăt de pâine pe vatră.

mătuşa Ileana mă primea în curte
şi mă lăsa să mă urc în cireş
mă răsfăţam cu dulce gust în iureş
mi se păreau că orele sunt scurte.

prin grădini cu tufele de iasomie
îmi parfumam copilăria cu bucurie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor frugal

Cu siguranţă ne prefacem;
Amor ne este ineditul?!?
De la-nceput îi vrem sfârşitul
Şi jurământul îl desfacem!

Suntem într-o metamorfoză
Şi-apoteotic ne dorim;
Ţelul ne-atingem când minţim...
Mimăm credinţa, totu-i poză.

Mai bun, e tot mereu un altul
-Căci în fond suntem animale-
Ca la tv.; schimbăm canale...
E bun mai gros, mai lung, înaltul.

Ne căutăm simţiri profunde
-Cu clinciuri scurte, vii, în stern-
Şi ne-nşelăm într-un... modern;
Dorim amor oricând, oriunde!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

[...] Citeşte tot

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!