cetatea soroca

Noapte de lumină

noapte visată şi regăsită
printre seminţele timpului
învăluită în patimi cu aromă de opium
şi de poezie sângerândă precum amurgul
o astfel de noapte mă trezeşte
din aşternutul de himere
din visul pietrei ţărmului
din cetatea cu porumbei
rotindu-se prin Agora

într-o astfel de noapte
cresc ziduri de stele
tu îmi citeşti în palmă toată istoria
în ea sunt scrise caravanele
versetele străvechi
poemele de iubire
nopţile de amor
binecuvântarea sferelor

în palma mea tu îţi citeşti naşterea

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Beatrice Chesca (9 martie 2011)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pleci...

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preţ în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopţii.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porţii.

Să nu pleci, ochii mei nu mai ştiu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum ştii tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospăţul stelar amintiri
– Să nu uiţi, să nu uiţi să le dai trandafirii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbuciumată Basarabie

Atâtea zile scrise-au fost cu sânge,
În carnea ta, iubită Basarabie,
Pe trupul tău ce-au reuşit a-l frânge
Mulţi, când trecutu-l-au prin foc şi sabie.

Bugeacu-ngenuncheat de Semilună
Când dat a fost Imperiului ţarist,
Stăpânii ruşi au reuşit s-impună
Un trai amar, sărac, umil şi trist.

Cedat-au turci puşi pe căpătuială
Atunci şi ce n-avut-au niciodat',
Iar Domnul a văzut, făr' îndoială,
Cum glia doar din lacrimi s-a udat.

Călcată în picioare dintr-odată
De cei mai mari ai vremii-ai fost, cum ştii,
Făr' nicio vină, aspru condamnată,
Făr' niciun drept de-a te împotrivi!

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este Domnul?

Dragoste nepieritoare
Adevăr, Lumină, Soare
Creator de Univers
Al cuvântului scump vers
Luceafăr din Răsărit
Omul ce a pătimit
Izvorul ce dă iubire
Şi mult aşteptatul Mire.
E Stăpân al veşniciei
Părintele bucuriei
Îndurare şi Cuvânt
Cel mai mare şi mai sfânt
E izvor ce dă viaţă
Luceafăr de dimineaţă
Tată iubitor şi bun
Şi al florilor parfum.

E Stăpân al întregii lumi
Soarele din vârf de culmi
Far ce-i pus la mal de mare

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te dar...

Deşteaptă-te dar, înaintea trezirii
Departe de tot ce-ai visat,
Mai smulge-ţi din neant ţintuirea privirii
Şi vezi înspre ce-ai avansat;

Se apropie încet cetăţile serii
Cu turle de-adânc ce-n neant radiază
Şi drumu-i bâcsit de scaieţii tăcerii
Prin care cu spor se înnoptează.

Orele cresc, descrescând spre-o amiază
În care-şi topesc raţiunea,
Aurora adoarme şi seara lucrează,
Înspre zori ce-şi ascund acţiunea...

Cocoşi nu mai cântă, nimic nu contează,
În lungul uitatului mers,
O clipă cuprinde ce-o viaţă durează
Şi viaţa-i cuprinsul advers.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

«În mitologia noastră, ori mai exact spus, în mitosofia pelasgă > valahă cea dinspre şcolile "oralităţii culte" ale Daciei Zalmoxianismului, elementul Foc este personificat / simbolizat de Împăratul Roşu, în puterea sceptrului său lămurindu-se tot ceea ce ţine de Soare, de sânge, de rubin, de înrăzărire / fotoni, de fulger, de lavă, de lamură etc. ; dar a nu se pierde "din vedere" nici "mai tot" ceea ce-i rod al conlucrării dintre curtea-i piric-împărătească (avându-şi "centrul" în Carpaţii de Curbură, la "cetatea / dava Focului", Piroboridava-Dacia ‒ azi: Focşani-România) şi aulele celorlalte patru elemente ‒ Aer, Apă, Lemn şi Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (1) / 12 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 89).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune şaua pe grumazul spaţiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieţii.
Gloabele-şi dau aere de pur-sânge
şi nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci îşi tremură hipnotic umbra roşie.
Din cuibarul nopţii,
peste cetatea de sticlă şi oţel,
se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieţii,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe graniţa condiţiei umane;
între real şi virtual, tulburându-i liniştea.

"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ţi-ai scos armura, tu,
care ţi-ai dorit dintotdeauna gloria?"

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auziră boierii de una ca asta, se temură să nu le fi jucat iarăşi vrun renghi, şi de unde să nu fie aşa, se sculară, şi când văzură cum i-a poticălit ciobănaşul, se luară cu mâinile de păr. N-avură ce zice. Cu toate, unul din ei, care era şi mai semeţ, se otărî să se ţie de capul ciobănaşului, să nu-l lase să se sfinţească. Ciobănaşul însă îşi scoase calul din nomol şi, în învălmăşeală se strecură binişor, şi pe ici ţi-e drumul; plecă şi îi lăsă cu buzele umflate, cu braţele încrucişate şi fluierând a pagubă. Boierul cel semeţ şi neruşinat se luă după dânsul, îl ajunse, şi tot cu şoşele cu momele îmbla pe lângă el. După ce sosi la cetatea împărătească, ciobanul se înfăţişe şi el la împăratul ca să ghicească semnele fetei; dară boierul nu se dezlipea de lângă dânsul, nici cât ai da în cremene. Împăratul daca văzu pe cioban, dichisit, spălăţel, cu ţoalele curate pe dânsul şi cu mustăcioara mijindă, îi plăcu şi lui; mai ales că era şi mândru şi sta înfipt înaintea lui şi cu coraj, îl priimi deci să vie să ghicească. Înfăţişându-se înaintea sfatului împărătesc, unde se afla şi împăratul cu împărăteasa şi cu fata lor...

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc să te întreb...

Îndrăznesc să te-ntreb, de mâine cine sunt dacă florile mor,
Şi cui voi lăsa moştenire tăcerea acestei iubiri răvăşite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetăţile de la marginea mării de valuri mereu părăsite?

Aici pe pământul acesta arid sunt totuşi un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi şi catarge se rup în neştire,
Îndrăznesc să te-ntreb, cât de frumos poate fi un vis efemer
Şi cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?

Îndrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Întrebarile toate îşi vor găsi şi ele cândva un răspuns
De ce fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape,
De ce viaţa aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns?

Doamne şi câte întrebări mai sunt înca în lume,
Si cât de multe înca îndrăznesc să te întreb, dacă ai şti!
Unde este cetatea aceea atat de visata de mine,
Şi unde mai sunt eu ce atâta mă caut, şi nu mă mai pot găsi?

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (7 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!