plutind

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi splendidă la mare

Zi excelentă, plajă, baie,
Un soare care te înmoaie,
O mare calmă, liniştită,
De parcă pare aţipită,

În spate-i plaja, asfinţitul,
În faţă este infinitul,
O apă limpede, verzuie,
Ce pielea parcă ţi-o mângâie,

Un cer abastru, pescăruşi
Plutind pe valuri, jucăuşi,
Sau maiestos zburând spre cer,
Apoi planând uşor, lejer,

Prieteni dragi, voioşi, glumeţi,
Spirituali şi culţi, isteţi,
Iubita ‒ zână din poveşti,
Ce ai putea să-ţi mai doreşti?

poezie de George Budoi din Poezii (10 iulie 1989)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Toamnă –
lumini
arome
amintiri...

Alaiuri de nopţi tot mai multe
ies din ascunsele cotloane
acoperind zilele
şi visele mele din pădurile sihastre
peste care
de mult se aşternură
frunze uscate.

***

În liniştea nopţii
o lacrimă caută un chip...

Iau în braţe
cuvinte şi frunze

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi glasul

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

sonet de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă

Astfel a fost conceput,
ca o enigmă
din măruntaiele întunecate
cu braţele în jurul genunchilor
şi cu părul abia plutind
în salpetrul infim al lăcaşului său.

Fără pene frumoase,
fără fulgi strălucitori,
fără maşini mari pentru a naviga pe ape:
jos apă
sus cer
şi la mijloc, doar pântecul mării tale
să-şi reproducă esenţa.

astfel,
femeie nimic mai mult,
ca una,
ca toate,
puternică şi fragilă,

[...] Citeşte tot

poezie de Marianella Saenz Mora din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume proprii

Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Şi tot ce era mai de preţ pe acolo
A fost făcut sul
În nişte nume proprii
Cărora li s-au dat drumul pe mare.

Numele au ajuns cu bine la noi.
Şi când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Ţâşnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.

Să înmulţim din răsputeri
Avuţia de nume proprii a lumii!
Şi dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă,
Către porţile altor planete.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii trec pe ape în ruine

corăbii trec pe ape în ruine
şi-a îngerilor umbre-s la timonă
în lumânare-i rugă monotonă
plutind pe valul tristelor destine.

deasupra-i drum spre ochii de gorgonă
a zăvorî în om averi de bine
prin soarta picurând de lungi suspine
deriva-n sânge împietrind, maronă.

voi ancora în cheag de-nduioşare
iar de repaus rocă îmi vei fi
sisifică femeie-n vis ce-mi doare.

şi adormind tu cruce nu-mi jertfi
la căpătâi; de haz în văz culoare
în zori având, sub lacrimă deşi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poseidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă singurătăţii mele

Lăsaţi-mă singurătăţii mele.
Mi-albeşte capul, în vârtejul lumii,
Pe frunţi de valuri stă cununa spumii,
De mult ce se frământă între ele.

De visuri inima pustie nu mi-i...
Senin mă urc pe-a lor înalte schele,
Străbat albastre văi, plutind prin stele,
Pământul ducă-şi droaia lui de můmii!

Tihnit, ascult a gândului poveste,
Mă-nşel, şi cred că tot ce-a fost mai este.
Ce dulce-i astă amăgire-a vieţii!

Tăceţi s-adorm, nu voi să prind de veste
Că mi s-a stins văpaia tinereţii,
Ş-asupră-mi anii grei şi-aştern nămeţii.

sonet de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul drept

Pe unde,-acum, mă cauţi, nu mai sunt:
M-am izolat spre zorii-ndepărtaţi
De-un loc în care nu vreau să înfrunt
Urgia unor nori învolburaţi.

Voi aştepta ca gândul meu senin
Să fie-nconjurat de-un cer la fel,
Iar zboru-mi singuratic prin destin
Va fi pe note dulci, de menestrel.

Eu nu am scări cu trepte de prisos,
Nu am frânghii, şi nu privesc în sus
Plutind asemeni unui albatros,
Dar zbor şi să m-opresc nu sunt dispus.

De vrei să-mi fii alături, te aştept
Pe drumul care-mi pare mie drept.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!