puternic firav

Eşti sufletul ce locuieşte în inima mea

Eşti sufletul ce locuieşte în inima mea
Cu toată cenuşa amintirii senine,
Ridic paginile timpului pe raze de stea
Să fiu în poezii alături de tine.

Promit că voi trece-n petale de flori
Sărutul cel dulce din buze de îngeri,
Mierea din vorbe va prinde culori
Pe valea rămasă în ecouri de plângeri.

Mărturisim cititul în ochi de curcubeu,
Culorile fac din iubire însemn de coperte,
Legile sunt sâmburi pe frunte de zeu,
Lacrimile lumii sunt bătute de sete.

Am venit pe lume firav dar grăbit,
Vântul iubirii m-a vâslit către tine
Ca să locuieşti în inima mea înmiit
Pe pagini de timp, în visuri senine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta

Un miracol unic inima ta
are propria ei viaţă tainică
sălbatică
nestăpânită
bate în ritmul ei puternic
de bărbat vanitos
stârneşte vii şi morţi
îi seduce
cu generozitatea ei
se plictiseşte de toţi
şi fuge
se ascunde sub o stea de mare
să nu poată fi găsită
apoi se aruncă în toate braţele
nu ascultă respiraţia universului
nu ascultă de nimeni
inima ta respiră prin mine.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo, lângă scalde, e o fabrică de hârtie
Şi vaste grădini, parcuri verzi, foşnitoare,
Pe râul Moscova există şi o mondo-vorbărie
Cu creste de odihnă, cultură şi ape neminerale.

Astă birocraţie fluvială slabă de piept, cât şapte,
Plicticoşi-neplicticoşi, ca halvaua, tupilatele holmuri,
Ca şi cum ţin de navigaţie matele mărci şi ilustrate
Spre care gonim, cu care gonim pe-acvatice drumuri.

De cum văzu ocaua, fluviului Oka i s-a-ntors pleoapa,
De aia şi suflă vântuleţul pe Moscova-rău.
Surioarei Kleazyma genele prind a i se-ndoi, a i se pleca,
Motiv pentru care pe Iauza pluteşte un răţoi cenuşiu.

Pe Moscova-râu amiroase a clei poştal, cam amar,
Se interpretează Schubert în megafoane-căpitane.
Pe raze, apa-i ca pe ace şi văzduhul e mai firav chiar
Decât pieliţa de broască a înaltelor, coloratelor baloane.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre lumină

Cu aerul, când respirăm, strivim în noi lumini
Născute din lacrimile coroanei de spini,
Ne rugăm către Timp să ne lase în pace
Dar el, plictisit, în curcubeu ne preface.

Din verdele care urcă în noi, sevă păgână,
Şi se întoarce, înroşit pulsând din picior înspre mână,
Ne luăm îndrăzneala şi dezvăluim cântul,
Justificăm viaţa, sufletul care zboară cu vântul.

Iar dintre frunzele lucii care firav foşnesc
Prin anotimpul în care se îndrăgostesc
Alegem uitarea, amurgul, liniştea-i mieroasă,
Ne agăţăm de tristeţe ca păpădia de coasă.

Şi în setea lamei stârnită-n cruda lumină
Ne cufundăm gâtul strălucind fără vină,
Ne lăsăm privirea să ardă oarbă, absentă,
Să ducă-n uitare sufletul cu tot cu amprentă.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Norii grei plini de cenuşă
s-au lăsat în jos... în şoaptă,
încât inima-mi tresaltă
la fiecare respiraţie
plină de graţie
fără nicio semnificaţie.

Vântul lin şi rece
puternic trece
prin inimă...
Şi-ascunde lacrimi de brumă
care încet curmă
visele mele
straşnic de vii...
Izvorâte-n miez de noapte
pe câmpiile pustii
doar din şoapte...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul luminii

Suspendată e vremea aceasta, sub clopote,
Cântecul luminii tresare în lungi lumânări,
Padurea se-apropie, munţii se-nclină
Sub cerbii cu coarnele tinere-n nori.
Uitate sunt clipele, carnea, părerile vitrege,
Respiră doar doruri îmbrăţişate de lună,
Faguri de miere sunt soptiţi în cuvinte,
Bucăţi aburinde de timp se împart în tăcere.
Ninge oblic cu suveniruri, pe buze uscate,
Pe mintea din inimă, senin, grav, uneori cu curaj,
Se aduc în templul firav, covoare la fiecare etaj.
Pâinea din soare se frânge, iar corpuri cereşti,
Coboară din când în când să anunţe
Cum împăcările sparg zidul de gheaţă,
Cum se destramă culorile şi, în minim deranj,
Toate prevăd că albul va ieşi, din nou, la lumină.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul cu tine

Ma intorceam.
Spre locul cel uitat,
parca tu reveneai...
dintre umbre,
firav,
gandul meu se-afundase-n trecut...
l-am lasat
sa mi te umble iar
printre tample...
pare-se... ca erai...
ori te-am stiut...
si ne pierdusem
iar in nopti de veghe,
auzul mi-l plecasem...
spre trecut...
simteam cum ma chemai
sa-ti fiu din nou pereche...
si iar purtat-a-m-am atunci
spre locul re-stiut numai de mine,
te-am rechemat aici,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Dina
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de martie

Trece un vânt peste lume,
Şi nu m-a uitat.
Credeam în poame rotunde şi coapte,
În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpăcat.

Cutremur şi viaţă, cutremur,
Vântul lui martie bate,
Cred în puterea gândului nostru,
Şi-n începutul din toate.

Strigă un vânt puternic prin lume:
Credeţi în forţa braţelor voastre!
Ascult şi privesc printre crengile goale
Spaţiile-adânci şi vaste.

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul

Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planşeul caselor
primeşte ploile firav,
tună...
Podul dintre eu şi obeliscul universului balansează; mai este atât de puţină lumină
în ceara ce se topeşte lângă sfinţi!

Poate va renaşte sentimentalismul, vei fi iar
în marşul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poţi să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zideşti coroana imaginară sau să transformi Anele în pereţi ai cerului.

Sub cupola uriaşă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzleţe
devii fusiform, longilin, îţi atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivă-n curcubeu

Ştiam că eşti un mag ce doar din gând,
Poţi preschimba o lume-ntr-o pictură,
Culorile de toamnă amestecând
Şi recreând din ele-o partitură.
Că nopţile cu uitătura sumbră
Sub semnul tău atâta de discret,
S-au dezbrăcat de hainele, de umbră,
Iar tu, din mag, ai devenit poet!
Că zările au pleoapele albastre
Când flutură din genele mirării
Visând desfăşurări de-aripi măiastre
Cum cresc firav din versul adorării.
Ştiam că-n ochii tăi dacă privesc
În curcubeu ai să mă prinzi captivă
Şi-n versul tău voi vrea doar să trăiesc
Femeie, muză, înger deopotrivă...
Că mă dezic de viaţă şi de moarte,
De lumea îmbrăcată în nevoi,
Ca să renasc lumină ce se-mparte,
Peste-ntunericul ce doarme între noi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!