de-a lungul timpului

Ne jucăm de-a viaţă

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna
Si ne făurim doar vise,
Dar cărarea noastră-i una
Restul toate sunt închise.

Doruri dulci cântate-n stanţe,
Vise pline de-nţelesuri,
Ne-amăgesc, ne dau speranţe,
Şi le punem în eresuri.

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna,
Şi nu ştim ce e cu noi,
De-a iubirea şi de-a ura,
Înotând prin vânt şi ploi.

Asteptăm timpuri mai bune,
Tot sperând şi tot sperând,
Doar seranţa nu ne moare
Şi murim cu ea în gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sfântul Valentin

Nu un trandafir roşu sau o inimă catifelată –

Îţi dăruiesc o ceapă.
O lună învelită-n hârtie maronie.
Ea promite lumină,
ca o iubire care, cu delicateţe, se dezbracă.

Aici şi acum.
Te va orbi şi te va face să plângi cu lacrimi
ca o iubită.
Va deplasa reflecţia ta
într-o fotografie clătinată a durerii.

Încerc să fiu onestă.

Nu o carte poştală drăguţă sau o peţitoare.

Îţi dăruiesc o ceapă.
Sărutul ei înverşunat va rămâne pe buzele tale,
aidoma nouă,

[...] Citeşte tot

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de graţie

Starea de graţie
vine şi trece,
stânga e tulbure,
dreapta e rece.

Zestre ilogică
şi totuşi zestre
ca din noi înşine
două ferestre.

Judec grăbitele
clipe de faţă
cu darul timpului
de-o altă viaţă.

Starea de graţie
iarăşi nu vine
şi poeziile
îmi sunt senine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Caut interlocutor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu oglindă

La sânul vremii clipa-i blândă-n frică
umblând cu rana-n umbre şi deschisă
ca o corolă ce s-o-ndupleci zisă
când adevăruri muşcă, ne urzică.

Dar gândul, de nimic, de cuget clisă
nu ne abate-n glia ce-i amică
a timpului ce chinul cărnii strică
de cântă-n tine lebăda promisă.

Infern de muzici de tăceri se-aude
interioara pasăre de-a isprăvit
cu toate-n duh a lutului tău trude.

În ochi de Dumnezeu de te-ai privit
şi oglindindu-te acolo,-s nude
de rugăciuni tristeţi ce-au istovit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Freddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de idilă

mă dezlăcrimez să pot fugi mai uşor
prin lună după fluturii insomniaci.
spaţiilor chiar destul de abordabil sunt,
de când în mână se joacă timpul de-a copilăria.

mă tăvălesc fără scăpare de succes
de-a lungul cuvintelor tale
pe palete de întrebări neajunse de sens.
curaj nedoborât acum pot fi
găsindu-te în buza deschisă visului meu
pe un petic uitat de moarte.

candela se dezaripează -
constelaţii de zulufi pe cearşaf
ultimul gând zburdă prin foşnet de porţelan,
pe un drum ce nu ştie să aibă capăt.
sărutul îl dau jos dintr-o batistă ascuns
şi cu sferele din vârf de degete
îţi tulbur celulele toate.
o poftă zburdă prin ochii tăi aproape închişi neteferi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele duminici de iarnă

Tatăl meu se trezea devreme, chiar şi duminica,
şi se îmbrăca în frigul bleumarin al dimineţii,
apoi, cu mâinile asprite de intemperiile vremii, care mâini,
din pricina muncii de-a lungul săptămânii, dureau,
făcea focul în casă. Nimeni nu i-a mulţumit vreodată.
Mă trezeam auzind scârţâitul gerului.
Când încăperile erau deja încălzite, el ne striga,
şi, fără grabă, începeam să mă îmbrac,
încă temător de răutatea insistentă a acelei case;
îi vorbeam cu indiferenţă,
lui, care alungase frigul din casă
şi-mi lustruise, de asemenea, pantofii.
Ce ştiam eu, ce ştiam eu
despre iubirea austeră sau despre birourile neprietenoase?

poezie de Robert Hayden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

[...] Citeşte tot

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţia de culori

Oferim luminii vis,
Pe morminte veşnic plouă,
Cresc ciulinii neputinţei
Pentru coasa cea mai nouă.

Toamna îşi numără vina,
Vina de-a trece în ceaţă
Tot ce în noroi e nufăr,
Tot ce-n lume este viaţă.

Trec prin trup inelul sorţii,
Pun în suflet vânt, zvâcnire
Şi mă-nalţ pe munţi cu soare
Să am pâine-n pomenire.

Vinul timpului îl soarbe
Zeul ce-a urcat în nori
Trandafirii de mătase
În beţia de culori.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul mătăsii către Samarkand (Poem #509)

HASSAN:
E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopote bat adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

ISHAK:
Noi nu călătorim pentru brocarturi, mirodenii, mosc;
Ni-s inimile-atrase de vântul fierbinte şi nomad
Din setea de-a afla ce doar puţini aleşi cunosc –
De-aceea am luat Drumul Mătăsii către Samarkand.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Deschide poarta, străjer al nopţii cu-aromă de curmal!
STRĂJERUL:
Ho, călători, deschid, dar pentru ce ţinut mai blând, mai cald,
Părăsiţi oraşul plăcerilor sub luna de opal?
NEGUSTORII ( într-un glas):
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!
(Caravana iese pe poartă)

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!