zestre

Fiicei mele, căsătorindu-se şi intrând în familia Yang

Am avut toată ziua inima grea,
Pentru că trebuie să pleci atât de departe.
Căsătoria unei fete, departe de părinţii ei,
Este lansarea unei bărcuţe pe un fluviu imens.
... Erai foarte mică atunci când a murit mama ta,
De aceea am fost deosebit de blând cu tine.
Sora ta mai mare ţi-a purtat de grijă,
Iar acum plângeţi împreună şi nu vă puteţi despărţi.
Asta îmi face mâhnirea şi mai amară,
Deşi este normal ca tu să pleci.
... Neavând din copilărie mamă să te îndrume,
Cum vei şti să-ţi onorezi mama soacră?
Sunt o familie excelentă; vor fi drăguţi cu tine,
Îţi vor ierta greşelile.
Cum familia noastră este atât de curată şi de săracă,
Nu le vei putea oferi zestre pe măsură.
Fii linişită şi respectuoasă, aşa cum trebuie să fie o femeie,
Îngrijită la vorbă şi la aspect, atentă la exemplele bune.
... Înainte de amiază ne despărţim,
Nu se ştie pentru câtă vreme...

[...] Citeşte tot

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tempora...

Câtă valoare am cunoscut
Câtă cinste, cultură
Şi cât de patriot şi eu am fost,
Mai sunt...
Pe timpul când n-a fost numai avut,
Nu se vorbea-n doi bobi pe arătură,
Biserica nu era doar zi de post
Şi era vorba... un cuvânt!

Ah, ce ruşine aveam,
Roşeam adese
La văz de-o fată ca o floare,
Tot timidă, fină,
Sau pentr-o notă proastă, dacă luam...
Când mama, pentru soră, pregătise zestre
Şi vizita la rude era sărbătoare...
Şi nici maşina nu era... străină!

Toceam s-ajung mai sus,
C-aşa doreau şi-ai mei,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Miroasă iarba pătulită a sinziană ş-a sulcină,
Miroasă dulce, cum miroasă un aşternut păstrat de zestre;
Şi-n mine, cînd e întunerec şi cînd se face iar lumină,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.

În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munţi în cladă,
Şi vîntu-i bălsămat şi dînsul ca o năframă cînd o scuturi;
Purcede-un cînt din creangă-n creangă ş-un susur blînd din mladă-n mladă,
Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi.

Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, mişcat-alene,
Pe somnul tău ş-alintă-n aer gingaşa ei apărătoare.
La vîrsta ta tihnit e somnul, şi ochii-adorm curînd sub gene
Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare.

Tu dormi, şi eu visez pe gînduri, că trec şi zilele de vară
Şi că la anul, poate, fruntea ce-acum aşa de blînd ţi-o razimi
De braţul meu, n-o s-o mai razimi, şi gîndul ăsta mă omoară,
Că drag mi-i sînul tău cel dulce şi alb ca miezul unei azimi…

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ajunse şi găsi pe toţi ai lor adunaţi la tatăl său, începu să le povestească şiretenia celor ce i se întâmplase. Când ajunse să le spuie că a zis broaştei: "Tu să fii logodnica mea", toţi se umflară de râs deodată şi începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri şi cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, şi-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură şi înghiţi ruşinea ce-i făcură fraţii înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, îşi zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la logodnica sa. Iară împăratul puse de împodobi palatul şi cetatea cât se putu mai frumos, ca să-şi priimească nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare, ostaşii se gătiră ca de alai, până şi copiii se veseleau de veselia împăratului. Veniră unul după altul feciorii cei mai mari ai împăratului cu logodnicele lor. Ce e drept, şi ele erau frumoase, hainele pare că le erau turnate pe dânsele. Fiecare îşi adusese zestre însemnată: robi, cai, căruţe ferecate; şi le priimise împăratul cum se cuvine împăraţilor şi fiilor de împăraţi.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă femeie

Am întâlnit, în unica mea zi din viaţă,
cea mai frumoasă femeie din lume;
nu are nume, nu are casă, nu deţine avere,
doar o privire care descumpăneşte stelele.
Mi-a adus în unicul meu sălaş, pe care numai eu îl locuiesc, o mare fereastră
prin care lumea se uită cu mirare la mine,
această necontenită stare
recunoscută ca unica mea zestre.

Mă scald în tăul luminii cu ea împreună,
necurmat,
culeg de pe marginea necuprinsă
câte o scânteie care fulgeră prin a hăului foc;
colind nevindecatele tristeţi şi extazuri
ce s-au rătăcit peste neînvinsa mea sarcină
şi, ca într-un carusel nestăpânit,
mă rostogolesc.

Am întâlnit în singura mea viaţă
o femeie ca o peniţă de scris -

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un pas mai aproape de cer

Pământul – îşi ia cu regularitate înapoi –
tot ce din trupu-i a fost zămislit:
cocioabe, palate, zgârie nori –
şi nu în această ordine...
şi lutul celor care...
cu mână vrednica – le-au ridicat –
spre a fi cu un pas...
mai aproape de cer.

Naivă şi zadarnică trudă!
Cerul este atât de înşelător!
Undeva... la orizont – pare – că se uneşte
cu Pământul.
Acolo, toate visele prind aripi
şi pot zbura – spre slava împlinirii!

Darnic şi rodnic este Pământul
pe care-l strivim făra urmă de resentiment...
cu tot ce ne stă în putere şi putinţă:
piciorul încălţat cu opinci

[...] Citeşte tot

poezie de Valery Becart
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi...

Un ochi...
Ce exprimă diverse-nţelesuri
Vă explic eu acum în câteva versuri...

Un ochi poa' să-nsemne organ de vedere,
Observă, transmite şi inima-i cere;
Să fie un spaţiu ca nişte ferestre
Pe unde drumeţu-ţi pândeşte la zestre;
Un cadru de apă, stătută cu broaşte,
Unde trupuri fierbinţi vin să se-mproaşte;
Un ochi e-o verigă, un laţ sub bărbie,
În fire-mpletite, e borta din ie;
Un sclipăt la capăt când eşti dat uitării,
Un cerc între fiare când dai foc mâncării,
Mâncare din coajă de galinacee,
O sticlă ce vede prin Calea Lactee;...

De-ţi curge prin venă curajul angro
Poate fi mâncăria din ochiul maro...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 iulie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ştie

mama ştie că sunt mai frumoasă când iubesc
de aceea hrăneşte păsările de la ultimul etajul al babilonului ei
aici toate tablourile au geometria mea
urmele paşilor copilăriei se mai văd pe covoarele persane
în colţurile casei a ascuns hohotele mele de râs
şi icoana chipului ei
biblioteca e plină cu poveşti
pe un raft de lemn de trandafir
cărţile mele
îmbrăcate în busuioc

mai sunt doar puţine momente până să se îmbarce în
zepelinul acela cu care toţi oamenii pleacă
spre lumea firelor de iarbă
dar ea ţine morţiş să-mi spună că sunt frumoasă

mama ştie că sunt fericită când iubesc caută în lada de zestre
rochia de mireasă
mi-o pune pe umeri să prind zborul îngerilor
mâinile îi tremură când îmi răsfoieşte cărţile

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Meravei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul ...

Când Prometeu a furat focul
Cercându-şi cu zeii norocul,
Plăti tribut, mai tot ficatul,
La vulturii din tot înaltul.
Căci zeii, nemiloşi din fire,
L-au pedepsit a uneltire,
Lăsându-l pradă, strâns în lanţuri,
Ca vulturi să-şi înfrupte clonţuri.
Dus pe pământ, de când se ştie,
Poartă speranţă şi pustie,
Tăciuni, cărbuni, forţă deplină;
E fulger, trăznet şi lumină.
Din putregaiuri şi din iască,
Flăcări hulpave gura căscă
Şi pârjolesc cu nepăsare
Pădure, mirişte, hambare.
Mistuie-ncet tot putregaiul;
Scântei sar, zgândărind vătraiul,
Sau ard mocnite pe jăratec,
Trosnind însufleţit, sălbatec.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!