suntem doua libertai

Bolnavă de misconcepţii

ne supunem nehotărârii.
ne aruncăm în abisuri paralele,
în linii curbe, desfrânate-
o călătorie a neajunsului.
noi suntem roţile târâte pe şine obosite,
noi suntem mecanica şi legea anti-atracţiei.
tu rămâi oare antitotalul din dragostea mea?

it depends on who i'm gonna be tomorrow.

poezie de Iulia Ivancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă de gând

Carte de aur fără cuvinte
Ceasul tăcerii o ia înainte

Ritmuri de noapte, lanţuri de lună
Lumile toate iaduri înstrună

Suntem doar o undă, suntem doar un rol
Iar tâmpla lentorii bate în gol

poezie de Valeriu Stancu din volumul de versuri Răstignirea pelerinului (2017)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru El

Deşi noi toţi îi suntem fraţi
Şi toţi îl ascultăm la fel -
Noi nu-i suntem decât argaţi,
Căci l-am ales stăpân pe El!...

Dar Eu, cum nu-i pot fi argat -
Deşi noi toţi suntem la fel -
De şorţul alb m-am dezbrăcat
Şi n-am mai ascultat de El...

Dar azi, când simt că se cuvine
Ca toţi să-l ascultăm la fel -
Deşi m-ascult numai pe mine,
Eu nu m-ascult decât prin El!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, nr. 6 (iunie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am plâns...

Şi-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Eu i-am făcut din roze diademe,
Dar amintirea-i tot ce mi-a rămas.

Cu giulgi brodat cu aurul divin
Şi chiparoase, l-am împodobit,
Dar existenţa lui îmi dă fiori,
Purtându-mă spre minus infinit...

Pentu atâtea-n lume suferim...
Destin nedrept, durerea ne-nconjoară,
La toate câte sunt, cum ţinem piept?!
Curge spre cer o lacrimă amară...

Îngenunchem la late veşnicii...
Nu suntem prunci.... Nu suntem nici profeţi...
Un pumn de oase, poate, într-o zi,
Deplânse de mai marii înţelepţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două ţigări

Pe cer trec nori
Şi nişte ciori
Vestesc ninsori

În viaţa mea
O clipă grea
Să treacă vrea

Un dor şi-un foc
O ţin pe loc
Nu vor deloc

Să plec să treci
Să trec să pleci
Să ningem deci

Şi albi să fim
Să nu mai ştim
Că ne iubim

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu (8 decembrie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Love story

Chiar dacă
În a lor căsnicie
De două ori
S-au luat
La bătaie,
Se spune
Că au avut
Cea mai
Frumoasă
Poveste
De dragoste,
Dintre cele
Două... războaie!

poezie de Iulian Bostan din suplimentul de umor "Buzunar"
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perechi neperechi

Perechea mea, pereche ta, pereche lor,
Aproape toată lumea e pereche,
Suntem perechi pe când perechile ne mor
Şi sufletul rămâne nepereche.

Da, sufletul, iubite partener,
Dacă suntem pereche de cine mi-este dor?
Deşi suntem perechi, perechile ne cer,
Perechea mea, pereche ta, perechea lor.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (4 mai 1998)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mere

Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roşii şi frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înfloreşte într-o glastră.

Mă uit la ele cu mare bucurie
Şi vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Şi cu ele toamna cea frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (2 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără rest

Micuţ cât o alună,
Mare cât un uriaş,
Toţi suntem la fel de mari
Când stingem lumina-înainte de culcare.
Bogat cât şapte ţari,
Sărac cât un păduche
Toţi suntem de-o mamă
Când stingem lumina-înainte de culcare.

Roşcat, negru sau portocaliu,
Alb sau galben ca o lumânare,
Toţi suntem aidoma
Când stingem lumina-înainte de culcare.
Poate că cea mai bună cale
Să împăcăm pe fiecare
Ar fi ca Dumnezeu să stingă lumina
Şi să ne trimită la culcare!

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!