sai

Răul cotidian

Spunea odată filozoful că omul e un animal,
Ce are-o zestre specială, el poate fi raţional.
Dar orice animal trăieşte atât cât vrea să-şi dea silinţa,
Nu ştie ce e ierarhia şi nu cunoaşte umilinţa.
El nu-şi transformă în supuşi surate sau cofraţi de-ai săi,
Mizeria îi e străină, e clară legea între ei.
Fiinţ-aceasta rafinată, numită om - frumos cuvânt -
A inventat erarhizarea şi exploatarea pe pământ.
Da! Cel mai tare roade tot, râvneste osul cel mai mare
Şi nu contează pe câţi calcă, grumazul lor pe el nu-l doare.
Mizeria care se-ntinde ca putregaiul într-un pom,
A prins ca o cangrena viaţa, a compromis specia om.
Şi chiar dacă îi stă-n putere să vindece această boală,
El vezi, preferă să distrugă, doboară zece, el - se scoală.
Mizeria transformă tot, devine viaţa prea ceţoasă,
Fantomă este bietul om şi existenţa lui hidoasă.
Când feţe pline de paloare, de-amar tot trag făr'de măsură,
Mizeria schimonoseşte, sădeşte-n om prea multă ură.
Paloarea feţelor, să ştiţi, în două este împărţită:
Aristocratica paloare – cea snoabă şi înavuţită

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolic

Îmi caut pereche pe drumuri parcurse, pe străzi, pe alei, pe înguste poteci,
S-adulmec o urmă de paşi ce-am păşit şi nu regăsesc decât pietrele reci,
Ce nu scot o vorbă, nu-s poze de-albume şi multe-s la fel, asfalt cubic 'ntr-o rână
Şi, altele-s duse demult, îngropate pe veci să astupe din gropi, azvârlite de-o mână.

Şi ochiul mă îmbie, întors înspre creştet, turnându-mi din rolă imagini neşterse
Pe-aceleaşi alei zi de zi răscolite, bătute de gânduri prietene, adverse,
Cu suflet de mână, sau pus peste umăr de-amic ori iubită, gol, plin de emoţii...
Dar parcă mereu însoţit de mistere, speranţe, ce ani mi-au furat, precum hoţii.

Privirea îmi fuge ca prinsă de friguri pe casele vechi, unde am stat chiriaş
Oraşului gazdă de nou absolvent, plimbându-se floare, de dor pătimaş...
Dar nu regăsesc nici culorile şterse, tencuiala-n patină, vechi cadre-ferestre
Şi nimeni nu iese să pot da salut, să-mi spună de-ai săi, de-a dat fetei de zestre...

Prietenii vechi nu mai ies la plimbare, la şpriţ, la friptură, o cafea, stau mofluzi
Vorbind de nepoţi, se sfiind de amintiri, să bea un pahar, parcă-s iar copii cruzi
Şi amor de-altădată, fugare idile, nu mai sunt numai zâmbet, duc sacoşele pline...
Mă întorc în parcare, mai singur şi-n gând, am lacrima în colţ, parcă a plânge îmi vine...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna străină

Aş vrea să plec, din iarna cea străină,
Dar sunt întemniţat în lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată te înhaţă.

Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscol am în suflet şi nerostit cuvânt.

Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid, cu gândul la visare,
Mă rog cu umilinţă să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura la cuibul meu din zare.

Purtat de înger, sunt în ajun acasă,
Miroase-a cozonaci şi-a cetină din munte
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecele şi pisica

Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum că domnul Raton îndată s-a gândit
Să o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?

Binele şoricesc cât de mult îl doresc
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.

[...] Citeşte tot

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când străjerul a văzut lumina

Iarnă, vară... străjerul stătea de veghe sus,
pe acoperişul palatului lui Atreus.
Acum, iată, el aduce veşti bune. A văzut focul aprins
pe piscul din depărtare şi-i fericit; corvoada lui a luat sfârşit:
nu-i uşor să stai acolo zi şi noapte în frig şi-n arşiţă,
aşteptând lumina focului
de pe vârful muntelui Arachnaion.
Acum a apărut îndelung aşteptatul semnal. Totuşi, când vine,
fericirea aduce mai puţină bucurie decât şi-ar imagina cineva.

Oricum, am câştigat mult: ne-am eliberat
de speranţă şi de aşteptare. Multe lucruri se vor mai întâmpla
casei Atrizilor: nu trebuie să fii un mare înţelept
pentru a ghici asta acum, când străjerul a văzut lumina.
Aşa că să nu exagerăm.
Lumina este bună; şi cei care vin sunt buni,
cuvintele şi acţiunile lor sunt şi ele bune.
Avem motive să credem că totul va decurge bine.
Iar Argosul se poate descurca şi fără neamul Atrizilor.
Vechile familii nu-s veşnice.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră cu mahmureala

Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala
cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe
şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel
cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec
şi i-ai prezentat carnea cu toate cutumele ei
sau cum a renăscut el atunci când a descoperit poezia autentică
pe care cu toţii o caută
arhivată în palmele brăzdate de încercări ale bunicilor săi.
Cum striga el în ziua aceea din toate moleculele
de îi simţeai intensitatea vorbelor până pe măduva spinării:
Există unde care continuă mult după ce noi devenim tăcere.
Există ceva dincolo de orice suprafaţă!
Există, există, există....
Începi să vezi totul cu un binoclu cand te cuprinde starea aceasta
şi nu înţelegi de ce alţi oameni spun că Gabriel suferă de depresie şi de ce îi ocolesc pragul
când el nu face altceva decât să picteze în cuvinte tavanele unor biserici imaginare
şi ţi se face dor de acela care erai când locuiai în aceeaşi umbră cu el.
Cum vorbea el cu acela răstignit pe cruce prin toate tăcerile.
Cum vedea el în orice angoasă o auroră boreală.
Cum credea el că tot ceea ce este măsurabil este confecţionat din confetii.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Şi seminţele Iubirii printre ei le-a semănat.

Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristeţe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câştigat.
Ambiţia şi vanitatea,
Invidia şi gelozia,
Nerăbdarea, nemulţumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Şi înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere şi putere se luptau.

[...] Citeşte tot

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta...
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie...
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră...

Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă...
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete...

Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă...
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă...

Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei...

[...] Citeşte tot

poezie de Pamela Redmond Satran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealul

Unde sunt Elmer, Herman, Bert, Tom şi Charley,
Cel slab de înger, cel cu braţul puternic, clownul, beţivanul, luptătorul?
Toţi, toţi dorm pe deal.

Unul a murit de febră,
Unul a ars într-o mină,
Unul a fost ucis într-o încăierare,
Unul s-a stins la închisoare,
Unul a căzut de pe un pod, trudind pentru copii şi soţie
Toţi, toţi dorm, dorm, dorm pe deal.

Unde sunt Ella, Kate, Mag, Lizzie şi Edith,
Inima blândă, sufletul simplu, cea zgomotoasă, cea mândră, cea fericită...?
Toate, toate dorm pe deal.

Una a murit într-o naştere ruşinoasă,
Una din nefericire în dragoste,
Una în mâinile unei brute într-n bordel,
Una din mândrie frântă căutând să împlinească chemarea inimii;
Una după o viaţă în depărtatele Londra şi Paris.

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!