Poezii despre nemurire, pagina 16
Cătră planeta mea
Cât ți-s dator, o, stea mult grațioasă,
Că-n primăvara a vieței mele
Tu m-ai ferit de strâmbe căi și rele
Și m-ai condus pe calea virtuoasă!
Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,
M-ai adăpat l-ascree fântânele,
Și când viața-mi îndulcesc prin ele,
Desprețuiesc chiar soarta fioroasă.
Ca să doresc a vieței nemurire
Mă-ndeamnă raza-ți care-n ceri se vede,
Cum statornică urmează-a ei rotire.
De la țărmul fatal vasul purcede,
Ș-amu, plutind prin marea de pieire,
A ta rază la port mă va încrede.
sonet de Gheorghe Asachi (1812)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Raze de speranță
Raze de speranță
O boare caldă a dimineții
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar și dispar în tăcere
toamna deschide porțile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una și înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieții
cu clipe sfinte luminând
peste tristeți
printre frunze reci,
raze de speranță adie...
poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baladă pentru fiul meu
Să-ți înfrunzească bland privirea
Aceeași sevă să te țină
S-auzi cum cade primăvara
Ca o petală de lumină.
Să-ți umble lin aceleași păsări
Prin sânge ca-ntr-o sărbătoare
Să vezi căzând eternitatea
Până în ochiul cailor de mare.
Și să cobori senin în țară
Cu cerul fremătând sub pleoape
Când duhul Daciei Traiane
Joacă heraldic peste ape.
Să vezi cum steaua țării suie
Țăranii răsărind în grâne
O, altă nemurire nu e
Doar patria în veci rămâne!
poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Expozeu
imensitate albastră învăluită în melancolie
este cerul toamnei eliberat de nori
raza mângâietoare vine ca o solie
să multiplice în inima mea vii fiori.
expresie cerească e fiecare clipă
viață trăită ca un dar divin
extazul mult dorit care se înfiripă
precum aroma dintr-un pahar cu vin.
progresez pe drumul către nemurire
primordială e iubirea pentru Dumnezeu
ninge cu înțelepciune în gândire
face în conștiința mea un expozeu.
cresc în credință ca-ntr-o sacră menire
să slăvesc viața în chip de tezeu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emoții radiante
viață la superlativ, cinste ție
odele fericirii sunt scrise cu sânge
pretutindeni raiul mă cheamă-n drumeție
lumina demiurgică în suflet se răsfrânge.
acoperișul lumii e decorat cu stele
învelește visele cu infinită strălucire
dragostea plutește pe magice rețele
pururi cerul veghează cu a lui nemurire.
chiar dacă am căzut mai sus m-am ridicat
și am învățat să merg mai departe
descoperind drumul cel mai minunat
spre demiurgul cel fără de moarte.
azi mi s-a împlinit un vis fermecat
cu emoții radiante dintr-o nouă carte.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
NEODIHNA IUBIRII
Mai sperie misterul de o clipă,
Venit la ușa inimii în pripă,
Cu-arcașu-aducător de nemurire,
Ce inimi săgetează cu iubire?
Se-amestecă iubirea cu trădarea
În sufletul ce-și caută iertarea
Și-n zilele de post și nevoire,
Iubiri se zvârcolesc a ne-mplinire.
Dar inima rănită cu o floare
În dragoste-i pe veci nepieritoare,
Iar norii ocoli-vor începutul
Vânzării pentru cruce cu sărutul.
Duminici dar lăsați, dar și sabatul,
În dragoste nicicând nu e păcatul,
Că-n dragoste-i chiar Domnul fără tihnă,
Iubindu-ne și-n ziua de odihnă!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mă vei căta
Când mă vei căta în floarea de cireș
voi fi din nou plecat la Ieși
să îmi descarc desaga cu priviri
prin cel oraș, sau printre amintiri.
Când mă vei căta pe drum ori pe cărare
voi fi plecat în lumea mea cea mare
iar când mă vei găsi într-un târziu
voi fi trecut prin spinul viu.
Când mă vei căta, voi fi din nou copil
plecat în zarea liberă de nori
acolo unde se pleacă uneori
când ești poet, sau când devii senil.
Când mă vei căta în nemurire
voi fi baraj de hidrocentrală
un paznic al timpului ce ară
spre alte orizonturi, în haina mea de mire.
poezie de Dănuț Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
zdrențe de gânduri cu meșteșug cârpesc
Cămașa de lumină s-o îmbrac de Paște
în altarul soarelui mă spovedesc
sărutând icoane și sfintele moaște.
acul suspinului străpunge și lemnul
din cuvânt lemnos îmi croiesc o cruce
Dumnezeu în ceruri îmi arată semnul
care în nemurire curând mă va duce.
adorm pe cuvântul moale ca o pernă
și visez că sfinții se roagă pentru mine
să evit căderea în prăpastia ternă
urcușul pe Golgota să-l sfârșesc cu bine.
în vîrf pe creste mă așteaptă Hristos
i se scurge din palme sângele mustos.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La școala vieții
învăț de la fluturi zborul lin și tandru
învăț de la albină viața s-o îndulcesc
mă-nvălui cu parfumul florilor de leandru
stejarul mă învață cu freamăt să trăiesc.
învăț de la munte să fiu temerară
să mă înalț peste prăpastia adâncă
învăț să fiu solară ca zilele de vară
chipuri de speranțe am sculptat pe stâncă.
învăț de la arhangheli drumul spre nemurire
filozofii îmi arată cum să mă recunosc
împletind cu raze slove de iubire
beție și extaz cu miresme de mosc.
învăț de la pădure să-mi ascund suspinul
stele mă învață să nu cunosc declinul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împreună, din nou
Se-nalță în văzduh, spre nemurire
Pe note stranii dintr-o melodie
Al cărei autor a fost să fie
Demult pierdut din orice amintire.
Doar ea nu i-a uitat trecuta-i viață
Și tot ce-a scris, și vorba lui blajină,
Plutind ușor, ca-n plâns de violină
Ce-n suflet îți pătrunde și-l dezgheață.
L-a însoțit în lumea lui de vise
Și a văzut în jur doar frumusețe
În timpul ce părea că adormise.
Nu sunt nici lacrimi, nu e nici tristețe,
Ci numai liniștea ce-o bănuise
Când steaua lui, căzând, i-a dat binețe.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!