+gheorghe +cr[ciun

Am conştiinţa...

Am conştiinţa vorbelor nerostite şi a faptelor
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa drumurilor şi căutărilor,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa primăverilor înverzite,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa trăirilor neţărmurite,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa gândurilor necuprinse,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa dorinţelor nestinse,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa iubirii supreme,
Pe care vreau s-o aştern în tipare eterne,
Dincolo de efemeritatea lucrurilor,
De curgerea inexorabilă a tuturor timpurilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (9 iulie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci aceiaşi erau salcâmii, cu bogate coroane, aliniaţi de-a lungul ambelor părţi ale drumului; acelaşi era grâul des, cu spicul auriu şi mare, prin care o mână nevăzută şi un capriciu de bun gust al naturii presărase aceleaşi albăstrele, mac roşu şi rochiţa rândunicii; aceleaşi erau casele izolate şi satele presărate la picioarele dealurilor; aceeaşi văpaie a soarelui de vară şi aceiaşi stâlpi de telegraf, pe care erau animate aceleaşi sârme de favorizare a convorbirilor la mari distanţe. Dar sufletele tinerilor se desfătau şi simţeau acea uşurare înaripată, ca după spovedanie. Şi totuşi, gardurile, zidurile, stâlpii de telegraf deţineau secretul unei noutăţi a anotimpului.

citat din Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri line de iubire

Alene coborând pe dealuri
Încet amurgul s-a lăsat
Nici apa nu şopteşte-n maluri
Şi-atâta linişte e-n sat.

În grabă una câte una
Făcliile nopţii s-aprind
În zare se vesteşte luna
Iar eu în braţe te cuprind...

Şi îmbătaţi de fericire
La piept strângându-te cu dor
Pe valuri line de iubire
Ne legănăm plutind uşor.

Nu ştim, e cânt sau poezie
Un freamăt dulce în frunziş
E noapte clară şi târzie
Căci timpul trece pe furiş.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Vai, ce urât mă regăsesc uneori,
crestând hârtia, ca pe-un crin bolnav,
cu unghiile lungi, cuprins de teamă...
Par în chiliile cu lespezi roase
uitatul alchimist târându-şi ghebul
şi barba de sub mucede arcade,
cerşindu-şi sieşi blestematul aur.
Cu strâmbe degete zvâcnind sub lampă,
şi proiectând peste perete umbra
cuvântului abia ivit pe filă,
duhul ţigării-l izgonesc, de-o clipă,
spre cărţi ce se subţie în tartaje...
Râzând, urlând, schimonosit aproape,
cu fiecare literă scurtez
a vârstei cale, şi-nnoptând îmi pare
că-mbătrânesc c-o literă mai mult,
că-s palid, şters şi, dureros, acelaşi.
Dar i-aţi privit pe-ndrăgostiţi? Sărutul
le schimbă, straniu, liniile feţei
şi-i face albi de spaime

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

90% din televiziune se interesează de viaţa vedetelor de carton. După anii '50, când comuniştii au luat puterea, nu s-a văzut aşa ceva. Ce să mai vorbesc de vremea monarhiei! Atunci, un savant era un savant, un profesor universitar era un profesor universitar. Acum, scuipi şi îi pui piedică profesorului pe culoare. În vremea noastră, la o personalitate cum era Paul Constantinescu sau Gheorghe Dumitrescu, care mi-a fost profesor de armonie, Ştefan Niculescu, ne uitam ca la dumnezei. Ne lipeam de zid ca timbrul de plic. Îmi sugeam burta ca să nu-i deranjez lui trecerea. Când trecea compozitorul prin faţa mea, eu eram ştampilă. Acum, studenţii se sărută pe scări în faţa profesorilor sau se mângâie pe la glezne. Am luat modelul american. Respirăm prin ei, mâncăm prin ei.

Gheorghe Zamfir în ziarul Adevărul (2 noiembrie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Culorile în trup, se fac oase dulci,
se face vin, zăpada iernii trecute,
ochii se fac pietre, buzele. singurătate,
cuvintele se fac tristeţe.
Sunt plin de umbre ca un observator galactic
lăsat în părăsire,
cu chei ruginind în stele. Din amintiri
îi ivesc pe bărbaţii care nu voi fi niciodată
şi din degete le simt cum cresc, vertebrele
unor femei cu piele de frunză.
Şi m-acopăr cu ploi şi cu pământul
atâta cât rămâne sub zborul păsărilor,
m-acopăr cu uitare,
dar în răstimpuri reînviez, limpede.
Fiecare rană căscată în mine
poate deveni un cuib util
pentru voi, cei care-mi locuiţi sângele...
Mă întorc în mine, în pleoapa despicată,
a observatorului năpădit de comete, prăfuit
de algele altor ţărmuri, mă întorc, palid,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul neîmpăcat

Mi-e sufletul şi azi neîmpăcat
C-aş fi dorit să vă mai văd odată
Pe tine dragă mamă-ntregul sat
Pe surioara mea, pe tine tată.

N-a fost să fie-aşa, destinul crud
Mi-a spulberat visările cu gloanţe
Şi simt răceala crivăţului nud
Ce mi-a secat izvorul de speranţe.

Prin pâcla morţii încă-i mai disting
Pe-ai noştri depărtându-se de mine
N-aş vrea, dar iată că, încet, mă sting.
-Primeşte-mi Doamne, sufletul la tine.

Deodată mă trezesc şi simt cum zbor
Peste câmpul ce geme de durere
Şi tot mai sus mă-nalţ şi mai uşor
Mi-e duhul fără trup şi mângâiere.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Burduşel (2008)
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea face parte din viaţă, domnii mei, însoţin­du-­ne cuminte în fiecare clipă încă de la venirea întâmplătoare pe lume, punând stăpânire pe noi pe nesimţite, şi atunci când bem, şi atunci când călărim vreo muiere focoasă ori bicicleta, ca Gheorghe, şi când suntem deznădăjduiţi, cu lacrimile şi­roind pe obrajii mai scofâlciţi sau mai întinşi, loviţi de vreun necaz, pe care bineînţeles că­-l socotim o pedeapsă nedreaptă, dar şi atunci când, din vreun motiv uşuratic, ne simţim fericiţi ca un dulău de măcelărie sătul. De dus, ne ducem cu toţii, s-­au dus şi Cezar şi Vespucci şi Antoniu şi Columb, doar n-­om rămâne felcerul şi cu mine, însă ocolim să vorbim despre asta, socotindu­-l mai degrabă un lucru care li se întâmplă doar altora, iar faptul că buna mea soţie se îngrijeşte încă de pe acum de liniştea mea de după, nu poate decât să mă mul­ţumească.

citat din romanul Livrescu de Mihail Soare (octombrie 2014)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!