mi�care literar�

Ca buzele pătimaşe

Există
Atât de multe poziţii
Pentru dragoste:

Fiecare arcuire a ramurilor,

O mie de chipuri diferite
În care ochii tăi pot îmbrăţişa;

Numărul infinit de forme
Pe care mintea le poate trasa;

Orchestra primăvăratică
A parfumurilor;

Curenţii razele de lumină fremătând
Asemeni unor buze pătimaşe;

Felul în care Viaţa îşi roteşte fusta,
Ale cărei pliuri conţin alte lumi;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia sufletelor

E-o luptă-n care sufletul se zbate,
surprins de forţa ce i se opune,
de gândul care nu i se supune,
şi-i spune, cu tărie: "Nu se poate!"

El n-are logică - el e iubire -
şi nu-nţelege cum de e posibil,
când totul este clar şi e vizibil,
să nu te bucuri de o regăsire

c-un altul, care e menit să-ţi fie
aproape şi acum şi-n nemurire,
gândindu-te că nicio amintire
nu întăreşte simpla alchimie,
enigmă pentru-ntreaga omenire,
pe care el -şi numai el- o ştie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictez în ulei

de candelă noapte de noapte
în primăvara care stă la colţ
trag tuşă după tuşă răvăşit
pun puţină miere când ajung
la nuduri de femei care ard
rectific un nas şi mă cred
un preot care dă binecuvântarea
penelul lasă forme dulci
în uleiuri odihnite în borcane
pictez întristarea unei fetişcane
ce-a muşcat din fructul patimii
adaug balsam care se risipeşte
în noaptea lungă şi grea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul

Azi când timpul
E limitat cu noi
Şi noi limitaţi în timp
Prin comparaţii şi analogii
Cu dorinţe şi cu aspiraţii
Cu speranţele din noi
Până departe în aşteptări
Acum când timpul ăsta şui
Este puţin aproape infim
Şi total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele şi cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă - zâmbet de nălucă

Viaţă - zâmbet de nălucă,
Ce văpaie te usucă?
Care dragoste de floare,
Te cuprinde cu dogoare?

Pentru care zbor nebun
Gem pădurile-n taifun?
Pentru care vis de foc,
Plâng izvoarele-n noroc?

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

cum se uită cu ochii
umezi de căprioară
care clipesc admirând
vântul care stă de pază
în timp ce frâng razele de soare
încercând să ajung la ea cu pielea
muiată-n sare de mare
prefăcută în norii care plâng
pot să mă aplec în ochii ei
să-i văd deşertul din suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi mulţumesc hârtiei

pentru gravitaţia pe care o are
Şi pentru care
nu se desprind
şi nu cad
cuvintele.
Nici literele nu se împrăştie
pe jos, să le călcăm în picioare.

Îi mulţumesc veiozei
care luminează ca un soare
şi încălzeşte consoanele
să încolţească
în vocale.

Le mulţumesc acestor taste.
Sunt cele mai rapide ţestoase.

Îi mulţumesc nesomnului
care îmi adună puterile
pentru a doua zi.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent

Numesc prezent
timpul pe care îl măsor de când sunt născut,
zilele copilăriei mele,
nopţile, indiferent de anotimp,
în care frumuseţea Căii Lactee vindecă de urât.
Numesc prezent
clipele în care îngerul meu mă păzeşte,
bucuria din ochii mamei
când mi-a cusut ia din clasa întâi,
tristeţea grijulie în care s-a învelit
când ştia că o să moară.
Numesc prezent
îndrăgostirea de soţia mea,
mândria sărată care îmi mijeşte în ochi
când fiul nostru îmi spune
că e mai înalt decât mine.
Numesc prezent
răspunsul pe care îl dau,
mereu sau tot timpul,
din oricare dimensiune...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am timp

Am timp să spun.
Cuvintele mă povestesc
La nesfârşit:
Nesfârşitul tău care
Nu ştie să trăiască
Fără să moară;
Nesfârşitul meu care
Nu ştie să moară
Fără să trăiască.

Am timp să cred.
Credinţa mă vindecă
Veşnic:
Veşnicia ta care
Nu ştie să simtă
Fără să vrea;
Veşnicia mea care
Nu ştie să vrea
Fără să simtă.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (25 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care stau locului şi cei care-o iau la picior

Acest câine bătrân
nu mai are niciun picior zdravăn
cu care s-o ia la goană
Nici nu mai poate să lupte sau să ia urma
marii lui iubiri
care tocmai a dispărut
Acest câine bătrân
e într-adevăr bătrân dar....
e destul de înţelept ca să ştie
că la urma urmei ea va face
ceea ce fac toţi câinii bătrâni;
îşi va găsi un locşor călduţ unde să se culce...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!