petre+tutea+am+facut

Gânduri

Mă las în voia gândurilor
Şi nu se ştie unde ajung...
Sentimente-mi frâng
aorte rebele,
măsuri bătute în surdină...

Percepe cântec trist,
frumos...
Este un anotimp ploios!

Prin vene-mi scurg
tot gândurile din amurg,
Şi unde-ajung?!!!

Probabil într-un alt amurg...

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa este aproape trăită

când viaţa este aproape trăită
şi frunzele presimt că se-apropie-un dezastru,
rândunica are multe de făcut, ea care tocmai închide
un zbor în albastru;

până când iubirea îşi va fi şters toate lacrimile
vor trece poate
milioane de ani, milioane cheltuite şi duse
(în vreme ce albinele moţăie pe florile de mac
de-un roşu întunecat, amurg alunecând în noapte;

toate s-au făcut şi s-au spus, şi
sub iarbă
se-odihneşte capul ei,
lângă stejari seculari şi trandafiri –
împăcat în sineşi).

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi ninge pentru prima oara.
Din fulgi m-am impletit,
Si ma strapunge, radiind lumina,
Racoarea trupului cernit.

Mi-aplec sarut topit.
Conturul buzelor, e urma drumului parcurs.
Azi n-am sa platesc portia de vama,
Nu mai exista frica, teama.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Vecina de lângă casă
niciodată nu te lasă,
nici afară, nici în ploaie
că sufletul i se moaie,
nici în ploaie, nici afară,
că nu este prima oară...
N-o ignora pe vecină,
nu te duce la străină,
nu-ţi mai încerca norocul,
păstrează-i vecinei locul!
Ştii că drumul cel mai scurt
este drumul cunoscut,
de ce zgânderi tu pricina
când aproape ţi-e vecina?
Ea observă tot ce faci,
iar de-o-nşeli te bagă-n draci,
te blestemă şi descântă
de toţi dracii te frământă
din creştet până-n călcâie
şi numai ea te mângâie

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-a-nchis în sine...

Trec prin chinuri şi blesteme mă înjunghie satanic,
Răscolesc prin mine, Doamne, nu găsesc niciun cuvânt,
Să-l aşez pe răni de ploaie, mă scufund ca un Titanic,
Muşcă iadul flori din mine şi le-ngroapă sub pământ.

Nu-mi descântă vrăjitorii.'S mai nebuni decât nebunii,
Rupând vraja de pe lună în bucăţi de relativ.
Cum să-i pese de iubire pietrei din coroana lunii,
Când nu ştiu să-i cos lumina nici pe frunte, nici pe tiv?

Şi-a făcut zădărnicia cuib în ruga din altare,
Evanghelia-n amvoane se târăşte printre şerpi,
În vecernii nu se-aprinde, încă, nicio lumânare
Şi mi-s îngerii, de raiuri şi de zboruri, astăzi, sterpi.

Dumnezeu s-a-nchis în sine, scrie poezii pe sânge
Şi le-aruncă-n patru vânturi, plouă roşu şi candid;
Orbu-n umbre de-ntuneric, le ascunde şi le strânge,
Anulând cu doar o clipă, înc-un act de suicid.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra

avea semnătură electronică securizată
şi trei iezi modificaţi
genetic care visau cifra zero
nu mâncau iarba era de fumat
înainte se temeau de lup
acum vânau lupi visând planuri
tactice şi capre şi iarbă
capra noastră comună purta bijuterii
făcea yoga şi era zen
de dimineaţă până seara
când făcea chiolhanuri
vorbea despre capra neagră zburătoare
mitul cifrei unu
unu la făcut pe doi
exact ca-n taoism
înainte nu a fost nimic
nici măcar zero nu era
capra luase imaginea apei
ca simbol al con
secvenţei

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a făcut dimineaţă, zise orbul

S-a făcut dimineaţă, zise orbul,
să zburăm, se entuziasmează ologul,
m-am împuşcat cu un bob de strugure,
mările au secat, creierul aleargă prin spaţii,
am murit de multe ori, ofer trupul meu hienelor,
simt mâna blândă a mamei, nu plânge, copile,
visez? Nu înţeleg nimic, spune matematicianul,
endoscopia se face la cap, l-ai cunoscut pe Yeti?
Eşti mare, eşti tare, lasă astrele în pace,
fii mai augmentativ, te mănâncă păduchii de junglă,
mai stăm puţin la aparate şi expirăm elegant.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, toamnă-n versul meu de dor!

Hai la o cafea şi o ţigară, te invit în pauza de masă,
ţi-o fi frig şi ţie pe afară şi la mine este cald în casă...
Instruieşte-ţi ucenicii-n grabă, lasă-le în scris ce-au de făcut,
şi îngăduie-ţi răgaz şi cine-ntreabă, unde ai plecat şi-ai dispărut,
Spune-le că-ai obosit de vânturi şi de frunze sub schije de ploi
şi că vrei să stai un pic pe gânduri şi să scrii o poezie-n doi...
Eu cu harul şi cuvântu-n palme, tu cu un decor mirobolant,
să-mi îmbraci o poezie-n calme, ruginii straie de diamant...
Şi de-ţi place versul meu de brumă, ia-l cu tine, iernii să i-l dai,
când va ninge peste noi cu spumă şi colinde vor cădea din rai...
Şi pentru că pleci curând din versuri, te înscriu într-un album să-mi fii,
toamna mea din alte universuri, amintirea clipelor zglobii,
Când mi-ai dăruit iubire nesperată într-un vinicer cu must şi vin...
eu te-aştept la mine şi-altădată, ca din neiubire să-mi revin...
Şi-apoi, prea semănăm noi două cu dezolanţă şi tristeţi,
la tine bate vânt şi plouă, la mine sumbre dimineţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul iubirii

Iată din ce-i făcut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altădată,
e murmurul pierdutelor săruturi ale marilor iubiri
sunt strigătele de iubire a muritorilor ce-i violară zeii.
E bărbăţia fabuloşilor eroi sculată precum
tunuri antiaeriene
E preţiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
şi imnul biruinţei pe care-ntâiele raze de soare
pe Memnon nemişcatu' să cânte l-au făcut
e ţipătul Sabinelor răpite
Şi ţipetele de feline-n junglă
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul mării frumuseţii dându-şi viaţa
e cântecul de dragoste al lumii.

poezie clasică de Guillaume Apollinaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina de fabricat vise

Sunt uneori o maşină ciudată
Peste hărţile lumii plâng în neştire
Mă devoră, doamnă, păsări-amintire
Cu ochii aprinşi ca o torţă uitată.

Undeva, departe, morile de vânt
Ne-au măcinat clipele toate
Arde lumina e eternitate
Preschimbându-mă în Cuvânt.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!