vizita i.l. caragiale

Itaca

În vreme ce ridici velele pentru Itaca,
Speră să ai parte de un voiaj lung,
plin de aventuri şi de descoperiri.
Iar de Lestrygoni, de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios nu te teme:
nu-i vei întâlni pe drumurile tale
atâta vreme cât gândurile îţi sunt înalte şi încrezătoare,
cât un entuziasm tânăr şi năvalnic
îţi electrizează spiritul şi trupul.
Lestrygonii, Ciclopii,
Poseidon cel sălbatic nu-ţi vor ieşi în cale
decât dacă-i chemi tu în sufletul tău,
decât dacă sufletul tău îi aduce-n faţa ta.

Speră să ai parte de un voiaj lung.
Poate vor fi multe dimineţi când,
cu mare bucurie, cu tânără încântare,
vei intra în porturi pe care le vezi pentru prima oară;
poate te vei opri în colonii feniciene
să cumperi lucruri fine,

[...] Citeşte tot

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând ultim, de ursuleţ

Sunt obosit peste măsură de atâta vâlvă nestârnită,
că doar eram pierdut puţin, n-aveam –la vârsta neîmplinită
nici de un an- n-aveam idee, că vizită nu pot să fac
să văd şi eu umani umblând şi să le arăt... şi eu îi plac...
sau, nu mai ştiu, poate naiv crezusem că e ca-n pădure,
printre ai mei, ce ne adoram, adunam fragi, poamele, mure,
că-s parfumate şi, mâncam, ne iubeam toţi, că răbdători
nu ştim de răzbunări, de ură, nu ne atacăm... avem valori,
nu facem rău, de rău nu este, ne protejăm şi noi de moarte...
cum mama ne-a învăţat demult, când încă ne mai dădea lapte
şi ne ţinea la piept cu cald, ne mormăind din a sa viaţă;
cum este grea şi să fim buni, chiar mari... de vom derula aţă...

E crezul meu, de mic sălbatic, nevinovat, de ursuleţ
aşa, picat în agonie lovit de-un glonţ nicicum răzleţ
-dintre, ce nici nu mai văzusem, nu sunt încă ajuns isteţ-
de-un foc de puşcă descărcată, deşi eram speriat, naiv,
nu-mi propusesem, că nu ştiu, cum nu ştiu nici ce e motiv,
doar îndrumat de bun, ce-am simţ, lăsat aşa, intuitiv,
mă ştiind pur, fără de apărare, numai credul în aventură,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 octombrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graţia domniţei

Tânăra Domniţă a încălecat:
Pentru prima oară merge la vânat,
Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,
Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.
Tinerime-aleasă toţi voinici băieţi,
Intrarmaţi cu paloş, suliţi şi săgeţi,
Îi urmează veseli. Zgomotul e mare;
Cornul suflă-ntr-una la patru hotare.
Se începe goana. Tânăra copilă
Tremură de spaimă, tremură de milă,
Văzând că-mprejuru-i acea tinerime
Face-atâtea jertfe cu aşa cruzime.
Totdeun-un suflet c-al ei delicat
Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!
Pe când lăcrimează, iată că de-odată,
Din desiş, în faţă-i un cerb se arată,
Cu bogate coarne, cu pasul uşor,
Asudat de goană, cu ochi rugător,
Vine şi-ngenuchie l-ale ei picioare
Graţie imploră, ca să nu-l omoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A românilor mândrie,
E frumoasa Românie
Pe pământ la noi
Au căzut mulţi eroi.

Iarna, la munte ai plecat
Şi pe pârtie te-ai distrat
O frumoasă ţară,
Cum nu găsim afară.
 
Cu podişuri, câmpii, Carpaţi
Suntem aşa de bogaţi...
Avem păduri, viţă-de-vie
Şi totuşi ne zbatem în sărăcie.

Mereu ne petrecem vacanţa
Pe plajă, în Constanţa.
Noi o mare superbă avem
Păcat că nu o apreciem.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tare mă strânge blana asta de lup

mama nu ştia să cânte
doar atunci când plângea, părea că se roagă, dar blestema
blestema "nonsensul" de a-şi creşte singură copiii
blestema neavutul pentru care lupta în fiecare zi până la sânge
până când i se toceau unghiile pe mormântul care urma să-i curme fericirea

uite, chiar şi-n vremurile astea avansate, semănăm cu jupânii lui Caragiale
alţii cu figurile disperate ale lui Munch
că nu-şi pot imagina cum o pisică ar mânca stele
şi nici că profesorul şi-a lecţia din inerţie
sau din pricina salariului, că are omul obligaţiuni severe;
a copilului de-acasă care-l întreabă de dulciuri

deci alt "nonsens" venit din purgatoriul inocent al vieţii acesteia frumoase

că pân' la urmă tot în Pub te opreşti
să bei, să înjuri, să te desparţi de credinţa în God vreo 5 minute
să te holbezi peste umăr la tabloul din perete care ilustrează ceva din epoca renascentistă
să-ţi calculezi intrările şi veniturile pe luna asta de iarnă
de parcă nu ar fi fost de-ajuns că taxele au venit

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru şcoală, pluguşor

De curând s-a întâmplat,
Spiru Haret s-a sculat,
A încălecat pe-un cal
Şi-a pornit-o triumfal
Către şcoala românească,
Să-i ureze să-nflorească.
A plecat, să vezi matale,
Din Urbea lui Caragiale,
Pe la şcoli a poposit
Şi iată ce a rostit:

--Aho, dascăli, dăscăliţe,
Cu bundiţă şi altiţe,
Voi, în anul care vine,
Să o duceţi mult mai bine!
Să aveţi copii cuminţi,
Să stea-n bănci ca nişte sfinţi,
Să nu aibă corijenţe
Şi, desigur, nici absenţe.
Cartea s-o primească-n doză,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Jocul cu clipa (1995)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodia

Vânturi înalte-n noaptea aceea au desfrunzit rodiul.
Frunzele se depuseseră într-un cerc în jurul lui.
Kimiko a fost surprinsă când l-a văzut dimineaţa gol
şi era uimită de perfecţiunea cercului.
S-ar fi aşteptat ca vântul să împrăştie frunzele.
Rămăsese-o singură rodie-n pom, una foarte bună.
"Vino şi priveşte-o," şi-a strigat mama. "Aproape c-o uitasem."
Mama ei a aruncat o privire şi s-a întors în bucătărie.
Asta a făcut-o pe Kimiko să se gândească la singurătatea lor.
Rodia de dincolo de verandă părea şi ea singură şi uitată.
Două-trei săptămâni înainte, nepotul ei de şapte ani venise-n vizită
şi a observat îndată rodia. S-a căţărat în pom.
Kimiko se simţea un fel de martor al vieţii.
" E una mare acolo sus," a strigat ea de pe verandă.
"Da, dar dacă o culeg, nu mai pot coborî." Era adevărat.
Să cobori din pom cu rodii în mâini n-ar fi fost un lucru uşor.
Kimiko a zâmbit. Era un scump.
Înainte de-a intra în casă au uitat deja de rodie,
iar ea rămăsese uitată până azi.
Fructul era ascuns în frunziş. Acum se vedea clar pe ecranul cerului.

[...] Citeşte tot

poezie de Kawabata Yasunari, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza maura

În aer e lene… Amiază de vară.
pâclă greoaie de plină Sahară.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale,
Ce scuipă de turbă şi sânge şi bale,
Ahmet stă-ntre două geloase neveste:
Fatme - o minune, Biulbiul - o poveste!
Biulbiul este blondă, Fatme este brună;
O patimă oarbă şi alta nebună.
Ahmet simte bine că fierbe în ele
O ură cumplită, o ură de-acele

Ce lasă din treacăt în neagra lor cale
Ruine şi sânge şi moarte şi jale.
Sunt două extreme, sunt două-antiteze…
Pornirea vrăjmaşe, el vrea s-o calmeze:
“Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet!
Pe stele şi lună! (răcneşte Ahmet
Ş-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc!
Mergi!”
“Nu vreau!!”

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger violat

Creioane colorate aruncate la coşul de gunoi
urâte desene negre împrăştiate pe duşumea,
copila tremura de parcă ar fi văzut un strigoi
şi-un nod gordian de lacrimi amare vocea-i sufoca.
Vino copilă în braţele-mi calde, nu mă-ndepărta...
Să-ţi iau durerea toată, să te-nalţ aş vrea,
căci tu eşti carne din carnea mea.
Ce demon al nopţii făptura ţi-a cuprins
şi aripile fragede cu-atâta durere ţi-au frânt?
Ale mele aripi să le dividem dinadins,
pe locul liber să plantăm răşină-de pământ
tristeţe şi durere să aruncăm în zenit
şi-n bucurie să învăţăm din nou să zburăm...
Deşi peste mine gândul se-aşază troenit,
de la soare-răsare raze de aur cu nesaţ să furăm.
Copila mea, stai liniştită, vreau doar să-ţi schimb hăinuţele...
Nici o vrăjitoare ori vreun monstru nu te vor mai atinge
căci magul o vrajă a făcut şi pe vecie i-a închis în temniţele
castelului pierdut în negură de timp... Nu mai plânge,
lângă tine e acum un înger păzitor ce te va proteja

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!